ICCJ. Decizia nr. 1393/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1393
Dosar nr.2779/57/2006
Şedinţa publică din 3 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, reclamanta D.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.A.F. M. SA Deva, filiala R.M. SA Roşia Montană, primarul comunei Roşia Montană şi Primăria comunei Roşia Montană, anularea dispoziţiei nr. 156 din 21 noiembrie 2005 emisă de pârâta C.N.C.A.F. M. SA Deva, filiala R.M. SA Roşia Montană, prin care a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile din lemn, cu şteampuri şi unelte auxiliare situate pe terenurile înscrise în C.F. nr. 352 şi 359 Roşia Montană, preluate abuziv de regimul comunist.
Prin sentinţa civilă nr. 370 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Alba, secţia civilă, a respins contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că şteampurile, ce formează obiectul notificării formulate de contestatoare, nu intră în categoria bunurilor imobile prin natura lor sau a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare la care se referă art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ca instalaţii speciale, şteampurile sunt considerate imobile prin destinaţie, devenind accesoriul unui bun imobil prin natura lui (terenul minier), conform art. 468 C. civ.
Regimul juridic al bunurilor prin destinaţie preluate de stat în mod abuziv este reglementat de alin. (2) al art. 6 din Legea 10/2001, numai că acest text condiţionează acordarea măsurilor reparatorii de dovedirea existenţei şi preluării de către stat, fiind exceptat cazul în care au fost casate, înlocuite sau distruse.
Or, reclamanta a afirmat expres că instalaţiile de şteampuri au fost distruse, situaţie care o exclude din categoria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii.
În ce priveşte pretenţiile asupra părţilor de mină asupra cărora autorii săi au deţinut certificate de cuxe, tribunalul a reţinut că Legea nr. 10/2001 nu reglementează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru titluri de valoare la asociaţii ce funcţionau ca urmare a unei concesiuni acordate de stat.
Prin Decizia nr. 288/A din 18 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă a respins apelul declarat de contestatoarea D.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că certificatele de cuxe invocate de contestatoare au calitatea de bun mobil şi ca atare nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind prevăzute de art. 30 din Legea nr. 88/1933 ca entităţi specifice asociaţiunilor miniere de aur şi argint care se preschimbau în aur, respectiv argint.
Pe de altă parte, în C.F. nr. 352 şi 359 Roşia Montană indicate de reclamantă, se regăsesc notate persoane fizice, faţă de care aceasta nu a justificat nici un drept legitim.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoarea, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile recurentei se referă în esenţă la faptul că în mod greşit instanţele au apreciat că nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru cuxele şi instalaţiile de şteampuri deţinute de autorii săi, întrucât acestea au fost preluate de statul comunist cu încălcarea Legii nr. 119/1948 şi a altor acte normative în vigoare la data preluării, iar în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 care include în categoria imobilelor preluate abuziv şi pe cele naţionalizate prin Legea nr. 119/1948, precum şi cele naţionalizate fără titlu valabil, printre care sunt menţionate şi întreprinderile miniere, este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii.
La termenul din 19 octombrie 2007, recurenta a mai formulat două „motive suplimentare de recurs de ordine publică"
Aceste critici nu pot forma însă obiectul analizei Înaltei Curţi în raport de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., întrucât nu au fost cuprinse în cererea de declarare a recursului şi nici nu s-au depus în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar motivele invocate nu constituie motive de ordine publică.
Analizând probatoriul administrat în cauză, raportat la criticile formulate prin motivele invocate în termen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul contestatoarei este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificat prin Titlul I, art. I, pct. 10 din Legea nr. 247/2005, prin imobile în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.
Obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de existenţa lor fizică, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
În speţă, şteampurile miniere nu mai există fizic, astfel cum declară contestatoarea (fila 19 dosar fond), astfel încât corect instanţele de fond şi de apel au constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte cuxele miniere, din cuprinsul Legii pentru exploatarea minelor din 28 martie 1929 şi a Regulamentului pentru aplicarea art. 264 rezultă că participarea la averea asociaţiunilor de exploatare minieră era constituită din părţi (cuxe) existente la data promulgării Legii minelor.
Cuxa conferea titularului său dreptul de a participa la averea indivizibilă a asociaţiei şi nu avea o valoare definită (prestabilită) cu caracter mobiliar. Asociatul avea dreptul să participe la veniturile asociaţiei proporţional cu numărul acţiunilor pe care le poseda şi în aceeaşi proporţie era obligat să contribuie la cheltuielile asociaţiei. Răspunderea asociatului pentru datoriile asociaţiei era limitată numai la cuxa sa.
Art. 1 din Legea minelor din anul 1929 prevedea că resursele minerale situate pe teritoriul ţării şi în subsolul ţării şi al platoului continental (...) fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.
Conform art. 4 din Legea pentru exploatarea minelor din anul 1929 dreptul de a valorifica substanţele minerale care aparţin Statului, se exercită de el, fie direct, fie transmiţându-l particularilor după normele şi condiţiunile prezentei legi.
Aşadar, exploatarea minelor se putea face şi de către particulari pe baza concesiunii acordate de stat proprietarilor de cuxe.
În temeiul contractului de concesiune, concesionarul putea exploata şi valorifica substanţele minerale, având doar posesia şi folosinţa bunului, dreptul de proprietate aparţinând concedentului (statului).
În raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, care stabilesc că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, persoanele fizice sau persoanele juridice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, se desprinde concluzia că dreptul de exploatare, temporară, a unui bun (concesiunea) nu formează obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Faptul că titlurile de cuxe au avut un caracter exclusiv mobiliar, neputând deveni imobile prin încorporaţiune, nu pot fi asimilate dreptului acţionarilor/asociaţilor ca persoane juridice proprietari ai imobilelor şi activelor la data preluării în mod abuziv a acestora, nefiind incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Astfel fiind, se constată că Decizia atacată este legală, iar recursul va respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta D.D. împotriva deciziei nr. 288/A din 18 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 3 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1694/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1388/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
