ICCJ. Decizia nr. 278/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 278.
Dosar nr. 2632/36/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 616 din 16 martie 2006, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta P.O. şi a respins acţiunile formulate de reclamanţii D.E. şi S.V.I., în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanţa, ca fiind introduse de persoane fizice fără calitate procesuală.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea intervenientei privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că iniţial acţiunile au fost înregistrate la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ care, constatând natura civilă a cererilor, prin încheierile din 20 octombrie 2005 le-a trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
La termenul din 27 ianuarie 2006, faţă de prevederile art. 164 C. proc. civ., „s-a dispus anexarea dosarului nr. 2377/2005 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la dosarul nr. 2375/2005 al aceleiaşi instanţe".
În raport de motivarea în fapt şi de prevederile art. 49 C. proc. civ., cererea de intervenţie formulată de P.O. a fost calificată ca o cerere de intervenţie în interes alăturat pârâtului, această cerere fiind încuviinţată în principiu, conform art. 50 şi urm. C. proc. civ.
A mai reţinut tribunalul, că, prin dispoziţia nr. 621 din 15 februarie 2005, Primarul municipiului Constanţa a soluţionat parţial cererea de restituire formulată de către P.C., autorul intervenientei P.O., în sensul restituirii în natură a 5 apartamente din imobilul situat în Constanţa.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, Decizia sau, după caz, dispoziţia poate fi atacată la tribunal doar de persoana îndreptăţită, nemulţumită, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În lipsa unor dispoziţii exprese, terţele persoane ar putea ataca în justiţie oricând dispoziţia/Decizia de restituire emisă în baza Legii nr. 10/2001, fără să aibă relevanţă modul sau data la care au cunoscut de existenţa actului contestat.
De aceea, excepţia tardivităţii invocată de intervenientă nu este întemeiată, însă excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor este întemeiată, deoarece din conţinutul art. 3 din lege se deduce că numai persoanele îndreptăţite sunt beneficiarele reglementărilor legii speciale. Calitatea de chiriaşi ai imobilului nu conferă reclamanţilor legitimare procesuală activă în prezentele acţiuni, pentru că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi care să confere unei terţe persoane dreptul de a ataca în justiţie dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv. Din coroborarea dispoziţiilor art. 33 pct. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 cu cele ale art. 23 din lege, rezultă că dispoziţia de restituire poate fi contestată numai de persoana îndreptăţită, iar după intabularea dreptului de proprietate în baza dispoziţiei, aceasta poate fi atacată pe calea dreptului comun, ca orice act juridic care constituie titlu de proprietate.
Tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale este întemeiată şi că soluţia privitoare la intervenţia voluntară accesorie depinde de soluţia ce se pronunţă asupra cererii de chemare în judecată, făcându-se distincţie după cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.
De aceea, faţă de soluţia respingerii cererilor de chemare în judecată, cererea de intervenţie se admite, iar prin respingerea acţiunilor, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii rămâne fără obiect.
Prin Decizia civilă nr. 247/C din 1 noiembrie 2006, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de reclamanţii D.E. şi S.V.I., a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza la Judecătoria Constanţa pentru soluţionarea în fond a acţiunii.
Instanţa de apel a reţinut că obiectul prezentei acţiuni îl formează constatarea nulităţii dispoziţiei nr. 621/2005, prin care fostului proprietar P.C., având ca moştenitoare pe P.O., i-au fost restituite în natură 5 apartamente nevândute, precum şi terenul în suprafaţă de 897,18 mp, condiţionat de respectarea dreptului de folosinţă pe durata existenţei construcţiei pentru terenul aferent apartamentelor vândute.
Reclamanţii au calitate de chiriaşi, iar prima instanţă a reţinut lipsa capacităţii procesuale active a acestora.
A reţinut instanţa de apel că, paragrafului I din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu i se poate da altă semnificaţie decât cea dedusă din caracterul titlului de proprietate care „fiind de natură civilă este un drept civil". De aceea, litigiile privitoare la deciziile/dispoziţiile emise în legătură cu imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 sunt litigii civile, însă prin dispoziţiile acestei legi s-a prevăzut o procedură derogatorie, fiind stabilit dreptul persoanelor îndreptăţite de a le contesta.
Apelanţii-reclamanţi, care sunt terţi, justifică un interes şi un drept propriu. Ei pot contesta deciziile/dispoziţiile emise în favoarea persoanelor îndreptăţite, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţii, şi anume procedura reglementată de Codul de procedură civilă.
Or, potrivit procedurii de drept comun, acţiunile în constatarea nulităţii unui act civil sunt date, ca regulă generală, în competenţa judecătoriilor şi, pentru că apelanţii reclamanţi nu au probat că obiectul litigiului are o valoare de natura să atragă competenţa materială a tribunalului, în prezenta cauză competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Constanţa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta P.O. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată, în esenţă, că reclamanţii nu invocă în persoana lor vreun pretins drept de proprietate, vătămat prin emiterea dispoziţiei. Aceştia au avut calitate de chiriaşi şi, pentru că au refuzat să încheie noi contracte de închiriere, au fost evacuaţi prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Primarul municipiului Constanţa a emis dispoziţie ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dacă s-ar admite că în sfera terţilor interesaţi să ceară constatarea nulităţii dispoziţiei de restituire se includ şi chiriaşii care nu au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 112/1995, s-ar deturna litera, sensul şi spiritul Legii nr. 10/2001, care este un act profund reparatoriu pentru persoanele îndreptăţite la restituire şi care conţine prevederi clare privitoare la protecţia persoanelor care au beneficiat de locaţiunea imobilelor supuse restituirii.
Arată recurenta, că reclamanţii nu s-au plâns de faptul că li s-ar fi încălcat dreptul de proprietate sau cel succesoral, invocând vătămarea dreptului lor locativ, născut în virtutea unor contracte de închiriere încheiate cu R.A.E.D.P.P Constanţa. Deoarece cauza juridică a acţiunii rezidă în vătămarea unor drepturi locative concrete şi a unui pretins drept virtual de creanţă care ar avea ca obiect dobândirea în viitor a proprietăţii asupra apartamentelor, instanţa de apel avea obligaţia să cenzureze calificarea acţiunii ca fiind una întemeiată pe art. 948 C. civ.. Dreptul invocat de reclamanţi este protejat pe căile prevăzute de OUG nr. 40/1999 şi nu pe calea prezentei acţiuni.
Recurenta mai arată că Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres că persoana îndreptăţită poate ataca dispoziţia de respingere a cererii de restituire a imobilului la secţia civilă a tribunalului, stabilind jurisdicţia civilă şi competenţa materială a tribunalului.
Acţiunea persoanei îndreptăţite prin care se atacă dispoziţia de respingere este „specială", născută dintr-o dispoziţie expresă a legii, iar acţiunea prin care terţul defaimă dispoziţia de restituire este de drept comun, care trebuie însă înţeles ca fiind ansamblul dispoziţiilor legale existente în actul normativ. Această acţiune este una de „drept comun" faţă de cea a persoanei îndreptăţite, consacrată în mod expres, dar consecinţa procesuală este aceea că acţiunea terţilor „va fi în jurisdicţia civilă, dar totodată în competenţa secţiei civile a tribunalului", pentru că nu se poate admite că o acţiune care îşi are sorgintea în modul de aplicare a Legii nr. 10/2001 poate fi de competenţa judecătoriei. În raţiunea legii, orice dispoziţie asupra unei notificări trebuie să fie în jurisdicţia şi competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, pentru că justiţia trebuie să fie egală pentru toate persoanele interesate şi unitară în ceea ce priveşte aplicarea legii.
Secţiilor civile ale tribunalelor li s-a stabilit o competenţă specială în ceea ce priveşte capitolul III referitor la „procedurile de restituire" şi orice acţiune născută din prevederile acestui capitol este de competenţa tribunalelor.
Susţine recurenta, că opinia privind competenţa judecătoriei este singulară, că art. 25 alin. (4) din lege nu prevede că dispoziţia este un înscris autentic, ci doar că are forţa probantă a unui înscris autentic, şi face referiri la mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate de secţiile civile ale tribunalelor, prin care au fost soluţionate acţiuni ale terţelor persoane.
Intimatul Primarul municipiului Constanţa a formulat întâmpinare, expediată prin poştă la data de 19 februarie 2007, prin care a cerut să se admită recursul, iar la data de 28 februarie 2007 s-a înregistrat cererea de aderare la recursul declarat de intervenientă, formulată de acest intimat.
În motivarea cererii de aderare la recurs, în esenţă, intimatul a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de apel „este criticabilă sub aspectele arătate de recurenta P.O.", pe care şi le-a însuşit şi a cerut să se admită recursul şi cererea de aderare la recurs.
Intimaţii D.E. şi S.V.I., prin concluzii scrise depuse pentru termenul din 1 martie 2007, au susţinut că recursul este neavenit, faţă de prevederile art. 56 C. proc. civ., deoarece a declarat recurs intervenienta în interes alăturat, fără ca partea în interesul căreia a intervenit să fi declarat recurs.
Referitor la cerere de aderare la recurs, intimaţii D.E. şi S.V.I. au invocat excepţia inadmisibilităţii, susţinând că, potrivit art. 293 C. proc. civ., poate face cerere de aderare numai partea potrivnică. Or, Primarul municipiului Constanţa nu este parte potrivnică faţă de recurenta care a intervenit în proces în interesul acestuia.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se vor admite excepţiile invocate de intimaţii D.E. şi S.V.I. şi va fi respins recursul declarat de intervenientă, precum şi cererea de aderare la recurs formulată de Primarul municipiului Constanţa.
Potrivit actelor aflate în dosarul primei instanţe, recurenta a stat în proces în calitate de intervenientă în interes alăturat pârâtului.
Terţul devine parte în procesul civil din momentul admiterii în principiu a intervenţiei de către instanţă, printr-o încheiere care, conform art. 52 alin. (2) C. proc. civ., poate fi atacată o dată cu fondul, iar în prezenta cauză, prin încheierea dată de tribunal la 27 ianuarie 2006, cererea, intitulată de intervenientă „intervenţie în interes propriu şi intervenţie în interesul pârâtului", a fost calificată ca „intervenţie în interes alăturat pârâtului". Prin aceeaşi încheiere, tribunalul a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes alăturat, formulată de P.O.
După încuviinţarea în principiu, recurenta a fost citată ca intervenientă în interes alăturat, prin sentinţa civilă nr. 616 din 16 martie 2006 a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de aceasta, iar intervenienta nu a atacat cu apel încheierea şi sentinţa prin care a fost calificată şi soluţionată cererea sa de intervenţie.
Prin calificarea cererii şi admiterea în principiu a intervenţiei în interesul pârâtului, recurenta a dobândit calitatea de parte în proces ca intervenientă în interesul Primarului municipiului Constanţa, având o poziţie procesuală limitată, impusă de art. 54, art. 56 C. proc. civ.
Or, potrivit art. 56 C. proc. civ. „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs".
Textul reflectă regula subordonării intervenientului accesoriu părţii în favoarea căreia a intervenit. Lipsa de iniţiativă procesuală în exerciţiul căilor de atac a părţii pentru care s-a intervenit în proces se răsfrânge şi asupra căii de atac promovate de intervenientul accesoriu, apelul şi recursul exercitate în aceste condiţii fiind socotite neavenite.
În prezenta cauză, recurenta a stat în proces la prima instanţă şi în apel ca intervenientă în interesul Primarului municipiului Constanţa şi, pentru că nu poate fi concepută continuarea activităţii procesuale în faţa instanţei de recurs fără ca primarul să fi exercitat această cale de atac, recursul formulat doar de intervenientă este neavenit şi se va respinge, fără să se analizeze criticile formulate de aceasta.
Cererea de aderare la recurs formulată de pârâtul Primarul municipiului Constanţa este inadmisibilă, deoarece în codul de procedură civilă este reglementată numai instituţia aderării la apel, iar art. 293 C. proc. civ. stabileşte cine poate adera la apel şi în ce condiţii se poate adera.
Prevederile art. 293 C. proc. civ. nu se aplică şi în instanţa de recurs.
Articolul 316 C. proc. civ. arată în mod expres că în instanţa de recurs se aplică „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel", în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privitor la recurs.
Or, art. 293 C. proc. civ. nu cuprinde dispoziţii privind judecata în apel.
Textul se află în capitolul I „Termenul şi formele apelului", iar dispoziţiile privind judecata în apel sunt cuprinse în capitolul II „Judecarea apelului", art. 294-298.
De altfel, cererea formulată de Primarul municipiului Constanţa este inadmisibilă şi faţă de prevederile art. 293 C. proc. civ., care dă posibilitatea intimatului care nu a declarat iniţial apel să adere la apelul exercitat de „partea potrivnică". Cererea de aderare la apel nu se poate face pentru a sprijini apărarea intimaţilor cu interese alăturate, pentru că aderarea la apel nu este destinată să sprijine apărarea vreunei părţi, ci să promoveze un interes propriu al intimatului.
Or, în cauză, faţă de Primarul municipiului Constanţa, recurenta-intimată nu este „parte potrivnică".
Pentru considerentele expuse, se vor admite excepţiile invocate de reclamanţii-intimaţi, se va respinge recursul declarat de intervenientă, precum şi cererea de aderare la recurs şi, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimaţilor D.E. şi S.V.I. cheltuielile de judecată efectuate în cauză, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând onorariu avocat.
Intimaţii au depus la dosar şi bilete de călătorie, pentru termenul din 1 martie 2007, însă recurenta nu a căzut în pretenţii pentru cheltuielile efectuate de intimaţi la acest termen când s-a soluţionat cererea de preschimbare termen formulată de intimata D.E., cerere care a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţiile invocate de intimaţii D.E. şi S.V.I..
Respinge recursul declarat de intervenienta P.O. împotriva deciziei civile nr. 247/C din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa.
Respinge cererea de aderare la recurs formulată de Primarul municipiului Constanţa.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor D.E. şi S.V.I. câte 150 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2786/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2744/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
