ICCJ. Decizia nr. 344/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 344
Dosar nr. 16530/1/2006
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 10 mai 2005, ulterior precizată, S.R.E. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura Judeţului Satu Mare, Consiliul local al municipiului Satu Mare, Primarul municipiului Satu Mare, SC F. SA Satu Mare, M.Ş. şi C.A., să constate că imobilele descrise în petitul acţiunii au trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român, să dispună rectificarea înscrisurilor de carte funciară ulterioare acestei preluări, să dispună restituirea în natură către reclamantă a acestor imobile iar în subsidiar să se constate că este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 61/D din 3 februarie 2006 a admis excepţia tardivităţii notificărilor formulate de reclamantă în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă a respins acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că nu s-a făcut dovada realizării în termenul legal, a procedurii notificării reglementată prin dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care, prin Decizia nr. 159/A din 7 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reţinând că notificările nu au fost expediate de aceasta conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin executor judecătoresc iar, pe de altă parte, chiar dacă ar fi acceptată modalitatea notificării făcută personal de parte, prin poştă, nu s-a putut dovedi comunicarea acestora în termenul prevăzut de lege.
În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta S.R.E. care, fără a indica temeiul juridic pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, susţine în esenţă că în mod greşit s-a reţinut excepţia tardivităţii formulării notificării în condiţiile în care copia de pe confirmarea de primire, depusă la dosarul cauzei atestă expedierea acesteia în termenul prevăzut de lege.
Tot astfel, se mai arată, nu poate fi reţinută excepţia tardivităţii formulării notificării nici prin prisma temeiului de drept invocat în acţiune, care a fost fundamentată atât pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cât şi pe cele ale art. 480 C. civ.
Or, acţiunea în revendicare, arată recurenta, este imprescriptibilă şi deci admisibilă chiar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Instanţele au reţinut corect că examinarea copiei confirmării de primire, depusă de reclamantă (filele 90, 93, dosar 1695/2005 al Tribunalului Satu Mare) nu este concludentă sub aspectul datei de expediere respectiv de primire a notificării de către Primăria Municipiului Satu Mare.
Ca atare, reţinându-se lipsa dovezii trimiterii notificării de către persoana îndreptăţită, chiar şi pe alte căi decât prin executorul judecătoresc, în termenul prevăzut de lege, a fost sancţionată conduita procesuală a acesteia prin admiterea excepţiei tardivităţii notificării, excepţie invocată de către pârâtul Primarul municipiului Satu Mare.
Cât priveşte notificarea trimisă către ceilalţi pârâţi în cauză, aceasta a fost formulată la 12 septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege, instanţele apreciind corect asupra eficienţei juridice a aceleiaşi sancţiuni a tardivităţii în condiţiile în care Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei care a operat mai multe modificări şi completări Legii nr. 10/2001, nu a instituit o repunere în termenul iniţial stabilit, pentru formularea notificărilor.
Nefondate sunt şi criticile vizând nereţinerea de către instanţe a dispoziţiilor art. 480 C. civ., temei juridic care, în opinia recurentei, odată invocat în cererea introductivă, dă acţiunii caracterul unei cereri fondată pe dreptul comun, care este imprescriptibilă, context în care nu se mai putea reţine tardivitatea formulării notificărilor.
Astfel, reclamanta şi-a fundamentat acţiunea formulată la 10 mai 2005, deci, cu mult după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, atât pe dispoziţiile legii speciale cât şi pe cele ale dreptului comun, învederând instanţei că a parcurs procedura prealabilă a notificării unităţilor deţinătoare.
Ca atare, cadrul procesual nu putea fi circumscris decât dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, demersul judiciar al reclamantei neputând fi soluţionat decât în limitele acestei reglementări.
Astfel, după apariţia Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obţinerea restituirii imobilelor preluate în perioada de referinţă a legii, imobile deţinute de către o persoană juridică de drept public sau privat creată de stat, sau după caz, de o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale sau de o organizaţie cooperatistă, este cea prevăzută prin dispoziţiile art. 21 şi urm. din acest act normativ, raţiunea legiuitorului fiind soluţionarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparaţiilor cuvenite.
Doar câteva ipoteze, ce nu se regăsesc în speţă, permit a se da curs cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte acte normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv când acţiunea a fost introdusă înainte de apariţia acestui act normativ, iar persoana îndreptăţită nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile legii speciale (art. 46), când imobilul ce se solicită a fi retrocedat nu este deţinut de una din unităţile specificate în art. 21 din lege sau, în situaţia particulară a preluărilor în forma exproprierii, în cazul vizat prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994.
Aşa fiind, în considerarea argumentelor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.(M.)R.E. împotriva deciziei nr. 159 din 7 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 399/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Civil → |
|---|
