ICCJ. Decizia nr. 1600/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTACURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1600
Dosar nr. 6459/42/2006
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă ;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanţii S.S., G.M., S.J. şi C.C. au chemat în judecată pe pârâţii SC M. SA Galaţi, A.P.A.P.S. Ploieşti şi A.P.A.P.S. Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate, imobilul situat în Ploieşti, compus din teren şi construcţie şi să fie constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care A.P.A.P.S. Ploieşti a înstrăinat imobilul pârâtei SC M. SA Galaţi.
Motivându-şi acţiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defuncţilor P.I.S. şi L.P.I.S., al căror imobil a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, preluare ce a avut caracter abuziv.
Prin sentinţa nr. 297 din 28 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă au fost respinse excepţiile invocate de către pârâte, precum şi acţiunea, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 210 din 8 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Această decizie a fost casată, cu trimiterea cauzei, aceleiaşi curţi de apel, spre rejudecare, prin Decizia nr. 4562 din 11 mai 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia nr. 26 din 19 ianuarie 2007, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr .297 din 28 martie 2003 a Tribunalului Prahova, care a fost schimbată, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că prin Decizia de casare pronunţată de ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie nu a fost învederată expres necesitatea punerii în discuţie a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, că instanţa de apel a depăşit limitele investirii sale prin motivele de apel, că le-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este o excepţie de ordine publică, că le-a fost încălcat dreptul liberului acces la justiţie, că au fost încălcate dispoziţii constituţionale şi ale CEDO, că excepţia nu putea fi invocată în cel de-al doilea ciclu procesual şi că nu au fost analizate toate motivele de apel.
Recursul este nefondat.
În considerentele deciziei nr. 4562 din 11 mai 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost casată Decizia curţii de apel şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, s-a menţionat expres că instanţa de apel avea posibilitatea să invoce din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca motiv de ordine publică şi să o pună în dezbaterea părţilor.
Cum aceste aspecte au fost deci soluţionate, cu autoritate de lucru judecat şi au devenit obligatorii pentru instanţa de trimitere, se constată că sunt nefondate toate criticile prin care ele sunt vizate.
Întrucât acţiunea formulată de reclamanţi a fost respinsă şi la instanţa de fond, nu se poate susţine că le-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Reclamanţii au înregistrat acţiunea în revendicare, la Tribunalul Prahova, la data de 15 august 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi au întemeiat-o pe dreptul comun, respectiv pe prevederile art. 480 C. civ.
Întrucât, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost adoptată o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, nu se poate susţine că cele două legi ar fi deopotrivă aplicabile, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre cele două legi rezolvându-se în favoarea legii speciale, care nu este în neconcordanţă cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului, la care recurenţii s-au referit în general, fără a face precizări exprese.
Prin soluţia instanţei de apel nu a fost îngrădit nici liberul acces la justiţie, întrucât această posibilitate, a exercitării controlului judiciar, este reglementată şi prin prevederile Legii nr. 10/2001.
Evident este şi faptul că respingând acţiunea urmare admiterii excepţiei inadmisibilităţii acesteia, instanţa de apel nu mai avea posibilitatea de a analiza motivele de apel formulate de reclamanţi.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.C., G.M., M.D. şi S.J. împotriva deciziei civile nr. 26 din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1778/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1429/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
