ICCJ. Decizia nr. 410/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 410.
Dosar nr. 6224/86/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 23 ianuarie 2007Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtuluiZ.M.C., pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul a fost returnat la data de 8 octombrie 2006 din Grecia, în baza Acordului de Readmisie încheiat cu această ţară.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 îşi încetează aplicabilitatea.
Soluţia instanţei defond a fost confirmată de Curtea de Apel Suceava care, prin Decizia civilă nr. 66 din 9 martie 2007, a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că de la data de 1 ianuarie 2007 dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi-au încetat aplicabilitatea, aşa încât, măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie se impune a fi dispusă conform dispoziţiilor art. 38 lit. a) din această lege, doar cu privire la statul din care pârâtul a fost returnat. A mai susţinut reclamanta că această măsură nu contravine normelor constituţionale şi instrumentelor internaţionale privind dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
La data de 1 ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, privind regimul libereicirculaţii a cetăţenilor români în străinătate, şi-au încetat aplicabilitatea.
Referitor la prevederile art. 38 lit. a) din acelaşi act normativ, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, în mod just instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt în concordanţă cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Comitetului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Singura condiţie impusă de legea internă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat. Or, în conformitate cu normele comunitare, instituite prin Directiva CE nr. 38/2004, limitarea exercitării dreptului fundamental al cetăţenilor statelor membre la libera circulaţie poate fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.
Aceste norme au fost transpuse în legislaţia română prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European.
Cetăţenilor români, deveniţi la data de 1 ianuarie 2007 cetăţeni europeni, nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, în ce priveşte limitările aduse exercitării dreptului la libera circulaţie în spaţiul european.
Interpretând dispoziţiile cuprinse în actele normative menţionate, în raport cu prevederile art. 20 dinConstituţia României, în mod just instanţa de apel a apreciat că dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor români în celelalte state membre ale Uniunii Europene nu poate fi restrâns decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004.
În speţă, singurul motiv invocat de reclamantă a fost returnarea pârâtului din Grecia la data de 25 octombrie 2006.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că nu este de competenţa instanţei de a se pronunţa asupra justeţei şi legalităţii măsurii de expulzare dispusă de autorităţile greceşti în cursul anului 2006, când România nu era stat membru al Uniunii Europene întrucât măsura expulzării nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru ca instanţa română, la rândul său, să restrângă exercitarea dreptului la libera circulaţie a cetăţeanului său pe teritoriul acestui stat.
Instanţa română este ţinută să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie prin raportare la ordinea juridică comunitară la momentul aplicării unei astfel de măsuri, moment ulterioraderării la Uniunea Europeană.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse şi constatând că în mod just instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe, de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la libera circulaţie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă, conform art. 312alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei civile nr. 66 din 9 martie 2006 a Curţii de ApelSuceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4232/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 400/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
