ICCJ. Decizia nr. 2744/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

 ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2744

 Dosar nr. 2660/39/2006

Şedinţa publică din 28 martie 2007

Deliberând constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 244 din 16 februarie 2006, Tribunalul Suceava a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.D.G., I.V.E. şi V.M.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava, prin primar şi pe cale de consecinţă: a dispus restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeţei de 2.531 mp identică cu p.f. 6121, 6213 şi 6013 din C.F. 2018 a com. Cad. Suceava şi pe un alt amplasament a suprafeţei de 510 mp identică cu p.f. 1267/500 din C.F. 2663 al com. cad. Suceava; a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 2.265 mp în valoare de 3.473.746.000 ROL.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, terenul a cărui restituire se solicită, este în suprafaţă de 5.096 mp şi este situat pe raza municipiului Suceava. Terenul a aparţinut proprietarului tabular E.V., autorul comun al reclamanţilor, fiind preluat de Statul Român prin Decretele de expropriere nr. 302/1963 şi nr. 610/1964.

S-a mai reţinut faptul că pe parcelele 62/1, 60/2, 60/1 sunt amplasate blocurile K1 şi 15 apartamente, alei de acces şi o parte din str. A. Că, pe restul parcelelor se află amplasate garaje şi magazii care reprezintă construcţii provizorii, edificate pe teren închiriat, precum şi grădini amenajate de diverşi cetăţeni.

Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr. 137 din 29 iunie 2006, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în nume propriu formulată în cauză; a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 244 din 16 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Suceava şi pe cale de consecinţă: a desfiinţat sentinţa civilă susmenţionată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, exigenţele art. 10 din Legea nr. 10/2001 sunt legate de stabilirea a câtorva elemente si anume: identificarea exacta a terenului preluat abuziv, identificarea suprafeţei afectate de activităţi legale şi a altor amenajări de utilitate publică, dacă pe terenul în litigiu se găsesc construcţii autorizate, ori construcţii uşoare şi demontabile.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionate au declarat recurs reclamanţii V.D.G., I.V.E. şi V.M.V., criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:

- Instanţa de apel a apreciat eronat probele administrate de vreme ce planul de situaţie ce se referă la ocuparea terenului (străzi, construcţii definitive, trotuare etc.) este un plan vizat şi eliberat de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava. Acest plan nu a fost controlat de pârâtul Municipiul Suceava.

- Pentru terenul în suprafaţă de 2.531 mp, în litigiu, s-a constatat de instanţa de judecată că acesta este închiriat de Primăria municipiului Suceava diverşilor cetăţeni ce au amplasate grădini amenajate, garaje şi magazii, care reprezintă construcţii provizorii fie autorizate fie neautorizate.

- Pârâtul Municipiul Suceava, prin primar poate dispune fie ca măsurile reparatorii să fie acordate prin bunuri sau servicii oferite în echivalent, fie să înainteze documentaţia împreună cu Decizia Secretariatului Comisiei Centrale pentru a dispune modul de acordare a despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanţii V.D.G., I.V.E. şi V.M.V. au revendicat în condiţiile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, terenul în suprafaţă de 5.096 mp situat în municipiul Suceava, teren ce a aparţinut autorului V.E.

Instanţa de fond, în rejudecare după casare, admiţând acţiunea reclamanţilor a restituit acestora în natură pe vechiul amplasament terenul în suprafaţă de 2.531 mp şi pe un alt amplasament suprafaţa de teren, 510 mp.

De asemenea, aceeaşi instanţă a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 2.265 mp.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond în mod judicios a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele.

Cum instanţa de fond a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, reţine în considerentele deciziei recurate în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Aspectele privitoare la efectuarea unei expertize topo şi în construcţii, identificarea exactă a terenului preluat abuziv, identificarea suprafeţelor de teren afectate de construcţii legale, amenajări de utilitate publică, etc. evidenţiate de instanţa de apel ca fiind probleme ce trebuiau rezolvate de instanţa de fond, puteau fi analizate în faza de apel.

Toate acestea impun casarea deciziei civile nr. 137/2006 cu trimitere a cauzei în temeiul art. 313 C. proc. civ., la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Suceava.

Instanţa de trimitere va ordona efectuarea unei expertize topo şi în construcţii care să ţină seama de următoarele elemente: identificarea exactă a terenului în litigiu, în sensul de a se preciza dacă este ocupat sau nu de construcţii, identificarea suprafeţelor de teren afectate de servituţi legale, amenajări de utilitate publică.

În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de trimitere va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii V.D.G., I.V.E. şi V.M.V. împotriva deciziei nr. 137 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de pârât.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2744/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs