ICCJ. Decizia nr. 3417/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3417
Dosar nr.20068/1/2005
Nr. vechi 5330/2005
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 551/C/2004 pronunţată la 1 iunie 2004 Tribunalul Bihor a admis în parte contestaţia formulată de N.S. precum şi B.E.K.J. în contradictoriu cu Primarul municipiului Oradea, Primăria municipiului Oradea şi a dispus anularea dispoziţiei de respingere a notificării nr. 1704 din 24 octombrie 2003, emisă de Primarul municipiului Oradea.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a constatat că petenţii sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului din Oradea, înscris în C.F. colectivă 23700 Oradea şi C.F. individual Oradea, cu nr. top 1796/III, 1797/III în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi drept consecinţă a dispus obligarea Primarului municipiului Oradea să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului în favoarea petenţilor.
Instanţa a reţinut că apartamentul în litigiu a fost deţinut în proprietate de cei doi petenţi împreună cu mama acestora şi a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără a se fi plătit despăgubirile la care fac referire procesele-verbale şi actele de preluare a imobilului.
Instanţa a reţinut că în speţă contestatorilor nu le erau incidente dispoziţiunile Decretului nr. 223/1974, deoarece având cetăţenia maghiară şi plecând în Ungaria, nu se putea considera că au părăsit ţara nici legal şi nici ilegal cu atât mai mult nu s-a făcut dovada unei cereri în acest sens.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 102 din 15 februarie 2005 a menţinut soluţia tribunalului, respingând ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Oradea.
Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul municipiului Oradea, solicitând în temeiul HG nr. 498/2003, admiterea acesteia, casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi menţinerea dispoziţiei nr. 1704 din 24 octombrie 2003.
În motivarea recursului se arată că, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974 acordându-se despăgubiri şi ca urmare, potrivit art. 1.4. B din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, foştii proprietari, respectiv contestatorii nu mai sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 deoarece preluarea imobilului s-a făcut de stat cu titlu iar despăgubirile acordate sunt rezonabile.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că imobilul în litigiu aparţinând contestatorilor şi autoarei acestora, N.E., a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 şi transcris în C.F. în favoarea Statului Român. Deşi în procesele-verbale şi actele de preluare se face referire la plata unor despăgubiri pentru imobilul preluat, statul, în temeiul art. 1169 C. civ., nu a probat faptul pozitiv al achitării efective a despăgubirilor şi chiar dacă acele despăgubiri a existat, acest fapt nu este de natură a demonstra că despăgubirile au fost echitabile şi că preluarea nu a fost abuzivă. Atari despăgubiri la valoarea actualizată pot fi doar deduse, dacă măsurile reparatorii acordate sunt în echivalent sau restituite de cel îndreptăţit, dacă măsurile reparatorii constau în restituirea în natură a bunului, conform art. 11 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Distincţia pe care art. 1 B pct. 2 din normele metodologice aprobate prin HG 498/2003 o face în aplicarea Decretului nr. 223/1974 considerând pentru ipoteza în care locuinţa a fost înstrăinată către stat că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit, adaugă la lege şi nu poate căpăta eficienţă juridică, de vreme ce normele metodologice trebuie să fie conforme legii pe care o interpretează şi îi asigură executarea.
De altfel, contestatorilor nici nu le era incident Decretul nr. 223/1974, deoarece având cetăţenia maghiară şi plecând în Ungaria, respectiv în ţara a cărei cetăţenie o aveau, nu se poate spune că au părăsit România, indiferent de modalitatea legală sau ilegală a plecării.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Primarul Municipiului Oradea este nefondat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 102 din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3631/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3446/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
