ICCJ. Decizia nr. 1428/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1428
Dosar nr. 27322/1/200.
(nr. vechi 10860/2005)
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 noiembrie 2003, reclamanţii S.L.I. şi S.J.M. au solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Oradea anularea dispoziţiei nr. 1681/2003 emisă de acesta prin care le-a fost respinsă notificarea adresată conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, înscris în C.F. colectiv şi C.F. individual Oradea.
Pe baza probelor administrate şi a prevederilor legale incidente cauzei tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 1681/2003, Primarul municipiului Oradea a respins notificarea reclamanţilor pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu în temeiul art. 1 din HG nr. 498/2003 ce prevede că în cazul persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi au fost despăgubire de stat, fiind îndestulate rezonabil, imobilele preluate în acest mod nu sunt supuse restituirii în natură.
S-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 şi a fost plătită reclamanţilor o despăgubire în sumă de 80.000 lei din care s-a reţinut datoria pe care aceştia o aveau la CEC în sumă de 48.681 lei.
Tribunalul a avut în vedere că HG nr. 49/2003 nu poate modifica Legea nr. 10/2001, care în art. 122 cuprinde dispoziţii în sensul că, în situaţia în care despăgubirea primită nu a fost corespunzătoare valorii imobilului, persoana îndreptăţită poate opta pentru completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie a despăgubirii primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului.
S-a înlăturat susţinerea că reclamanţii au fost îndestulaţi rezonabil cu suma acordată de stat deoarece Decretul nr. 223/1974 a impus prin lege obligaţia de „a vinde" statului imobilele proprietatea celor care părăseau definitiv ţara, preţul fiind stabilit unilateral şi plafonat după voinţa discreţionară a statului. Vânzarea către stat era, de asemenea, obligatorie întrucât avea repercusiuni asupra eliberării paşaportului de plecare definitivă din ţară.
Ca urmare, prin sentinţa nr. 851/C din 18 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă, a fost admisă contestaţia reclamanţilor şi a fost anulată dispoziţia nr. 1681 din 21 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea. S-a dispus emiterea unei noi dispoziţii cu o nouă calculaţie întemeiată pe art. 11, art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul municipiului Oradea.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins ca nefondat apelul pârâtului prin Decizia nr. 472 din 23 iunie 2005, păstrând hotărârea tribunalului ca legală şi temeinică, motivând că s-a stabilit în mod judicios situaţia de fapt în raport de care s-au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 ce nu pot fi modificate de un act normativ inferior cum este HG nr. 498/2003.
În termenul prevăzut de lege în contra acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Oradea invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esenţă, recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile incidente cauzei, respectiv art. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003 ce prevede expres că în cazul persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi au fost despăgubire de stat, acestea au fost îndestulate rezonabil şi prin urmare notificările adresate conform Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974 urmează a fi respinse.
Aşa fiind, recurentul consideră că dispoziţia nr. 1681/2003 este legală şi nu se impunea anularea ei.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
Este necontestat în cauză că intimaţilor reclamanţi le-a fost preluat imobilul în litigiu în baza Decretului nr. 223/1974 şi că au primit despăgubiri în sumă de 80.000 lei înainte de plecarea definitivă din ţară.
În prezent, imobilul a fost vândut de stat numitului Ş.A. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 433/1996.
În mod judicios s-a reţinut de instanţa de apel că despăgubirile acordate intimaţilor nu reprezintă o îndestulare rezonabilă câtă vreme s-au acordat despăgubiri în sumă de 80.000 lei în condiţiile în care chiar la momentul preluării, imobilul avea o valoare de 147.037 lei, aşa cum rezultă din procesul verbal de evaluare din 25 noiembrie 1988 (fila 24 dos. Tribunal).
Din această perspectivă, devin aplicabile cauzei dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ce prevăd vocaţia persoanei îndreptăţite de a opta pentru completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie a despăgubirii primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului.
Se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente cauzei, atunci când a stabilit că Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 cuprinse în HG nr. 498/2003 au un caracter inferior în ierarhia actelor normative şi nu pot modifica sau completa actul normativ în aplicarea căruia au fost elaborate, cum este cazul art. 1.4 lit. B) ce contravine principiilor înscrise în Legea nr. 10/2001.
Nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 472-A din 23 iunie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1424/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Civil → |
|---|
