ICCJ. Decizia nr. 2766/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2766
Dosar nr. 19883/1/2005
(nr.vechi 5563/2005)
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Prin Decizia civilă 64/A din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei K.E. împotriva sentinţei civile nr. 1617 din 24 august 2004 a Tribunalului Cluj, sentinţă conform căreia s-a respins plângerea formulată şi precizată de reclamantă prin care a pretins să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului situat în Cluj-Napoca şi să fie obligat Primarul Municipiului Cluj să emită Decizia de restituire în natură a imobilului, dar şi anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 în contradictoriu şi cu Consiliul local Cluj-Napoca şi cu D.V.; s-a luat act de renunţarea la judecata cererii faţă de Primăria Cluj-Napoca.
Pentru aceasta, în apel s-a reţinut că reclamanta nu e îndreptăţită la restituirea în natură, căci apartamentul a fost înstrăinat în baza Legii 112/95, astfel că anularea contractului de vânzare-cumpărare şi radierea dreptului de proprietate în baza acestui contract sunt prescrise, iar repunerea în termen este nejustificată, pentru a nu mai discuta, apreciază aceeaşi instanţă, că s-a dovedit reaua credinţă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamanta K.E. care susţine în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că nu s-a făcut aplicarea art. 2 din Legea 10/2001, în raport de care măsura reparatorie cuvenită este restituirea în natură a imobilului.
În context, recurenta consideră că nu se poate invoca tardivitatea acţiunii în nulitate a contractului, deoarece Consiliul local, respectiv primăria nu-şi poate crea un drept din propria culpă. Apreciază că nefiind intabulat dreptul de proprietate imobiliară, nu se putea dispune vânzarea. Evidenţiază că vânzarea în temeiul Legii 112/1995 s-a făcut cu rea credinţă, dovedită în cauză, şi care invalidează actul de înstrăinare.
Deliberând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a reţine, ca o chestiune prealabilă, pusă în discuţia părţilor, încălcarea normelor imperative în materie de competenţă materială, ceea ce invalidează soluţiile date, determină nulitatea acestora şi deci, impune casarea lor.
Astfel, fiind în discuţie cererea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, cererea formulată pe calea dreptului comun, aceasta a fost soluţionată pe fond, în mod greşit, la tribunal, şi nu la judecătorie, în raport de dispoziţiile art. 2 şi respectiv art. 1 C. proc. civ., cu toate modificările existente la intrarea în vigoare a Legii 219/2005.
O astfel de cerere a fost incorect interpretată ca fiind subsidiară; or, aceasta are un caracter de sine stătător, independent, constituie o cerere principală prin care se pretinde nulitatea actului juridic încheiat cu rea credinţă.
În condiţia dată, tribunalul poate proceda la separarea pricinilor de competenţă diferită, dar întrunite în aceeaşi cauză, în sensul disjungerii aşa cum e reglementată de art. 165 şi respectiv art. 120 C. proc. civ.
În acest mod, se impune ca respectând prerogativele sale date de art. 26 alin. (3) Legea 10/2001, tribunalul să dea o soluţie cu privire la restituirea în natură şi emiterea deciziei de primar. Până la a se pronunţa, tribunalul însă, trebuie să suspende cauza, urmând a o relua la momentul când soluţia judecătoriei privind nulitatea contractului a rămas definitivă şi irevocabilă.
De aceea, fiind în condiţia prevăzută de art. 312 alin. (6) şi respectiv art. 313 C. proc. civ. se va casa atât Decizia instanţei de apel cât şi sentinţa tribunalului, ca instanţă de fond, cu trimiterea cauzei acestei ultime menţionate instanţe, pentru ca aceasta să procedeze în consecinţă, urmând a ţine cont şi de celelalte critici din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei civile nr. 64/A din 24 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 1617 din 24 august 2004 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, şi în consecinţă:
Trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru soluţionarea acţiunii civile din 12 noiembrie 2003, introdusă de reclamanta K.E. împotriva Statului Român şi Primarului Municipiului Cluj, după soluţionarea irevocabilă a capătului de cerere din 19 martie 2004 formulat de aceeaşi reclamantă împotriva aceloraşi pârâţi şi a pârâtei D.V., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32682/1997, intervenit între pârâţi, capăt de cerere ce va fi disjuns de către Tribunalul Cluj şi va fi trimis spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2819/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 277/2006. Civil → |
|---|
