ICCJ. Decizia nr. 1778/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1778
Dosar nr.3663/118/2006
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 579 din 13 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta F. împotriva dispoziţiei nr. 487 din 23 octombrie 2006 emise de Primarul oraşului Eforie.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că în mod corect prin dispoziţia contestată s-a stabilit că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, deoarece organizaţiile cooperatiste nu sunt indicate drept persoane îndreptăţite în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, ci doar ca posibile beneficiare ale preluării unor imobile în mod abuziv.
Pe de altă parte, cu referire la cooperativele de consum, restituirea în natură a activelor trecute fără plată în proprietatea statului a fost reglementată de Legea nr. 109/1996, lege specială de reparaţie, care a prevăzut formularea cererii de restituire într-un anumit termen, chiar dacă textul respectiv a fost ulterior abrogat.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta nu a exhibat niciun titlu de proprietate cu privire la imobil, în sensul art. 22.1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, în vigoare la data soluţionării notificării.
În plus, nu a rezultat din actele dosarului nici preluarea abuzivă a imobilului de către stat de la reclamantă, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, condiţie impusă de art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) lit. c) din lege, însăşi reclamanta arătând în notificare că imobilul nu a fost niciodată naţionalizat ori trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 269/C din 5 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice excluse de la beneficiul legii speciale, expres şi limitativ prevăzută în art. 3 alin. (29 din Legea nr. 10/2001, introdus prin OUG nr. 184/2002, ca atare, intrând în sfera persoanelor juridice la care se referă art. 3 alin. (1) lit. c).
Cu toate acestea, beneficiul legii reparatorii este recunoscut numai în măsura în care persoana juridică dovedeşte calitatea de proprietar al imobilului notificat, cât şi faptul că preluarea a fost abuzivă şi s-a realizat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Or, reclamanta din cauză, deşi a probat faptul că este succesoarea fostei Cooperative de Consum Vasile Roaită (în prezent, Eforie Sud), nu a dovedit condiţiile sus - menţionate, în aplicarea art. 23 şi art. 24 din lege.
Deşi reclamanta a susţinut că autoarea sa a deţinut un Pavilion Restaurant în staţiunea Eforie Sud pe strada Republicii, edificat în anul 1950 pe o suprafaţă de 150 mp, nu a dovedit proprietatea asupra terenului şi a construcţiei; schiţa depusă la dosar nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate în sensul art. 23 din lege.
Totodată, nu s-a probat în posesia cui se află în prezent acest imobil.
Curtea a mai arătat că reclamanta nu a dovedit că autoarea sa a figurat înscrisă cu acest imobil la fisc ş ar fi achitat taxe şi impozite pentru imobilul în litigiu până la data preluării abuzive şi nici caracterul abuziv al preluării bunului, obligaţie ce îi incumba persoanei notificatoare.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
1. Prin motivele de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că, deşi a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, a respins apelul.
2. Totodată, s-a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind greşit considerentul potrivit căruia reclamanta nu a probat dreptul de proprietate.
Chiar dacă nu s-au identificat actele originale de proprietate, din probele administrate, respectiv din înscrisuri şi fotografii, rezultă că imobilul a reprezentat proprietatea cooperaţiei de consum Vasile Roaită (în prezent, Eforie Sud).
Prin nesocotirea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, s-a ignorat caracterul specific al fondului indivizibil al cooperaţiei de consum.
Potrivit art. 160 din Legea nr. 109/1996 şi art. 6 din Legea nr. 1/2005, partea indivizibilă a cooperaţiei de consum cuprinde întregul patrimoniu acumulat în decursul întregii activităţi, aşadar, şi în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, pentru care acţiunea de faţă tinde să reîntregească fondul indivizibil.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Critica recurentei în sensul că instanţa de apel, deşi a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, a respins calea de atac, nu poate fi încadrată în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat explicit, şi nici în vreunul dintre celelalte cazuri din art. 304.
Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii", al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic" a fost schimbat de către instanţa de apel prin interpretarea greşită a acestuia, vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamantă (causa debendi).
În speţă, cauza cererii este reprezentată de titlul de proprietate pe care ar trebui să se întemeieze pretenţiile reclamantei.
Or, critica în discuţie nu este legată de vreo denaturare a actului juridic dedus judecăţii pretins a fi fost săvârşită de către instanţa de apel, ci de modul de argumentare a deciziei, care nu ar susţine, dimpotrivă, ar contrazice soluţia asupra apelului.
Singura ipoteză preconizată de legiuitor în art. 304, în care s-ar putea încadra atare susţinere, este cea descrisă de pct. 7, care se referă la „motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Nici acest caz de modificare nu este întrunit în speţă.
Este adevărat că, deşi a constatat aptitudinea reclamantei de a deţine calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului de respingere a contestaţiei împotriva dispoziţiei administrative.
Curtea de Apel a argumentat atare soluţie, însă, printr-un raţionament logic, apreciind că statutul reclamantei de persoană juridică neexceptată de la beneficiul legii prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reprezintă doar una dintre condiţiile cumulative presupuse de calitatea de persoană îndreptăţită.
Or, neîndeplinirea celorlalte condiţii legale, respectiv calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilului ce face obiectul notificării; preluarea abuzivă a imobilului de către stat, în vreuna dintre modalităţile prevăzute de art. 2 din lege, determină respingerea pretenţiilor.
Se constată că motivarea este coerentă şi logică din punct de vedere juridic, fără argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, conducând în mod necesar la soluţia adoptată, aceea de respingere a apelului, Înalta Curte urmând a respinge motivul de recurs pe acest aspect.
2. Criticile întemeiate de recurentă pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. vor fi analizate din perspectiva cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se denunţă un deficit de argumentare a soluţiei, ci ignorarea dispoziţiilor legale privind patrimoniul unei cooperaţii de consum.
Înalta Curte apreciază că, în mod corect, în considerentele deciziei de apel nu s-a făcut vreo referire la Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit ori la Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, deoarece aceste acte normative nu erau relevante pe aspectul în discuţie, anume dovedirea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei asupra imobilului în litigiu.
Invocarea de către reclamantă a caracterului indivizibil al patrimoniului unei cooperaţii nu este utilă pe acest aspect, deoarece „partea indivizibilă" a unui patrimoniu, astfel cum a fost definită în art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005, este cea „care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori". Or, nu se discută în speţă chestiunea distribuirii patrimoniului, ci însăşi existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei, fosta Cooperativă de Consum Vasile Roaită.
Atare dovadă se realizează, astfel cum în mod corect a considerat instanţa de apel, în condiţiile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, respectiv prin înfăţişarea titlului de proprietate al autoarei ori prin indicarea actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, acte care să permită operarea prezumţiei legale privind existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei îndreptăţite.
Orice alte mijloace de probă, respectiv alte înscrisuri decât cele anterior menţionate, inclusiv cele pe care reclamanta a înţeles să le administreze în cursul judecăţii, sunt nerelevante pentru dovedirea existenţei dreptului, motiv pentru care instanţa de apel, în mod legal, a confirmat soluţia primei instanţe, în absenţa probelor presupuse de art. 23 şi art. 24 din lege.
Nefiind întrunit nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, făcând aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F. Constanţa împotriva deciziei nr. 269/C din 5 septembrie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2010/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1600/2006. Civil → |
|---|
