ICCJ. Decizia nr. 400/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 400.
Dosar nr. 1621/90/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 389 din 7 iunie 2006, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.S. SRL, precum şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată a pârâtei SC A.R.C. SRL.
A fost respinsă cererea iniţială formulată de reclamanţii G.N.M. şi G.I.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.S. SRL şi a fost anulată cererea de introducere în cauză a pârâtei SC A.R.C. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că existenţa calităţii procesuale pasive presupune identitate între persoana pârâtului şi cel care are calitatea de subiect pasiv al raportului juridic civil dedus judecăţii, respectiv cel faţă de care se poate realiza interesul juridic al reclamantului.
Or, în speţă, reclamanţii au solicitat ca pârâta SC A.S. SRL să fie obligată să emită decizie de restituire în natură sau prin echivalent, cu privire la notificarea ce i-a fost transmisă, iar, conform Legii nr. 10/2001, în procedura de restituire sunt implicate persoanele îndreptăţite şi unităţile deţinătoare.
Reclamanţii au transmis notificarea către SC A.S. SRL la data de 15 mai 2003, dată la care pârâta nu mai avea calitatea de persoană juridică deţinătoare, pentru că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2231 din 20 decembrie 2001, înstrăinase terenul din str. M. care face obiectul notificării.
Primăria, căreia reclamanţii i-au transmis notificarea în termen, a comunicat acestora că pârâta se află printre deţinătorii terenului, însă această împrejurare nu este de natură să confere pârâtei calitate de persoană deţinătoare. Situaţia juridică a terenului putea fi constatată prin cercetarea evidenţelor de carte funciară, în care contractul încheiat între cele două pârâte fusese înscris încă din data de 21 decembrie 2001.
În privinţa SC A.R.C. SRL, se reţine că reclamanţii au chemat-o în judecată, în calitate de deţinătoare actuală a imobilului, fără să precizeze expres pretenţia pe care o au împotriva acesteia.
Or, potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, alături de alte elemente, şi obiectul cererii şi valoarea lui, adică pretenţia concretă pe care reclamantul o îndreaptă împotriva pârâtului, iar dacă nu cuprinde aceste elemente sunt incidente prevederile art. 133 C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 244/A din 13 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta intimată nu a răspuns apelanţilor-reclamanţi la notificarea formulată de aceştia, deşi avea obligaţia, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să răspundă în termen de 60 de zile.
Modalitatea de soluţionare şi termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative şi nu au caracter de recomandare, iar notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut de lege, chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Se mai reţine că, în măsura în care a constatat că imobilul este deţinut de o altă persoană, societatea pârâtă era datoare să trimită notificarea unităţii deţinătoare, care este competentă să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură ori asupra ofertei de restituire prin echivalentul.
De aceea, greşit prima instanţă a respins acţiunea, soluţionând cauza pe o excepţie inaplicabilă în speţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.R.C. SRL care, invocând art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., arată că, deşi în apel s-a solicitat expres numai obligarea SC A.S. SRL să trimită notificarea către SC A.R.C. SRL, instanţa de apel a desfiinţat soluţia şi în ce priveşte admiterea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată. Nefiind formulate motive de apel în legătură cu anularea cererii, instanţa de apel putea, cel mult, să desfiinţeze în parte sentinţa, menţinând soluţia admiterii excepţiei nulităţii cererii.
Arată recurenta, că hotărârea nu cuprinde nici un motiv pe care să se sprijine soluţia cu privire la excepţia invocată de SC A.R.C. SRL. De altfel, dacă s-a considerat întemeiată cererea ca SC A.S. SRL să fie obligată să trimită notificarea către SC A.R.C. SRL, ar fi trebuit să se constate că SC A.R.C. SRL nu poate să emită dispoziţie, întrucât nu i-a fost comunicată notificarea.
Prin urmare, nu puteau exista motive concordante care să sprijine soluţia respingerii ambelor excepţii.
Instanţa de apel trebuia să constate că apelul este inadmisibil, fiind încălcate dispoziţiile imperative ale art. 294 C. proc. civ., deoarece prin motivele de apel s-a solicitat cu totul altceva decât s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată. Prin acţiune, s-a cerut ca pârâta să fie obligată să emită dispoziţie de restituire, iar în apel s-a solicitat ca notificarea să fie trimisă unităţii deţinătoare. De altfel, cererea de chemare în judecată este lipsită de interes, pentru că reclamanţii au primit despăgubiri de la Primăria municipiului Rm. Vâlcea pentru toate imobilele solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., se constată că este fondat.
Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 295 C. proc. civ., care prevede că instanţa de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Soluţia desfiinţării în tot a sentinţei apelate este nelegală, deoarece, deşi prin sentinţa tribunalului a fost anulată cererea de chemare în judecată a pârâtei SC A.R.C. SRL pentru lipsa obiectului, în declaraţia de apel nu este criticată această soluţie.
Apelanţii-reclamanţi nu au susţinut că cererea prin care au chemat-o în judecată pe recurentă are obiect. Aceştia fac referiri la motivul pentru care au chemat-o în judecată pe intimata-pârâtă SC A.S. SRL şi, susţinând că au solicitat ca această pârâtă să fie obligată să trimită notificarea către SC A.R.C. SRL, precizează care este obiectul cererii prin care a fost chemată în judecată pârâta-intimată SC A.S. SRL.
Faţă de criticile formulate prin declaraţia de apel, greşit s-a desfiinţat sentinţa şi cu privire la soluţia pronunţată în contradictoriu cu recurenta.
De altfel, Decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care s-a desfiinţat sentinţa cu privire la admiterea excepţiei invocate de recurenta-pârâtă şi anularea cererii de introducere în cauză a acesteia, întreaga motivare privind obligaţia pârâtei SC A.S. SRL de a trimite notificarea către SC A.R.C. SRL.
Recurenta a invocat şi art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text, iar faptul, invocat de aceasta, că prin declaraţia de apel s-a schimbat obiectul cererii, priveşte cererea de chemare în judecată a pârâtei SC A.S. SRL, care nu a declarat recurs.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ. se va casa în parte Decizia atacată, va fi desfiinţată în parte sentinţa apelată şi se va trimite cauza pentru rejudecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu SC A.S. SRL.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi vor fi păstrate dispoziţiile sentinţei privitoare la admiterea excepţiei nulităţii şi anulării cererii de introducere în cauză a SC A.R.C. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.C. SRL Râmnicu-Vâlcea împotriva deciziei nr. 244 A din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează în parte.
Desfiinţează în parte sentinţa civilă nr. 389 din 17 iunie 2006 a Tribunalului Vâlcea şi trimite cauza Tribunalului Vâlcea pentru rejudecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta SC A.S. SRL Râmnicu Vâlcea.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 410/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4001/201/. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
