ICCJ. Decizia nr. 2048/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2048
Dosar nr. 38258/1/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 803 din 12 septembrie 2003, Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Cluj-Napoca şi Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca şi a respins plângerea formulată de reclamanţii W.M. şi M.W., prin mandatar S.I., împotriva dispoziţiei nr. 1415 din 9 aprilie 2003, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanţii prin mandatarul S.I.M. au formulat notificare pentru restituirea în natură a apartamentului nr. 26, situat în Cluj-Napoca, precizând că au primit despăgubiri pentru apartament în sumă de 40.000 lei.
În subsidiar, au cerut despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a apartamentului şi valoarea despăgubirilor primite, iar valoarea apartamentului a fost apreciată de aceştia la suma de 14.000 dolari SUA.
Apartamentul proprietatea reclamanţilor a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, pentru că acestora le-a fost aprobată plecarea definitivă în Republica Federală Germania. Despăgubirile au fost stabilite la suma de 36.779 lei, din care suma de 10.843 lei a fost plătită CEC-ului pentru acoperirea creditului nerambursat, iar diferenţa de 25.936 lei a fost plătită reclamanţilor.
În prezent apartamentul fiind vândut în baza Legii nr. 112/1995, comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a propus acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin dispoziţia contestată s-a respins cererea reclamanţilor pentru restituirea în natură a bunului şi s-a prevăzut acordarea de despăgubiri băneşti în condiţiile legii. Respingerea cererii pentru restituirea în natură a imobilului este corectă, pentru că, faţă de prevederile HG nr. 498/2003, preluarea imobilului s-a făcut cu titlu şi apartamentul a fost vândut foştilor chiriaşi, iar Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca nu au calitate procesuală pasivă, deoarece dispoziţia a fost emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa apelată „în partea privitoare la soluţia respingerii plângerii formulate în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca" şi a stabilit termen pentru soluţionarea în fond a plângerii formulate în contradictoriu cu acest pârât.
A fost menţinută sentinţa apelată „în partea referitoare la soluţia dată plângerii îndreptată împotriva pârâţilor Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca".
Instanţa de apel, în esenţă, a reţinut că apelanţii-reclamanţi şi-au precizat pretenţiile, solicitând acordarea de despăgubiri în raport de valoarea actuală a imobilului. Instanţa de fond a omis să ia în calcul extinderea acţiunii prin cererea aflată la fila 20, formulată în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitate de emitent al dispoziţiei atacate, pârât căruia i-au fost comunicate toate înscrisurile.
Prin Decizia civilă nr. 998 din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins plângerea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească suma de 2.400.000 lei Biroului local de expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul Tribunalului Cluj, reprezentând diferenţă onorariu cuvenit expertului M.A.
Instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia atacată s-a stabilit valoarea apartamentului la suma de 14.000 dolari SUA, conform valorii precizată de reclamanţi şi, pentru că s-a contestat evaluarea apartamentului, s-a efectuat o expertiză tehnică care a stabilit o valoare similară, la care Primarul municipiului Cluj-Napoca a achiesat. Reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă şi nu au făcut demersuri pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lucrării de specialitate.
Reţine instanţa de apel, că valoarea apartamentului fiind determinată de expert în raport cu punctul 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, plângerea formulată de reclamanţi se respinge.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, invocând art. 304 şi art. 312 C. proc. civ., arată că Decizia este nelegală şi netemeinică, pentru că nu le-a fost comunicat raportul de expertiză. Dacă expertiza era comunicată ar fi fost contestată. Raportul de expertiză nefiind comunicat, cauza a fost soluţionată în lipsa reclamanţilor şi a avocatului acestora, deşi s-au depus la dosar două cereri de amânare pe motiv de sănătate, anexând şi certificat medical.
Susţin recurenţii, că chiar şi în lipsa avocatului instanţa avea obligaţia să comunice raportul de expertiză şi, neprocedând în acest mod, a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru că expertiza este hotărâtoare în soluţionarea cauzei.
În cererea depusă la dosar la termenul din 27 octombrie 2005, recurenţii au precizat că invocă dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, în care a invocat nulitatea recursului, susţinând că recurenţii au indicat art. 304 C. proc. civ., fără să arate motivele de nelegalitate care să conducă la desfiinţarea hotărârii atacate. Pe fond, a cerut să se respingă recursul ca neîntemeiat.
Excepţia invocată de Primarul municipiului Cluj-Napoca, precum şi recursul declarat de reclamanţi vor fi respinse, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, se constată că susţinerile recurenţilor fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate, însă prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Articolul 304 pct. 5 C. proc. civ. priveşte situaţiile în care prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Criticile formulate de recurenţi prin declaraţia de recurs privesc încălcarea dreptului la apărare de către instanţa de apel, pentru că apelul a fost soluţionat în lipsa apelanţilor al căror avocat formulase două cereri de amânare şi pentru că nu s-a comunicat raportul de expertiză.
Recurenţii nu au indicat norma de procedură încălcată de instanţa de apel, însă, faţă de prevederile art. 156 C. proc. civ., dreptul la apărare al apelanţilor nu a fost încălcat.
Art. 156 C. proc. civ. prevede că instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată şi că atunci când refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Potrivit textului citat, instanţa nu este obligată să acorde un nou termen de judecată la cererea părţilor. Acordarea termenului constituie o simplă facultate prevăzută de lege, iar în prezenta cauză o primă cerere de amânare formulată de avocatul apelanţilor a fost admisă la termenul din 28 ianuarie 2004. La termenul din 21 aprilie 2004 instanţa de apel, refuzând amânarea judecăţii, a amânat pronunţarea pentru data de 28 aprilie 2004.
Proba cu expertiză a fost încuviinţată la cererea avocatului apelanţilor, iar la termenul din 24 martie 2004 instanţa a dispus ca expertiza să fie comunicată mandatarului reclamanţilor, deşi prin lege nu este prevăzută obligaţia comunicării raportului de expertiză.
Potrivit plicului aflat la fila 53 din dosarul instanţei de apel, raportul de expertiză a fost comunicat mandatarului S.I.M. la adresa indicată de acesta, iar corespondenţa a fost înapoiată instanţei după expirarea termenului de păstrare, pentru că destinatarul nu s-a prezentat pentru ridicarea ei.
Prin urmare, deoarece actele de procedură au fost îndeplinite cu respectarea formelor legale, nu s-a încălcat dreptul la apărare al apelanţilor şi nici dreptul la un proces echitabil, aşa cum susţin recurenţii în declaraţia de recurs.
Pentru considerentele expuse, va fi respinsă excepţia nulităţii recursului. De asemenea, va fi respins recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Respinge recursul declarat de reclamanţii W.M. şi M.W. împotriva deciziei civile nr. 998 din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2012/2006. Civil → |
|---|
