ICCJ. Decizia nr. 1429/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1429
Dosar nr. 982/118/2006
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2186 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.D.D. şi Z.M.G., în contradictoriu cu pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar.
A dispus anularea dispoziţiei nr. 352 din 5 septembrie 2006, emisă de Primarul oraşului Eforie şi a obligat pârâţii să restituie reclamanţilor, în natură, terenul în suprafaţă de 300 mp, situat în oraşul Eforie, reprezentând lotul 595, astfel cum a fost identificat prin Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 352 din 5 septembrie 2006, Primarul oraşului Eforie a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 300 mp, reprezentând lotul nr. 595, situat în intravilanul oraşului Eforie, motivat de faptul că aceştia nu au făcut dovada preluării abuzive.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că sunt moştenitori legali ai lui P.P. (fiu şi nepoată), care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 mai 1938, transcris sub nr. 3219 din 24 mai 1938 la Grefa Tribunalului Constanţa.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat, deoarece se află în patrimoniul acestuia, situaţie în care operează prezumţia relativă de preluare abuzivă.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, de teren a dispus Primăria oraşului Eforie, prin încheierea unui contract de închiriere cu SC M. SRL, precum şi prin darea în folosinţă către o persoană fizică, respectiv M.G.
Prin adresa nr. 4458 din 20 iulie 1990, emisă de Primăria Eforie s-a adus la cunoştinţa reclamantului că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 712/1966, dar, în lipsa unor înscrisuri în acest sens, tribunalul a constatat că operează prezumţia de preluare abuzivă.
A mai reţinut tribunalul, că, imobilul poate fi restituit în natură, pentru că nu este afectat de detalii de sistematizare sau de clădiri, ci doar de un gard de beton, ridicat fără autorizaţie de construire.
Prin Decizia nr. 78/C din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâţi.
Curtea de apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că terenul este folosit parţial de SC M. SRL, conform unui contract de asociere încheiat cu primăria în anul 1992 şi de o persoană fizică, M.G.
Pârâţii, în apelul declarat, s-au limitat numai la susţineri generale cu privire la neidentificarea imobilului în evidenţele fiscale ale primăriei fără să combată în nici un fel situaţia de fapt reţinută prin raportul de expertiză sau să depună înscrisuri care să ateste apartenenţa bunului în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.
Câtă vreme pârâţii nu au prezentat nici un certificat de atestare a dreptului de proprietate, eliberat conform art. HG. nr. 834/1991 pentru SC M. SRL sau titlul de proprietate eliberat pentru persoane fizice, concluzia este că terenul se află în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, fiind doar în folosinţa persoanelor identificate cu ocazia efectuării expertizei.
A mai reţinut curtea de apel, că prezumţia de preluare abuzivă nu a fost răsturnată de pârâţi prin administrarea unor probe contrare celor pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că Decizia este nelegală, deoarece, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că terenul a ieşit din patrimoniul reclamanţilor.
Din istoricul de rol fiscal nu rezultă că bunul a fost vreodată preluat de stat, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii au arătat că primăria nu putea închiria imobilul către o societate comercială în lipsa hotărârii consiliului local, iar terenul a fost atribuit persoanei fizice încă din perioada comunistă.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar potrivit Cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, unitate deţinătoare este entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul solicitat sau entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Prin urmare, în sistemul Legii nr. 10/2001, notificarea transmisă de persoana îndreptăţită trebuie soluţionată, ca regulă generală, de persoana juridică deţinătoare a bunului.
Există situaţii, totuşi, în care unitatea deţinătoare nu face parte din categoria persoanelor juridice care sunt obligate potrivit dispoziţiilor legii speciale să soluţioneze notificările, măsurile reparatorii urmând a fi aplicate de alte persoane juridice, care nu au bunul în patrimoniul lor (A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, etc).
De aceea, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii, o etapă importantă o constituie stabilirea persoanei juridice care, potrivit legii, are obligaţia de a răspunde la notificare.
In cauză, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au constatat că operează prezumţia de preluare abuzivă şi că pârâţilor le incumbă obligaţia de a soluţiona notificarea reclamanţilor, ca fiind beneficiarii acestei preluări.
Numai că, stabilirea persoanei juridice care are obligaţia de a răspunde la notificare şi de a stabili măsuri reparatorii nu se determină în funcţie de persoana juridică în patrimoniul căruia a intrat bunul la momentul preluării, ci în funcţie de persoana deţinătoare a bunului, în sensul legii speciale, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În cauză, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au lămurit pe deplin circumstanţele cauzei legate de persoana juridică deţinătoare a bunului.
Astfel, prin adresa 349 din 28 martie 2006, Consiliul local al oraşului Eforie comunică Direcţiei Administraţiei Publice Locale că lotul 595 este liber de construcţii şi se află parţial în incinta spaţiului Mica Industrie aparţinând SC U. SRL, a unui depozit de materiale de construcţii aparţinând SC M. SRL şi a depozitului de ape minerale a SC E.T. SRL (fila 22 fond).
Din adresa nr. 693 din/1991, transmisă de Consiliul local către reclamant, rezultă că lotul nr. 595 a fost identificat în incinta secţiei de industrie mică din cadrul R.A.G.C.P.S. I.M. Eforie, în administrarea căreia se află (fila 50 fond).
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 124 fond), s-a constatat că partea de est a lotului 595 se află parţial în incinta depozitului de materiale aflate în folosinţa SC M. SRL, iar la vest se află o suprafaţă cultivată cu viţă de vie şi o suprafaţă ocupată de o livadă, ambele aparţinând lui M.G.
Se constată, aşadar, că pârâţii au negat în mod constant că ar fi deţinătorii imobilului solicitat, iar înscrisurile existente la dosar şi constatările expertului atestă situaţii diferite cu privire le deţinător.
In această situaţie, instanţele trebuiau să dea dovadă de rol activ şi să administreze toate probele necesare, chiar şi din oficiu, pentru a, stabili cine sunt deţinătorii terenului şi titlul în baza căruia este exercitată detenţia, care este entitatea juridică obligată să soluţioneze notificarea şi, în funcţie de aceasta, dacă restituirea în natură este posibilă.
Nefondate sunt, în schimb, criticile referitoare la faptul că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii proprietarii imobilelor preluate abuziv de către stat, precum şi moştenitorii acestora.
In ceea ce priveşte dovada preluării abuzive în situaţia în care nu există dovada formală a preluării de către stat, dar există dovezi că imobilul s-a regăsit în patrimoniul statului după data preluării şi în lipsa oricăror alte probe care să dovedească contrariul, operează prezumţia de preluare abuzivă.
Or, în mod corect au stabilit instanţa de fond şi de apel că în cauză operează prezumţia de preluare abuzivă, deoarece, cu probele administrate în cauză, s-a dovedit că autorul reclamanţilor a fost proprietarul imobilului, care, anterior anului 1989, a trecut în proprietatea statului.
De altfel, la dosarul primei instanţe există adresa nr. 4458 din 20 iulie 1990, prin care Primăria oraşului Eforie comunică reclamantului P.D. că imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul prevederilor Decretului nr. 712/1966 şi în baza Instrucţiunilor Ministerului Finanţelor nr. 1549/1966.
Chiar dacă la dosar nu a fost depus nici un înscris care să ateste preluarea în baza acestui act normativ, adresa invocată atestă fără dubiu faptul că cel puţin din anul 1966 autorul reclamanţilor a pierdut posesia asupra bunului solicitat prin notificare.
In această situaţie şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi rămas în continuare în posesia reclamanţilor sau că preluarea s-ar fi realizat în baza unui alt titlu, care ar exclude imobilul de la aplicarea Legii nr. 10/2001, prezumţia de preluare abuzivă este pe deplin aplicabilă.
Faţă de cele arătate, se va admite recursul declarat de pârâţi, se va casa Decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La apel se vor administra toate probele necesare în sensul celor arătate şi se vor avea în vedere toate susţinerile şi apărările părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar, împotriva deciziei nr. 78/C din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1600/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 13/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
