ICCJ. Decizia nr. 4001/201/. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4001
Dosar nr. 30201/2/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 697 din 22 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei F.C.L.
A respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorii C.A.R., I.J.E., I.J.S. şi F.C.L., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
De asemenea, a respins cererea contestatorilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale active, că la data de 17 iulie 2001, B.L. s-a adresat cu o notificare către intimat, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, în calitate de moştenitoare a soţului său B.V., care a fost proprietarul acestui imobil, conform actului de vânzare-cumpărare depus la dosar.
La data de 23 septembrie 2001, notificatoarea a decedat, rămânând ca moştenitori contestatorii, fapt ce reiese din certificatul de legatar nr. 122 din 11 octombrie 2001, eliberat de BNP B.N., iar faţă de această situaţie, s-a constatat că în ceea ce o priveşte pe F.C.L., aceasta a dobândit calitatea de contestatoare prin moştenire, acceptând succesiunea defunctei B.L. şi odată cu aceasta s-a transmis şi calitatea procesuală în ceea ce priveşte notificarea adresată intimatului, privind imobilul din Bucureşti, fapt ce reiese din certificatul de legatar aflat la fila 80 din dosarul de fond, dreptul litigios făcând parte din moştenire.
S-a considerat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei F.C.L. este neîntemeiată întrucât, aşa cum s-a arătat, aceasta în calitate de moştenitoare a notificatoarei a dobândit şi calitatea procesuală, chiar dacă ordinul atacat a fost pronunţat numai în contradictoriu cu ceilalţi trei contestatori.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, în conformitate cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8656 din 5 aprilie 1932 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, autorul contestatorilor B.M. a cumpărat împreună cu V.B., imobilul situat în Bucureşti, fără a specifica însă cota ce se cuvine fiecăruia din acest imobil, iar contestatorii s-au adresat intimatului în calitate de moştenitori doar ai defunctului B.M., fără a preciza şi fără a dovedi cota cuvenită autorului lor.
Din probele administrate în cauză, reiese că, într-adevăr, autorul contestatorilor a fost proprietarul unei părţi din imobilul respectiv, ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind preluat în mod abuziv, însă nu rezultă cota ideală din dreptul de proprietate ce li s-ar cuveni în calitate de moştenitori ai lui B.M., având în vedere că moştenitorii lui B.V. sunt B.Z.C., B.V. şi B.N., conform certificatului de moştenitor nr. S250 din 4 august 1967, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Muscel, care nu au formulat notificare prin care să solicite restituirea imobilului, pentru a putea fi aplicate dispoziţiile pct. 4.1 din HG nr. 498/2003.
S-a considerat că nu se poate stabili cu exactitate cota ce se cuvine contestatorilor din imobilul situat în Bucureşti, şi în consecinţă, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, care trebuie să rezulte din actele de proprietate anexate notificării expediate persoanei juridice deţinătoare a imobilului.
În speţă, din actele de proprietate depuse nu reiese cota cuvenită autorului contestatorilor şi aceasta nici nu se poate stabili în baza legii. Întrucât cei doi proprietari erau fraţi nu se poate prezuma cota de contribuţie a fiecăruia la dobândirea bunului, considerente pentru care prima instanţă a constatat că intimatul a procedat în mod corect prin respingerea notificării adresate de autoarea contestatorilor.
Prin Decizia nr. 125/A din 28 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de contestatorii C.A.R., I.J.E., I.J.S. şi F.C.L. şi apelul declarat de apelantul intimat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis contestaţia formulată de contestatorii C.A.R., I.J.E. şi I.J.S., a anulat Ordinul 200 din 15 februarie 2005 şi a obligat apelantul intimat să emită o decizie motivată pe fondul cauzei conform art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, în raport de actele şi lucrările cauzei şi de caracterul devolutiv al apelurilor, a constatat următoarele:
Apelul declarat de apelantele contestatoare C.A.R., I.J.E., I.J.S. şi F.C.L. a fost constatat întemeiat, întrucât instanţa de fond, nelegal a respins contestaţia pe considerentul că nu se poate stabili cu exactitate ceea ce se cuvine fiecăruia dintre contestatori referitor la imobilul în discuţie, fără a avea în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, îndeosebi contractul de vânzare-cumpărare nr. 8656/1932.
Din conţinutul acestuia, precum şi din istoricul de rol fiscal (fila 26 dosar fond), rezultă că de la data cumpărării imobilului şi până la data naţionalizării acestuia, titulari ai dreptului de proprietate au fost B.M. şi B.V., iar exercitarea atribuţiilor dreptului de proprietate ale moştenitorilor acestora nu poate fi condiţionată de sistarea stării de indiviziune, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, care trebuia să se rezume la verificarea legalităţii şi temeiniciei Ordinului nr. 200 din 15 februarie 2005 emis de apelantul intimat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că apelantele contestatoare au dovedit dreptul de moştenitoare ale persoanei îndreptăţite, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8656 din 5 iulie 1932 emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, precum şi cu certificatul de legatar nr. 122 din 11 decembrie 2001 eliberat de Biroul Notarului Public B.N.
Pentru lămurirea situaţiei prevăzute în anexa la Decretul nr. 92/1950, poziţia nr. 974 unde apare numele B.M., la cererea grupului de lucru s-a depus declaraţia pe proprie răspundere din care rezultă că B.M. este una şi aceeaşi persoană cu B.N.M.
În ce priveşte apelul declarat de intimatul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, instanţa de apel a constatat că la 24 ianuarie 2002 s-a înregistrat la sediul intimatei notificarea nr. 210/2002, formulată de apelantele contestatoare C.A.R., I.J.E. şi I.J.S., potrivit art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea imobilului (teren şi construcţie) situat în sector 1,iar în baza acestei notificări apelanta intimată a emis Ordinul nr. 200 din 15 februarie 2005.
Potrivit art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001, Decizia sau după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al unităţii investite cu soluţionarea notificării în 30 de zile de la comunicare, şi faţă de aceste dispoziţii legale calitate procesuală activă au titularele notificării nr. 210 din 24 ianuarie 2002.
Critica referitoare la faptul că s-a apreciat eronat că, în speţă, contestatoarele sunt persoane îndreptăţite la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001 a fost apreciată neîntemeiată, deoarece în raport de probele administrate rezultă că apelantele contestatoare sunt moştenitoarele lui B.M., coproprietar al imobilului în litigiu, care a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, naţionalizarea fiind făcută pe un alt nume, respectiv B.S. în loc B.R.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 4 iulie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 30201/2/2005, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a omisiunii din dispozitivul deciziei nr. 125/A din 28 martie 2006, în sensul de a se completa la aliniatul 3, după numele contestatoarelor C.A.R., I.J.E. şi I.J.S. şi numele contestatoarei F.C.L., formulată de către petenta F.C.L., reţinând că, în speţă, nu este vorba despre o omisiune în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., întrucât din considerentele deciziei civile rezultă că petenta nu are calitate procesuală activă.
Prin Decizia nr. 186/A din 4 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de completare a deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de petentul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că petentul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a solicitat să se dispună completarea deciziei civile mai sus menţionate, având în vedere că, deşi la pag. 9 alin. (8) se reţine întemeiată critica adusă sentinţei pronunţate de prima instanţă, cu privire la lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei F.C.L., în dispozitiv, după ce se indică în ce mod se modifică sentinţa apelată, se omite a se indica faptul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei.
Or, o asemenea cerere nu se regăseşte în nici una din situaţiile reglementate de art. 2812 C. proc. civ., potrivit căruia „dacă prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri.
Contestatoarea F.C.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 30301/2/2005 şi împotriva încheierii din camera de consiliu de la termenul din 4 iulie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar, iar pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a declarat recurs împotriva deciziilor 125/A din 28 martie 2006 şi nr. 186/A din 4 iulie 2006 pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 30301/2/2005, criticându-le pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Contestatoarea F.C.L. critică Decizia nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatoarea arată că Decizia pronunţată în apel cuprinde o motivare străină de natura pricinii şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii- respectiv certificatul de legatar nr. 122/2001.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Decizia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care îi conferă contestatoarei calitatea procesuală activă, în raport de certificatul de legatar, deoarece acceptând succesiunea defunctei B.L., care a notificat intimatul în termen legal, aceasta alături de ceilalţi continuă cele începute de autoare lor.
Singura condiţie care îi este impusă contestatoarei de lege, este aceea de a fi acceptat, în termen legal, moştenirea autoarei sale, ceea ce s-a şi dovedit, iar efectul acceptării succesiunii autoarei este acela că a dobândit calitatea procesuală de a continua toate acţiunile autoarei sale, iar noua decizie trebuie să cuprindă şi numele acesteia.
Pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, critică aceeaşi decizie pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele aspecte:
În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. 8656/1932 şi nici istoricul de rol fiscal din care reiese faptul că titulari ai dreptului de proprietate au fost B.M. şi B.V., de la data cumpărării imobilului şi până la data naţionalizării acestuia, precum şi faptul că, contestatoarele au făcut dovada dreptului de moştenire a titularilor contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat.
Or, trecând peste faptul că nu există concordanţă de nume al titularului dreptului de proprietate ce apare în titlul de proprietate şi titlurile de preluare abuzivă a imobilului, contestatoarele au dovedit dreptul de moştenire de pe urma autorului B.M., fără a produce nici o dovadă privind dreptul de moştenire de pe urma celuilalt coproprietar al imobilului, B.V.
În această situaţie, instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 4.1 şi urm. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, întrucât notificarea a fost formulată doar de moştenitorii unuia dintre cei doi coproprietari ai imobilului, fără ca aceştia să facă dovada că au vocaţie succesorală şi de pe urma celuilalt coproprietar, moştenitorii acestuia din urmă, aşa cum sunt menţionaţi în certificatul de moştenitor nr. 5250 din 4 august 1967, neînţelegând să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, doar în situaţia în care şi aceştia din urmă ar fi formulat o astfel de cerere ar fi fost posibil ca bunul să fie restituit în totalitate, urmând ca ulterior beneficiarii să iasă din indiviziune pe calea dreptului comun.
Un alt aspect de nelegalitate al deciziei civile pronunţate în apel vizează faptul că, în speţă, nu s-a făcut dovada identităţii între titularul dreptului de proprietate conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8656/1932, B.M. şi persona nominalizată în Decretul nr. 92/1950, indicat de contestatoare ca fiind titlu de preluare abuzivă, respectiv B.N.M.
Celelalte critici formulate de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în prezent Ministerul Transporturilor, vizează aprecierea probatoriului administrat, respectiv a depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză şi a faptului că instanţa de apel nu a analizat toate înscrisurile depuse în susţinerea notificării, critici ce nu pot fi încadrate în drept în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei civile recurate, de către instanţa de judecată în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sancţiunea fiind aceea a neprimirii şi analizării lor.
Prin recursul declarat de contestatoarea F.C.L. împotriva încheierii de şedinţă de la 4 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, se critică încheierea potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa a tratat cu superficialitate judecata cererii de îndreptare a omisiunii din dispozitiv, întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că are calitate procesuală activă.
Aşa cum au fost dezvoltate criticile formulate pot fi încadrate, în drept, de către instanţă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că încheierea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
Pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (în prezent Ministerul Transporturilor) critică Decizia civilă nr. 186/A din 4 iulie 2006 a aceleiaşi instanţe pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că, având în vedere faptul că modificarea sentinţei apelate s-a făcut în tot şi nu în parte, instanţa de apel avea obligaţia de a consemna în cadrul dispozitivului faptul că sentinţa apelată se modifică în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei F.C.L.
Examinând recursurile formulate de contestatoarea F.C.L. şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, instanţa constată următoarele:
Recursurile formulate de părţi împotriva deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, recursul formulat de contestatoarea F.C.L. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Din dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se arată în ce constă motivarea străină de natura pricinii făcută de instanţa de apel, partea fiind, de fapt, nemulţumită de modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză, respectiv a certificatului de legatar nr. 122/2001.
Or, pentru investirea instanţei de control judiciar cu unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficient indicarea temeiului de drept a acestuia, partea fiind obligată ca prin cererea de recurs să facă dezvoltarea motivului de recurs, potrivit art .3021 lit. c) C. proc. civ. Mai mult, din dezvoltarea acestuia, aşa cum a fost expusă mai sus, rezultă că partea este nemulţumită de aprecierea făcută de instanţa de apel certificatului de legatar nr. 122/2001, critică ce nu poate fi încadrată în drept de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancţiunea fiind aceea a neprimirii şi analizării sale.
Motivul de recurs formulat de contestatoarea F.C.L. împotriva aceleiaşi decizii privind nelegalitatea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiată, pentru cele ce urmează:
Contestatoarea F.C.L. are calitate de moştenitoare testamentară a autoarei B.L., căreia îi revine cota de ¼ din succesiunea acesteia alături de intimatele contestatoare C.A.R., I.J.E., I.J.S., potrivit certificatului de legatar nr. 122 din 11 decembrie 2001 emis de BNP B.N.
Acceptând succesiunea notificatoarei B.L., recurenta contestatoare are calitatea de moştenitoare a acestei şi, inclusiv, dreptul de a contesta Ordinul nr. 200 din 15 februarie 2005 emis de pârât, urmare a notificării nr. 1190 din 18 iulie 2001 formulată de B.L., ce constituie obiectul prezentului litigiu, deci are calitate procesuală activă alături de intimatele contestatoare, aşa cum legal a stabilit prima instanţă, chiar dacă ordinul atacat a fost pronunţat numai în contradictoriu cu acestea, deoarece transmiterea calităţii procesuale în cazul persoanelor fizice operează pe calea succesiunii.
În ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva deciziei nr. 125A din 28 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, privind nelegalitatea acesteia, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat, pentru următoarele considerente.
Preluarea imobilului în litigiu de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, s-a realizat în mod abuziv, pe numele altei persoane decât deţinătorii proprietari la momentul naţionalizării B.M. şi B.V., potrivit dovezilor de la filele 24, 25, 26 dosar fond.
Însă, în speţă, prin actele depuse la dosar, contestatoarele au făcut dovada că B.L., ale cărei moştenitoare testamentare sunt, a fost, la rândul său, moştenitoarea testamentară a defunctului B.M.N., şi i-a revenit cota de 1/1 din succesiunea acestuia, filele 16,17 dosar fond.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8656 din 5 aprilie 1932 la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, autorul B.M., alături de B.N.V., a dobândit proprietatea imobilului în litigiu, filele 20,21 dosar fond, pe care a deţinut-o până în anul 1950, când a avut loc naţionalizarea, fila 25 dosar fond.
Numai că, aşa cum s-a arătat mai sus, nici prin notificare şi nici prin contestaţie autoarea B.L. şi apoi, contestatoarele nu au susţinut că au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire şi de pe urma celuilalt coproprietar al imobilului, B.N.V. şi mai mult, din probele administrate în cauză, rezultă că acesta are alţi moştenitori, respectiv pe B.Z.C., B.V. şi B.N.
Din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8656 din 5 aprilie 1932 la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, prin care B.M. şi B.N.V. au dobândit proprietatea imobilului în litigiu, nu rezultă cotele în care aceştia au devenit proprietari ai imobilului, astfel că, în speţă, operează prezumţia că aceştia au dobândit bunul imobil în proprietate, în cote egale, respectiv câte ½ pentru fiecare.
În această situaţie, contestatoarele C.A.R., I.J.E., I.J.S. şi F.C.L., au făcut dovada de persoane îndreptăţite la restituire, în sensul art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare testamentare ale autoarei B.L., care, la rândul său, a avut calitatea de moştenitoare testamentară a autorului B.M., în cotă de 1/1 din masa succesorală rămasă de pe urma acestuia.
În ce priveşte întinderea dreptului la a cărui restituire au vocaţia contestatoarele, privitoare la imobilul în litigiu, critica formulată de pârâtul recurent este întemeiată, deoarece acestora nu li se poate restitui imobilul, în litigiu, în întregime, ci numai cota ce a aparţinut autorului B.M., respectiv ½ din imobil.
În ce priveşte critica formulată de pârât, în sensul că nu s-a făcut dovada identităţii între autorul B.M., în calitate de coproprietar al imobilului preluat şi persoana indicată în actul de naţionalizare, ca fiind B.N.M., este nefondată, întrucât din chiar conţinutul contestaţiei rezultă că se reclamă preluarea abuzivă a imobilului de câtre stat, întrucât s-a realizat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar.
În ce priveşte recursul declarat de contestatoarea F.C.L. împotriva încheierii din 4 iulie 2006, pronunţată în camera de consiliu de aceeaşi instanţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
Astfel, în mod legal a apreciat instanţa de apel că cererea formulată de petenta F.C.L., de îndreptare a omisiunii din dispozitivul deciziei nr. 125/A din 28 martie 2006, în sensul de a se completa la alin. (3), după numele celorlalte contestatoare, numele acesteia, este neîntemeiată, deoarece nu este vorba de o omisiune în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la numele, calităţile şi susţinerile părţilor sau cele de calcul sau orice alte erori materiale din hotărâre ce ar fi putut fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Soluţionarea greşită a cauzei pe această excepţie, în privinţa petentei, se putea constitui în motiv de recurs şi nicidecum în temeiul cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia civilă în condiţiile art. 281 C. proc. civ.
Şi recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (în prezent Ministerul Transporturilor) împotriva deciziei de completare nr. 186/A din 4 iulie 2006 a aceleiaşi instanţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
Astfel, faptul că în dispozitivul deciziei nu s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei F.C.L., nu se regăseşte în situaţia reglementată de art. 2812 C. proc. civ., potrivit căruia dacă prin hotărârea pronunţată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara recurs.
În speţă nu este vorba de una din aceste ipoteze, legal constatând instanţa de apel că, de fapt, se invocă contradicţii între considerente şi dispozitivul acesteia, iar calea de urmat pentru parte nu este cea prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de contestatoarea F.C.L. şi de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (în prezent Ministerul Transporturilor) împotriva deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o va casa, în parte, în sensul că se va admite şi contestaţia formulată de contestatoarea F.C.L. şi va fi obligat recurentul pârât să emită decizie motivată pentru cota de ½ din imobil în favoarea contestatoarelor. Se vor menţine restul dispoziţiilor acestei decizii.
Se va respinge recursul declarat de contestatoarea F.C.L. împotriva încheierii de îndreptare din data de 4 iulie 2006 a aceleiaşi instanţe şi recursul declarat de pârât împotriva deciziei de completare nr. 186 din 4 iulie 2006 a aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de contestatoarea F.C.L. şi de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (în prezent Ministerul Transporturilor) împotriva deciziei civile nr. 125A din 28 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează în parte.
Admite şi contestaţia formulată de contestatoarea F.C.L. şi obligă recurentul-pârât să emită decizie motivată pentru cota de ½ din imobil în favoarea contestatoarelor.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de contestatoare împotriva încheierii de îndreptare din data de 4 iulie 2006 a aceleiaşi instanţe.
Respinge recursul declarat de pârât împotriva deciziei de completare nr. 186 A din 4 iulie 2006, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 400/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3997/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
