ICCJ. Decizia nr. 1648/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1648
Dosar nr. 1357/2/2006
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 2550 din 23 iunie 2005, G.C.G., în nume propriu şi ca mandatară a contestatoarelor P.N.B. şi R.A.M., a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Primăria municipiului Turnu Măgurele şi D.G.F.P. Teleorman, anularea dispoziţiei nr. 1250 din 27 mai 2005 emisă de Primăria municipiului Turnu Măgurele.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod greşit li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în sumă de 506.563.000 lei, deoarece contestatoarele sunt îndreptăţite la despăgubiri băneşti, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării.
Prin sentinţa civilă nr. 1418 din 24 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, s-a admis în parte contestaţia şi s-a anulat în parte dispoziţiile art. 1250/2005 emisă de Primăria municipiului Turnu Măgurele, constatându-se că cele trei contestatoare sunt îndreptăţite la despăgubiri băneşti în sumă de 506.563.000 lei ce vor fi plătite în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins contestaţia promovată împotriva D.G.F.P. Teleorman, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece litigiul se leagă între emitentul dispoziţiei atacate, care este primăria şi persoanele care se consideră nedreptăţite prin emiterea acestei dispoziţii.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum era în vigoare la data emiterii dispoziţiei nr. 1250/2005, pentru imobilele cu destinaţia de locuinţă care nu puteau fi restituite în natură, măsurile reparatorii constau în despăgubiri băneşti, însă, în ce priveşte modalitatea de plată, sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; după data intrării în vigoare a acestei legi, primăria nu mai poate fi obligată la plata efectivă a despăgubirilor băneşti, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 10/2001, aşa cum era în vigoare la data emiterii dispoziţiilor contestate, prevedeau că, modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor băneşti se va stabili printr-o lege specială, care este Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză a declarat apel contestatoarea G.C.G., în nume propriu şi în calitate de mandatară a celorlalte contestatoare.
Apelanta a susţinut că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta trebuia obligată la plata despăgubirilor băneşti.
S-a mai susţinut că, întrucât s-a stabilit că cele trei contestatoare sunt îndreptăţite la despăgubiri băneşti s-a admis implicit că sunt aplicabile dispoziţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, aşa cum era în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate, potrivit cărora despăgubirile băneşti trebuia să se achite în mod efectiv, nefiind aplicabile dispoziţiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, adoptate ulterior emiterii dispoziţiei şi care nu pot produce efecte retroactive.
Prin Decizia civilă nr. 181 din 9 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raportul juridic în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001 ia naştere între emitentul dispoziţiei contestate şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, care justifică un interes legitim în exercitarea dreptului de contestaţie, iar dispoziţia nr. 1250/2005 a fost emisă de Primăria municipiului Turnu Măgurele.
Ca răspuns la celălalt motiv de apel s-a reţinut că ceea ce a stabilit prima instanţă nu este dreptul apelantelor de a primi în mod efectiv suma de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor băneşti, ci dreptul acestora la măsuri reparatorii pentru valoarea de 506.563.000 lei, sumă ce se va plăti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prevederi legale care se aplică de la data intrării lor în vigoare, fiind norme de procedură de imediată aplicare, conform principiului activităţii legii civile.
Reclamanta G.C.G., în nume propriu şi ca mandatară a celorlalte contestatoare, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că, în susţinerea recurentei, Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legi.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţin, în esenţă, următoarele:
- dreptul recurentelor-reclamante s-a născut printr-un act administrativ, respectiv Decizia nr. 1250 din 27 mai 2005, act pe care l-au contestat în parte la data de 23 iunie 2005, iar conform practicii şi literaturii juridice în materie, actele administrative intrate în sfera raporturilor juridice sunt irevocabile;
-nu poate fi înlocuită legislaţia sub care s-a născut actul administrativ şi sub care s-a făcut şi contestaţia şi care era Legea nr. 10/2001, astfel că nu li se poate aplica Legea nr. 247/2005 care a apărut ulterior şi care nu poate retroactiva;
- aplicarea dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 10/2001 în sensul că în unele judeţe s-au plătit efectiv despăgubirile cuvenite, recurentele ataşând în apel acte în acest sens;
- în mod greşit instanţa de apel a invocat textul art. 1205 C. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat invocată de recurente este întemeiată în baza art. 1119 C. civ. şi art. 377 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.;
- prezenţa în litigiu a D.G.F.P. Teleorman au considerat-o necesară pentru opozabilitatea hotărârii, întrucât conform art. 37 din Legea nr. 10/2001 autorităţile competente pentru plăţi la nivelul judeţelor sunt D.G.F.P.
Atât intimata Primăria municipiului Turnu Măgurele cât şi D.G.F.P. Teleorman au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamante.
Verificând legalitatea deciziei recurate prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce succed:
Referitor la primul motiv de recurs trebuie menţionat faptul că recurentele-reclamante sunt în eroare în privinţa calificării dispoziţiei emisă în baza art. 23, actualmente art. 25, din Legea nr. 10/2001 ca fiind un act căruia i se aplică regimul juridic al unui act administrativ, cu consecinţele menţionate.
Legea nr. 10/2001, ea însăşi o lege specială, de reparaţie, prevede două etape succesive, cuprinzând procedura administrativă prealabilă şi controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative prealabile.
Dispoziţia sau Decizia emisă în cadrul respectivei proceduri este un act jurisdicţional, supus controlului judecătoresc în condiţiile exprese ale art. 24, devenit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi nu în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Contrar susţinerilor recurentelor, în cauză nu s-a făcut o înlocuire a legislaţiei.
Legea nr. 10/2001 nu a fost înlocuită ci a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, noile prevederi aplicându-se şi contestaţiilor care nu au fost soluţionate în mod definitiv, fiind norme de procedură de imediată aplicare.
În acelaşi context trebuie menţionat că toate criticile referitoare la modul de punere în practică a prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/2001 devin fără obiect faţă de împrejurarea că acest text de lege a fost abrogat prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege intrată în vigoare anterior pronunţării sentinţei în cauză.
Excepţia autorităţii de lucru judecată este interpretată confuz şi eronat de către recurente, instanţa de apel reţinând în mod judicios că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 1201 C. civ., care reglementează această instituţie.
Nu poate fi primită nici ultima critică din motivele de recurs, pe de o parte pentru că faţă de raportul juridic dedus judecăţii D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte, art. 37 din Legea nr. 10/2001 invocat în susţinerea acestui motiv a fost abrogat prin Legea nr. 247/2005, art. 33 din Titlul VII.
Faţă de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de G.C.G., P.N.B. şi R.A.M. împotriva deciziei nr. 181 din 9 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1685/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1652/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
