ICCJ. Decizia nr. 1685/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1685
Dosar nr. 5313/1/2006
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 68 din 19 ianuarie 2005, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanta P.A. împotriva deciziei de respingere nr. 20/2004 emisă de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi în baza Legii nr. 10/2001, a anulat Decizia şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeţei de 722 mp, teren înscris în C.F. nr. 2294, top. 3149, 3150 identificat conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expert F.I. şi la măsuri reparatorii prin echivalent, de 33.984.250 lei, pentru terenul în suprafaţă de 50 mp ocupat de construcţii.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta, solicitând majorarea măsurilor reparatorii prin echivalent şi invocând faptul că nu s-a stabilit în ce constau măsurile reparatorii prin echivalent, şi pârâta SC G. SA care a susţinut că terenul în suprafaţă de 722 mp nu poate fi restituit în natură şi că acordarea de despăgubiri este atributul primăriei şi nu al persoanei juridice deţinătoare.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1176/A din 13 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 47.364.750 lei, reprezentând valoarea de piaţă liberă a terenului (50 mp) ocupat cu construcţii, valoare ce se va actualiza în raport de indicele de inflaţie la data executării obligaţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelanta pârâtă SC G. SA criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive ce se încadrează în cazul de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Imobilul care face obiectul litigiului, expropriat în baza Decretului nr. 490/1976, nu poate fi restituit în natură, deoarece deserveşte drept spaţiu de plajă pentru bazinul olimpic în vederea construirii căruia s-a dispus exproprierea, caz în care se aplică art. 11 alin. (9), coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
2. Conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu se restituie în natură se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului şi nu de către unitatea deţinătoare.
La data de 31 ianuarie 2007, recurenta a înaintat instanţei de control judiciar precizări ale motivelor de recurs, arătând că nu mai susţine primul motiv invocat, referitor la nelegalitatea soluţiei de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 722 mp
În acest sens, a anexat Decizia nr. 27 din 8 august 2006 pe care a emis-o ulterior exercitării căii de atac, precum şi procesul-verbal din data de 19 octombrie 2006 încheiat între părţi cu privire la restituirea în natură şi punerea reclamantei în posesia terenului în suprafaţă de 722 mp.
Din conţinutul acestor înscrisuri rezultă că, prin executarea voluntară a dispoziţiei privind restituirea în natură a terenului menţionat anterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti recurate, fără ca reclamanta să fi demarat procedura executării silite, recurenta a achiesat parţial la hotărârea judecătorească, renunţând la continuarea căii de atac în limita acestui motiv de recurs.
Prin aceeaşi cerere precizatoare, recurenta susţine că nelegal a fost obligată la plata sumei de 47.364.750 lei pentru terenul în suprafaţă de 50 mp, invocând prevederile Legii nr. 247/2005 conform cărora măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţii, iar instanţele judecătoreşti nu ar mai avea competenţa de a se pronunţa asupra contravalorii pretenţiilor de restituire în echivalent.
Deşi precizările au fost depuse peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Curtea apreciază incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care, susţinând că „măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţii", recurenta invocă sub acest aspect lipsa calităţii procesuale pasive, motiv de recurs de ordine publică.
În limitele acestui motiv, recursul este fondat.
În raportul juridic dedus judecăţii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, derogatorie de la dreptul comun, unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu o singură excepţie (acordarea în compensaţie a altor bunuri sau servicii) inaplicabilă în cauză.
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005: „Deciziile/dispoziţiile emise de unităţile investite cu soluţionarea notificărilor (…) în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (…) se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (…)".
Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) prin decizie/dispoziţie motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestaţii admise în procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deţinătoare, ci erau înaintate către prefectură conform procedurii reglementate de art. 36-40 din actul normativ.
După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent) sau hotărârile judecătoreşti pronunţate în urma contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite (în care, conform dispoziţiilor pct. 16.5 alin. (3) coroborat cu pct. 16.1 din HG nr. 1095/2005 se consemnează şi sumele estimate ca fiind cuvenite persoanelor îndreptăţite), cât şi deciziile/dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiaşi proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale şi emiterii titlurilor de proprietate.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul şi să modifice în parte Decizia, stabilind dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent (în cuantumul stabilit prin Decizia recurată) pentru terenul în suprafaţă de 50 mp ce nu poate fi restituit în natură, măsuri reparatorii ce vor fi acordate în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu plătite din patrimoniul recurentei pârâte cum nelegal a dispus instanţa anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC G.SA Geoagiu Băi împotriva deciziei nr. 1176/A din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia în sensul că pentru terenul în suprafaţă de 50 mp ocupat cu construcţii stabileşte dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent până la concurenţa sumei de 47.364.750 lei (lei vechi) ce vor fi acordate în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1693/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1648/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
