ICCJ. Decizia nr. 1684/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1684
Dosar nr. 4846/1/2006
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2004, reclamanta F. Deva a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Deva cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să îi predea în natură suprafaţa de 6399 mp teren înscris în C.F. nr. 1695 Deva sub nr. top 1333, 1334, 1335 şi 3727, invocând incidenţa art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că autoarea sa, U.J.C.C. Hunedoara a fost proprietara imobilului în litigiu care, parţial, a făcut obiectul exproprierii dispusă prin Decretul nr. 113/1982 (22.994mp) cu plata unei despăgubiri în sumă de 14.000 lei iar, parţial a fost preluat de stat în mod abuziv (2.752 mp) fără vreun titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 1010 din 25 mai 2004, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că în cursul judecăţii cauzei, prin dispoziţia nr. 278/2003, Primarul Municipiului Deva a respins notificarea nr. 45 din 11 februarie 2002 transmisă de reclamantă motivat de faptul că regimul juridic al bunurilor aparţinând C.C.C. a fost reglementat prin Legea nr. 109/1996 şi nu prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Totodată, instanţa a reţinut că proprietarul tabular al imobilului din litigiu a fost fosta B.F.D.B.P.C. Hunedoara iar reclamanta nu a probat în nici un fel care ar fi legătura pe care ar avea-o cu proprietar tabular, caz în care şi în ipoteza în care s-ar accepta că astfel de federaţii, în măsura în care ar fi dobândit oneros astfel de imobile, ar putea avea calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, în speţa dedusă judecăţii cererea reclamantei nu ar putea fi primită şi pentru acest considerent.
Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că sunt nefondate şi capetele de cerere prin care reclamanta solicită anularea actelor de înstrăinare a imobilului şi obligarea pârâtei să îi predea preţul pe care l-a încasat prin înstrăinarea imobilului în litigiu.
Pârâta, Primăria Deva, a invocat excepţia lipsei calităţi sale procesuale pasive precum şi pe cea a lipsei calităţi de persoană îndreptăţită a reclamantei care, în calitatea sa de organizaţie cooperatistă este enumerată alături de stat, ca unitate care a efectuat preluări abuzive şi care, în procedura Legii nr. 10/2001, are obligaţia restituirii unor bunuri pe care le deţine ca entitate deţinătoare. Totodată, pârâta a reiterat şi faptul că reclamanta putea să îşi valorifice eventualele pretenţii contra statului numai în procedura reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 109/1996.
În cauză au fost introduse şi SC B.I.C. SRL, în calitate de pârâtă şi a fost chemată în garanţie L.G. şi M.
Prin Decizia civilă nr. 1229 A din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC F. Hunedoara.
În motivarea decizie instanţa a reţinut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită în sensul art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 10/2007, legiuitorul înţelegând să califice organizaţiile cooperatiste, categorie din care face parte şi reclamanta, ca fiind entităţi deţinătoare ale bunurilor preluate abuziv şi nu ca persoane îndreptăţite la restituire.
În argumentarea acestei concluzii, instanţa de apel a reţinut că organizaţiile cooperatiste au fost înfiinţate în baza Decretului nr. 133/1949 privind organizarea cooperaţiei ca organizaţii socialiste, obşteşti, că forma de proprietate a acestor organizaţii era o formă de proprietate socialistă şi că pentru astfel de organizaţii legiuitorul a instituit prin dispoziţiile art. 162 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 106/1996 o procedură specială pentru restituirea bunurilor care ar fi fost preluate de stat din patrimoniul lor fără titlu.
Mai mult, instanţa de apel, a apreciat că reclamanta nu poate fi încadrată în categoria persoanelor îndreptăţite cu argumentarea că ar fi cumpărat bunul în litigiu întrucât potrivit menţiunilor din cartea funciară, la momentul exproprierii proprietarul imobilului era B.F.D.B.P.C. Hunedoara iar în speţă reclamanta nu a dovedit care legătura sa proprietarul imobilului.
Totodată, instanţa de apel, a reţinut şi faptul că restituirea în natură a imobilului nici nu ar mai putea fi dispusă întrucât la acest moment se află în proprietatea altor persoane, în baza unor contracte de înstrăinare legal încheiate, pentru acest bun reclamanta putând pretinde în baza unor legi de reparaţie şi măsuri reparatorii.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului reclamanta susţine că „se impune lărgirea cadrului procesual şi cu privire la alte persoane fizice şi juridice în calitate de pârâte", adică cu acele persoane care deţin în prezent terenurile în litigiu şi care au fost arătate în expertiza tehnică, anume SC S.R. SRL Bucureşti, P.A., M.I. şi P.C. pentru ca hotărârea judecătorească ce se pronunţa să le fie opozabilă şi pentru ca ea să îşi poată nota litigiul în cartea funciară.
Pe fond, reclamanta afirmă că are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 întrucât este succesoarea în drepturi şi obligaţii al fostului proprietar B.F.D.B.P.C.C. Hunedoara, bancă federală care prin reorganizare a fost absorbită de organizaţiile cooperatiste constituite în baza Decretului nr. 133/1949.
Totodată, recurenta susţine că în măsura în care imobilul în litigiu nu îi putea fi restituit în natură se impunea ca instanţele de fond să constate că este îndreptăţită să primească măsurii reparatori prin echivalent, caz în solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei sub acest aspect.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi la art. 1 se arată că este vorba de imobilele preluate astfel de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice.
Cu alte cuvinte, prin dispoziţiile legale menţionate legiuitorul a înţeles să reglementeze raporturile dintre persoanele îndreptăţite, adică cele care au fost deposedate în mod abuziv de imobile şi cei care le-au deposedat, adică cu statul, organizaţiile cooperatiste şi orice alte persoane juridice.
Concluzia se impune şi din modul de redactare a dispoziţiei art. 3 lit. c) din actul normativ, potrivit căreia sunt îndreptăţite le restituirea ori măsuri reparatorii prin echivalent persoanele juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest text de lege, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv „de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945".
Aşa fiind, din economia reglementării cuprinsă în Legea nr. 10/2001 rezultă că organizaţiile cooperatiste nu sunt incluse în categoria persoanelor îndreptăţite să solicite măsuri reparatori ci dimpotrivă în categoria entităţilor deţinătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv, acestea fiind obligate la restituirea bunurilor care cad în sfera de aplicare a acestui act normativ, caz în care, în mod just instanţele de fond au reţinut că acestea nu pot apela la procedura reglementată prin acest act normativ.
În acest context al analizei este de menţionat că referitor la activele imobilizate proprietatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, care au fost trecute fără plată în proprietatea statului, legiuitorul a instituit o procedură legală distinctă de cea prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură în cadrul căreia aceste organizaţii pot solicita restituirea ori plata unei despăgubiri, anume cea prevăzută de dispoziţiile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 109/1996, în timp ce pentru imobilele expropriate procedura prevăzută de dispoziţiile art. 35 din Legea 33/1994.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, care în parte se substituie şi în parte le completează pe cele reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte, considerând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, urmează a respinge recursul dedus judecăţi.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a avut în vedere şi faptul că potrivit art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ., în căile de atac nu se poate schimba calitatea părţilor şi cu atât mai mult nu pot fi chemate în judecată alte părţi, altele decât acelea între care s-a desfăşurat în raport de limitele investirii judecata în primă instanţă, caz în care, solicitarea formulată în acest sens de recurentă nu poate fi formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. Deva, societate cooperativă împotriva deciziei nr. 1229/A/ din 30 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1871/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1658/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
