ICCJ. Decizia nr. 1653/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1653

Dosar nr. 5615/36/2006

Şedinţa publică din 22 februarie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 4128/2006, reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în Portugalia şi în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtei C.R.L. cu motivarea că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a), art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, deoarece pârâta a fost returnată din Portugalia la data de 7 iunie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 128/2003 şi în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, fiindu-i suspendat temporar dreptul de folosinţă a paşaportului.

Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 2848 din 27 octombrie 2006, a admis cererea reclamantului şi a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtei C.R.L. pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâta a fost returnată în baza unui tratat de readmisie încheiat de România cu Portugalia, de pe teritoriul portughez, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 38 lit. a), coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 362/C din 5 decembrie 2006, a admis excepţia lipsei de obiect a cererii, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins cererea reclamantului ca rămasă fără obiect.

Instanţa de apel a constatat că pârâtei i-a fost restrânsă exercitarea dreptului la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de 2 ani, în baza art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997, măsură care, potrivit art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, a încetat de drept în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei din urmă legi, adică la 28 iulie 2006, astfel că la data judecării cauzei în primă instanţă, sesizarea dedusă justiţiei era rămasă fără obiect.

Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor a declarat recurs, prin care a cerut casarea deciziei instanţei de apel.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) şi 52 din Legea nr. 248/2005, în raport cu care exerciţiul dreptului la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene al intimatei C.R.L. trebuia restrâns pe o perioadă de cel mult 3 ani, întrucât aceasta fusese returnată din Portugalia la 7 iunie 2006.

Recursul nu este întemeiat.

Instanţa de apel, în mod corect a admis excepţia lipsei de obiect a cererii, având în vedere că, la data sesizării instanţei de fond, termenul de 6 luni prevăzut de art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 se împlinise deja.

Aşa cum s-a arătat, Legea nr. 248/2005 cuprinde dispoziţii cu caracter tranzitoriu referitoare la termenul şi condiţiile în care poate interveni transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul, dispusă conform art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, aflată în curs de executare la data intrării în vigoare a legii, în măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, conform art. 38 din lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, măsurile dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate înainte de expirarea acestui termen în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulaţie în străinătate, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (3)-(8) din lege.

În speţă, pârâta a fost returnată din Portugalia la 7 iunie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 248/2005, măsura dispusă conform art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 şi aflată în curs de executare a rămas în vigoare timp de 6 luni, nefiind transformată în măsură de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.

Aşa cum s-a stabilit corect de către instanţa de apel, având în vedere că sesizarea primei instanţei a intervenit la 4 octombrie 2006, după împlinirea termenului legal de 6 luni, când măsura prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 a încetat de drept, transformarea acesteia în restrângerea dreptului la liberă circulaţie este lipsită de temei legal.

Faţă de cele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 362/C din 5 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1653/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs