ICCJ. Decizia nr. 1372/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1372
Dosar nr. 38799/1/200.
Nr. vechi 16211/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8635 din 11 august 2003 contestatoarea H.A.A. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara, să se dispună anularea dispoziţiei emise de acesta sub nr. 736 din 14 aprilie 2003, prin care s-a soluţionat notificarea adresată în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul din Timişoara, precum şi să fie obligat intimatul să înainteze cererea menţionată, spre soluţionare, la Î.I.S.C. din Timişoara, persoană deţinătoare a imobilului.
În motivare contestatoarea a arătat că imobilul a fost proprietatea mamei sale P.E., fiind preluat în patrimoniul Statului Român, iar în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, în principal prin restituire în natură, iar în subsidiar, prin echivalent.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 212 din 24 februarie 2004, a admis în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatoare, a dispus anularea dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Timişoara doar în partea privind respingerea cererii formulate de petentă pentru restituirea în natură a imobilului şi a respins cererea în ce priveşte anularea dispoziţiei menţionate în partea privind înaintarea cererii de restituire în natură a imobilului spre competentă soluţionare, către A.P.A.P.S.
Prima instanţă a constatat întemeiate susţinerile contestatoarei conform cărora pârâtul era îndatorat să facă aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a comunica solicitantei care este persoana juridică deţinătoare, datele de identificare ale acesteia, copii ale actelor de transfer al dreptului de proprietate sau de administrare şi nicidecum prin dispoziţie adoptată în temeiul art. 20 alin. (3) din lege.
Pentru aceste considerente a fost admisă în parte contestaţia în sensul că s-a dispus anularea dispoziţiei primarului în partea privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului, instanţa de fond menţinând în schimb, dispoziţia atacată în partea privind înaintarea notificării spre soluţionare către A.P.A.P.S.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul local al Municipiului Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 955 din 11 mai 2004, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis contestaţia reclamantei, a anulat şi art. 2 din dispoziţia emisă de primar privitor la înaintarea cererii la A.P.A.P.S. şi a dispus înaintarea notificării la unitatea deţinătoare SC F. SA Timişoara, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul pârâţilor.
Împotriva acestei decizii pârâţii au formulat recurs, susţinând, în esenţă, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestaţiei formulate.
Se susţine că în mod corect s-a emis dispoziţia atacată în sensul respingerii cererii de restituire în natură şi transmiterii dosarului A.P.A.P.S., întrucât imobilul se află în folosinţa Î.I.S.C. Timişoara.
În acelaşi sens se invocă şi art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi se arată că notificarea se adresează instituţiei publice ce a efectuat privatizarea.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Timişoara este în contradicţie cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, aplicându-se greşit dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
Trebuie reţinut şi faptul că Primarul Municipiului Timişoara nu a făcut demersurile necesare pentru a identifica unitatea deţinătoare, care, după cum s-a demonstrat pe parcursul procesului, este desfiinţată de zeci de ani, deşi apare menţionată în dispoziţie şi s-a statuat că persoana în patrimoniul căreia se află imobilul este SC F. SA Timişoara.
De altfel, recursul declarat este pur formal, fiind identic cu apelul formulat de pârâţi, menţinându-se şi eroarea privind unitatea deţinătoare, indicându-se tot Î.I.S.C. Timişoara.
Pentru motivele de mai sus, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Consiliul local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 955 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 127/2006. Civil → |
|---|
