ICCJ. Decizia nr. 2244/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2244
Dosar nr.4770/44/2006
Şedinţa publică din 3 aprilie 2008
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 7 septembrie 2004 C.G. şi C.R. au chemat în judecată Parohia Sf. Mc. Haralambie Galaţi pentru a fi obligată să le restituie în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul în suprafaţă de 1856 mp situat în municipiul Galaţi.
Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1798 din 3 noiembrie 2006 prin care a respins acţiunea civilă de mai sus pentru lipsa calităţii procesuale pasive a parohiei chemate în judecată.
Tribunalul a statuat că în materia Legii nr. 10/2001 au calitate de „persoană juridică deţinătoare a imobilului preluat abuziv" şi, deci, calitate procesuală pasivă în procesele generate de aplicarea acestui act normativ, numai entităţile menţionate expres la art. 21 al legii de mai sus, care nu cuprind „o instituţie de cult religios, ce nu poate fi considerată nici măcar o persoană juridică de drept public".
În considerentele sentinţei s-a mai arătat că, prin hotărâre judecătorească anterioară având putere de lucru judecat, s-a recunoscut dreptul de proprietate al Parohiei Sf. Mc. Haralambie asupra unui teren în suprafaţă de 3074 mp, din care reclamanţii cer a le fi restituit în natură terenul de 1856 mp pentru a fi fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, astfel că „ situaţiaar putea fi lămurită în cadrul unei acţiuni în revendicare conform dreptului comun în care se pot compara titlurile fiecărei părţi", motiv pentru care „se apreciază că Parohia Sf. Mc. Haralambie nu poate avea calitate conform Legii nr. 10/2001 nici în procedurile administrative de restituire şi nici în acţiunile în justiţie ce urmează acestor proceduri".
Prin apelul declarat reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe susţinând că a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile şi nu a fost aplicat principiul tempus regit actum, scop în care au arătat că tribunalul a avut în vedere conţinutul art. 21 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, nesesizând că în forma sa anterioară, aplicabilă speţei în raport cu data notificării şi introducerii acţiunii, textul legal nemodificat (fostul art. 20) nu distingea între persoanele juridice de drept public şi celelalte persoane juridice, instituind obligaţia de restituire în natură a imobilelor în sarcina inclusiv a „orice altă persoană juridică".
Reclamanţii au mai criticat statuarea referitoare la dreptul de proprietate al pârâtei şi au invocat lipsa de opozabilitate a hotărârii judecătoreşti anterioară avută în vedere de tribunal.
Apelul astfel motivat a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 136/A din 23 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că :
- parohiile sunt persoane juridice de drept public, iar bunurile acestora au regim juridic special în sensul că statul nu are drept de dispoziţie asupra acestora, potrivit prevederilor art. 169-171 şi art. 186 din Decretul nr. 233/1949;
- potrivit art. 20 din forma iniţială a Legii nr. 10/2001 explicitat prin HG nr. 498/2003 obligaţia restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv revine anumitor entităţi deţinătoare care includ orice persoană juridică, conţinutul textului fiind modificat în sensul înlocuirii sintagmei „orice persoană juridică" cu cea de „orice altă persoană juridică de drept public";
- numai la prima vedere pârâta din speţă ar avea obligaţii în sensul textelor de mai sus, deoarece analiza normei menţionate şi a modificărilor legii denotă intenţia legiuitorului de a obliga la restituirea în natură numai persoanele juridice la care statul are o cotă parte din capital, ceea ce nu este cazul pârâtei.
Ca urmare, curtea a concluzionat că pârâta are în patrimoniu bunul revendicat, dar nu are obligaţia restituirii lui, iar asemenea statuare nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Reclamanţii au declarat recurs susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel, este vădit contradictorie şi este contrară dispoziţiilor legale avute în vedere, ceea ce constituie cazurile de recurs reglementate prin art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Curtea de apel a statuat corect, pentru argumentele utilizate în hotărârea atacată că parohiile pot fi entităţi deţinătoare în calitatea lor de „orice altă persoană juridică" în sensul reglementat prin art. 20 alin. (1) din forma iniţială a Legii nr. 10/2001 aplicabilă speţei în raport cu data introducerii acţiunii de fată.
Aceeaşi instanţă a greşit însă grav şi esenţial hotărând că, în aplicarea aceluiaşi text legal, obligaţia restituirii imobilelor revine numai acelor entităţi deţinătoare, persoane juridice, la care statul are o cotă parte din capital, ceea ce nu este cazul pârâtei din acest proces.
În realitate, condiţia avută în vedere vizează numai societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar.
Evident, parohiile nu sunt societăţi comerciale, ci fac parte din categoriile definite drept „orice altă persoană juridică" prin art. 20 alin. (1) din forma iniţială a Legii nr. 10/2001, aşa cum corect, de altfel, a statuat chiar curtea de apel.
Procedând astfel, curtea de apel a încălcat legea, hotărârea pe care a dat-o fiind nelegală în sensul reglementat ca motiv de recurs prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Această nelegalitate a avut ca efect necercetarea fondului, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) coroborate cu art. 313 C. proc. civ., instanţa supremă va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.G. şi C.R. împotriva deciziei nr. 136/A din 23 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauze spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Ireevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2321/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2148/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
