ICCJ. Decizia nr. 4128/2006. Civil

Decizii civile ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4128

Dosar nr. 26769/1/2006

Nr.vechi: 10307/200.

Şedinţa publică din 22 mai 200.

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia civilă, sub nr. 1623/2004, reclamantul Z.A.A. a chemat în judecată pe intimata SC R. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimată, respectiv a art. 2 din această decizie, prin care a fost respinsă cererea reclamantului privind restituirea în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 29760 Braşov, nr.top 11231/1/23, precum şi restituirea în natură a acestei cote din imobil menţionat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de proprietar asupra cotei 2/6 din imobilul identificat mai sus, iar cota de 2/6 din construcţie fiind preluată abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 223/1997, conform Deciziei nr. 292/1988, deoarece a avut caracter sancţionator pentru faptul că proprietarul a formulat cerere de plecare definitivă din ţară, aprobarea fiindu-i condiţionată de renunţarea la proprietate.

A mai arătat că, prin condiţionarea impusă de art. 2 din Decretul nr. 223/1974, nu avea posibilitatea să adopte o anumită conduită, după cum a apreciat intimata prin Decizia atacată, fiind obligat să cedeze proprietatea sa numai către Statul Român şi numai la valoarea impusă de acesta.

A arătat, de asemenea, că soluţia adoptată de intimată are la bază prevederile art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, act normativ cu putere inferioară legii şi care nu poate să modifice legea sau să suprime anumite dispoziţii ale acesteia, dispoziţiile menţionate intrând însă în contradicţie cu cele ale art. 2 din Legea nr. 10/2001, care prevalează faţă de cele ale hotărârii de guvern.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Intimata SC R. SRL Braşov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, cu motivarea că cererea formulată de notificator pentru restituirea cotei de 2/6 din imobilul în litigiu a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ţinând seama că fostul proprietar a formulat cerere de plecare definitivă din ţară, iar cota respectivă a fost preluată în proprietatea Statului cu plata sumei de 20.501 lei, notificatorul fiind îndestulat rezonabil din preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina cota parte din imobil înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi ţara.

Intimata a mai arătat că imobilul teren aferent cotei de 2/6 din construcţie are un regim juridic distinct de cel al construcţiei, acesta trecând în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 şi în consecinţă, nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, conform prevederilor art. 1.4 lit. C) din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.

A arătat de asemenea că preluarea imobilului de către Statul Român în modalitatea menţionată mai sus este prezumată de lege a nu fi fost abuzivă, iar în acest caz soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită este respingerea motivată a cererii, intimata neavând posibilitatea de a se abate de la o normă legală expresă şi imperativă.

În fine, a susţinut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu modifică actul normativ în aplicarea căruia au fost emise.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2004 pârâta SC R. SRL Braşov a solicitat conexarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 1633/2004.

În acest din urmă dosar, reclamanţii T.H. şi T.A. au chemat în judecată pe intimaţii SC R. SRL Braşov şi Municipiul Braşov prin Primar, contestând Decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL şi solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că cota de 2/6 din imobilul situat în Braşov, înscrisa în C.F. 15054 Braşov, nr.top 11231/1/24, proprietatea reclamanţilor, a fost preluată de Statul Român fără titlu, să se dispună anularea parţială a deciziei atacate, respectiv a art. 3 din această deciziei, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a acestei cote, să se dispună restituirea în natură către reclamanţi a acestei cote.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, referitor la cota indiviză sus­menţionată, nu a fost emis vreun act de preluare de către Statul Român, însă reclamanţii au fost deposedaţi abuziv de imobil, care a fost închiriat în întregime de către SC R. SRL Braşov.

Au mai arătat că, în înţelesul Legii nr. 10/2001, noţiunea de abuz este mai cuprinzătoare decât în reglementările anterioare, fiind necesar doar ca preluarea să fie avut loc în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi atâta vreme cât reclamanţii au fost deposedaţi de imobil în această perioadă, iar Statul Român s-a comportat ca un proprietar, închiriind imobilul, preluarea urmează a fi considerată fără titlu.

Au arătat de asemenea că, chiar dacă şi în prezent au calitatea de proprietari tabulari, SC R. SRL Braşov trebuia să dispună şi asupra restituirii cotei de 2/6 din imobil, întrucât aceasta a fost preluată în mod abuziv.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Intimata SC R. SRL Braşov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, cu motivarea că prin Decizia atacată a fost restituită reclamanţilor cota de 2/6 din imobilul construcţie, fiind acordat acestora un drept de folosinţă special asupra terenului, conform art. II alin. (1) din OUG nr. 184/2002, ţinând seama că aceştia sunt cetăţeni germani, fiind respinsă cererea pentru restituirea în natură a altei cote de 2/6 din imobil, întrucât aceasta nu a fost preluată în proprietatea Statului Român, notificatorii fiind proprietari tabulari asupra acestei cote, care nu se află în administrarea intimatei.

A mai arătat că din evidenţele de carte funciară rezultă că în proprietatea Statului Român a trecut numai cota de 4/6 imobil.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2004 instanţa a dispus conexarea acestei cauze la cea care a format obiectul dosarului nr. 1623/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 71S din 28 februarie 2005, Tribunalul Braşov a admis contestaţia formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 de reclamantul Z.A.A. în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Braşov şi în consecinţă.

A dispus anularea parţială a Deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimată, respectiv în ceea ce priveşte art. 2 din această decizie.

A dispus restituirea în natură către reclamant a cotei de 2/6 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 29760 Braşov, nr.top 11231/1/23, ce a constituit proprietatea tabulară a acestuia, condiţionat de restituirea de către reclamant a sumei de 20.501 lei, primită de reclamant prin Decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 a Consiliului Popular al Judeţului Braşov, actualizată cu indicele inflaţiei.

A respins cererea formulată de reclamant pentru obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A respins contestaţia formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 de reclamanţii T.H. şi T.A. în contradictoriu cu intimaţii municipiul Braşov prin primar şi SC R. SRL Braşov, în dosarul conex nr. 1633/2004 al Tribunalului Braşov.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin notificarea înregistrată sub nr.858 din 9 noiembrie 2001, notificatorii T.H. şi T.A., Z.H. şi Z.A. au solicitat restituirea în natură a două imobile, situate în Braşov, preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, făcând menţiunea primirii de despăgubiri în sumă de 20.500 lei , sumă pe care s-au angajat să o remită în cazul restituirii în natură a imobilului.

Prin Decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Braşov, a fost respinsă cererea formulată de notificatorul Z.A. pentru restituirea în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 29760, nr.top 11231/1/23, cu motivarea că acesta a formulat cerere pentru plecare definitivă din ţară, iar prin Decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, cota-parte de 2/6 din imobilul construcţie a fost preluată de Statul Român cu plata sumei de 20.051 lei către notificatorul Z.A., acesta fiind îndestulat rezonabil din preţul primit au având vocaţia de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina această cotă-parte din imobilul construcţie înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi ţara.

Ca temei legal al acestei dispoziţii au fost invocate prevederile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea aceluiaşi notificator pentru restituirea în natură a terenului aferent cotei de 2/6 din imobilul construcţie, cu motivarea că acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind preluat în proprietatea Statului Român, în baza art. 30 din Legea nr. 58/11974.

Această dispoziţie nu a fost criticată, motivul contestaţiei constituindu-l numai respingerea cererii de restituire în natură, prevăzută la art. 2 alin. (1) din Decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004.

Potrivit menţiunilor din C.F. nr. 29760 Braşov, nr. top 11231/1/23, reclamantul Z.A.A. a fost proprietarul cotei de 2/6 din imobilul arătat (cu menţiunea că o cotă de 2/6 din teren urmează prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974).

În motivarea deciziei atacate s-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Acest text de lege, reglementează modalitatea de soluţionare a notificărilor formulate cu privire la imobile preluate în baza Decretului nr. 223/1974 şi prevede că, în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara, în acest caz soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită fiind respingerea motivată a cererii.

Această dispoziţie legală intră în contradicţie cu prevederile art. 11 alin. (1) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care instituie principiul restituirii în natura a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a acestei legi, principiu care trebuie să primească aplicarea ori de câte ori este posibil, având prevalentă faţă de celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Art. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile acestei legi.

Art. 7 alin. (1) acelaşi act administrativ prevede că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

S-a reţinut că norma legală în baza căreia s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură este cuprinsă într-o hotărâre de guvern, act normativ cu o putere inferioară legii, potrivit principiului ierarhiei actelor normative.

Fiind un act administrativ emis în vederea executării legii, hotărârea de guvern nu poate să modifice legea sau să adauge la aceasta, ori să dispună într-un sens contrar celui în care dispune legea.

Într-o atare situaţie, au prevalentă prevederile legii, act normativ cu o putere ierarhic superioară hotărârii de guvern.

S-a reţinut că, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat nelegalitatea prevederilor în baza cărora i-a fost respinsă cererea de restituire în natură, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Invocarea acestui aspect obligă instanţa să verifice legalitatea actului administrativ de autoritate a cărui nelegalitate a fost invocată şi, în funcţie de concluziile la care ajunge, să ţină sau nu seama de prevederile actului administrativ pe care s-a întemeiat, in drept, fie acţiunea, fie apărarea (întâmpinarea).

Instanţa de fond a constatat că excepţia de nelegalitate invocată este întemeiată, pentru motivele expuse şi a înlăturat din soluţionarea cauzei dispoziţiile art. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, soluţia urmând a fi întemeiata exclusiv pe prevederile actului normativ cu putere ierarhic superioară.

S-a reţinut de asemenea ca restituirea in natură a cotei de 2/6 din imobil este posibilă, neexistând vreun impediment legal la restituire, din documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei a rezultat că imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, fiind ocupat de chiriaşii G.I. şi T.M.

În consecinţă, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z.A.A. în dosarul principal este întemeiată.

În ceea ce priveşte cererea din dosarul conex nr. 1633/2004, instanţa de fond a reţinut următoarele.

Notificatorii T.H. şi T.A. s-au adresat persoanei juridice deţinătoare, respectiv intimatei SC R. SRL Braşov prin aceeaşi notificare(formulată in comun) ca şi reclamantul din dosarul din dosarul principal, Z.A.A., notificarea fiind soluţionată prin aceeaşi decizie, respectiv cea cu nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Braşov.

În ceea ce priveşte pe contestatarii T.H. şi T.A., intimata a dispus respingerea cererii de restituire in natură formulată de aceştia cu privire la cota 2/6 din imobilul situat in Braşov, înscris in C.F. nr. 15054 Braşov, nr. top. 11231/1/24, cu motivarea că această cotă nu a fost preluată în proprietatea Statului Român, nefiind în administrarea SC R. SRL Braşov, notificatorii fiind proprietari pe această cotă conform extrasului de carte funciară depus la dosar.

S-a reţinut că prin cererea de chemare in judecată, reclamanţii au solicitat să se constate că o cotă indiviză de 2/6 din imobilul identificat mai sus a fost preluată de Statul Român fără titlu şi să se dispună anularea parţială a deciziei prin care s-a soluţionat notificarea, cu restituirea în natură către reclamanţi a cotei de 2/6 din imobil.

Potrivit evidenţelor reale imobiliare, reclamanţii T.E.(H.) şi T.A. au calitatea de proprietari tabulari asupra câte unei cote de1/6 pentru fiecare din imobilul înscris în C.F. nr. 15054 Braşov, nr. top. 11231/1/24 , conform celor înscrise sub B+ 4, 9, respectiv B+5, 9, în cartea funciara nefiind operat cu privire la aceste cote, vreun act de preluare in proprietatea Statului Român din momentul în care reclamanţii, la acea data minori, au dobândit cota din imobil prin moştenire (1935), respectiv prin construire(1964).

Art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 prevede că, dacă in cartea funciară s-a înscris un drept real in folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Cum, în speţă, nu a fost operată vreo modificare în carte funciară cu privire la titularii dreptului de proprietate asupra celor două cote de câte 1/6 şi nu a fost invocat vreun mod de dobândire a acestui drept de către Statul Român, într-o modalitate supusă sau nesupusă înscrierii, rezultă că şi in prezent reclamanţii continuă a avea calitatea de proprietarii tabulari asupra cotelor menţionate, calitate pe care nu au pierdut-o niciodată.

Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, de către persoanele juridice prevăzute de art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că, bunul care face obiectul legii trebuie să fie sau în proprietatea statului sau să fie înregistrate în patrimoniul unei persoane juridice de natura celor arătate mai sus.

În speţă, instanţa a apreciat că intimata SC R. SRL Braşov nu exercită, în condiţiile în care proprietarii tabulari ai celor două cote de 1/6 sunt reclamanţii T.H. şi T.A., decât o detenţie precară asupra bunului, în afara oricărui titlu legal.

Pe de altă parte, o preluare a sus- menţionatelor cote în proprietatea statului nu a fost dovedită, deşi sarcina probei revenea reclamanţilor, conform art. 22.1 lit. c) din Normele metodologice aplicare a Legii nr. 10/2001, care instituie obligaţia persoanei care se pretinde îndreptăţită să depună o serie de acte doveditoare, printre care fac dovada preluării abuzive.

În consecinţă, posesia exercitată de terţe persoane asupra cotei de 2/6 din imobilul în litigiu nu este decât o chestiune de fapt, fără suport legal, iar reclamanţii au la îndemână, în calitatea lor de proprietari tabulari neposesori, acţiuni reale pe care le pot exercita în orice moment sau acţiuni privind constatarea nulităţii eventualelor acte care au ca obiect imobilul asupra căruia aceştia au un drept de coproprietate.

Instanţa de fond, în baza considerentelor arătate, a statuat că cererea formulată de T.H. şi T.A. este neîntemeiată, neputându-se constata preluarea fără titlu a cotei de 2/6 din imobil, atâta timp cât nu a existat un act de preluare, iar Decizia emisă de intimata SC R. SRL Braşov este sub acest aspect legală, cota de 2/6 din imobil neputând face obiectul restituirii în natură pe calea Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel intimata SC R. SRL Braşov.

În motivarea apelului s-a susţinut că aprecierile instanţei de fond cu privire la nelegalitatea deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2003 sunt contrazise de legiuitor prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, norme pe care instanţa nu le putea înlătura.

S-a precizat, de asemenea, că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin contestaţie, pronunţându-se şi asupra terenului aferent cotei de coproprietate din construcţie, deci reclamantul nu a contestat această chestiune- pe de o parte, iar, pe de altă parte, terenul în speţă intrând sub incidenţa Legii nr. 18/1991 şi nu al Legii nr. 10/2001.

Intimatul municipiul Braşov, prin primar, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că nu este persoană juridică deţinătoare astfel cum aceasta este definită de art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 568 Ap din 20 iunie 2005, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Braşov, prin primar şi a respins apelul declarat de intimata SC R. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 71/S din 28 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o păstrează.

A obligat-o pe apelanta-pârâtă SC R. SRL Braşov să plătească intimatului reclamant Z.A.A. suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Municipiul Braşov, prin primar, nu este unitatea deţinătoare a imobilului în speţă, în sensul în care este definită unitatea deţinătoare prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001. În cauza de faţă însă, municipiul Braşov a fost chemat în judecată în dosarul conex nr. 1633/2004 al Tribunalului Braşov ca reprezentant al Statului Român şi pentru constatarea preluării fără titlu de către stat a imobilului din Braşov.

Or, pentru acest petit al cererii de chemare în judecată, municipiul Braşov are calitate procesuală pasivă şi trebuie să stea în judecată în procesul de faţă.

De altfel, instanţa de fond a făcut distincţia cuvenită cu privire la acest intimat, admiţând contestaţia reclamantului Z.A.A. numai faţă de unitatea deţinătoare, SC R. SRL Braşov, iar contestaţia din dosarul conexat pronunţând-o faţă de ambii intimaţi, municipiul Braşov şi SC R. SRL Braşov, ce aveau calitate procesuală pasivă pentru această contestaţie.

Ca urmare, şi în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Braşov, prin primar, reiterată în apel.

Instanţa de apel a reţinut că nu este fondată critica vizând înlăturarea de către instanţa de fond, în examinarea cauzei, a dispoziţiilor art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 deoarece argumentele instanţei de fond îşi găsesc fundamentul juridic în dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Astfel, potrivit art. 74 din acest act normativ, ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în exercitarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contrazică prevederile acestora.

Cum Normele metodologice examinate conţin o ipoteză şi o soluţie la aceasta, ce contravine legii în aplicarea căreia au fost edictate rezultă că nu pot fi avute în vedere de către cel ce interpretează legea în cadrul procedurii de verificare a respectării ei de către părţile din proces.

Cu privire la critica vizând acordarea de către instanţa de fond a mai mult decât s-a cerut, s-a constatat că nici aceasta nu este fondată.

Contestaţia ce a învestit instanţa poartă asupra restituirii în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Braşov.

Or, potrivit evidenţelor din C.F. nr. 29760 Braşov, cu nr.top 11231/1/23, acest imobil, şi consecutiv cota de 2/6 din el, este compus din casă şi teren de 658,80 mp (fila 11 dosar fond).

Apoi, sub incidenţa Legii nr. 10/2001 intră orice terenuri cu sau fără construcţii, intravilane sau extravilane şi fără destinaţie agricolă sau forestieră, dispoziţiile acestei legi fiind de aplicare subsidiară sau complementară, după caz, faţă de legile fondului funciar.

Instanţa de apel a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. şi a obiigat-o pe pârâta SC R. SRL Braşov să-i plătească reclamantului Z.A.A. cheltuielile de judecată ocazionate în apel.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC R. SRL Braşov, reiterând motivele din apel.

Recurenta-pârâtă a criticat Decizia pronunţată de instanţa de apel sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată. A susţinut că, în raport cu dispoziţiile Cap. II, pct. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003 este evident că nu se poate reţine culpa procesuală a SC R. SRL Braşov deoarece, în cadrul procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001, a fost obligată să se pronunţe prin decizie, conform dispoziţiilor legale menţionate, nici unitatea deţinătoare şi nici instanţa civilă neputând statua asupra legalităţii actului administrativ normativ prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 deoarece competenţa materială cu privire la acest aspect revenea instanţei de contencios administrativ.

Recurenta-pârâtă a cerut admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond admiterea apelului declarat de SC R. SRL Braşov şi schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 71 S din 28 februarie 2005 a Tribunalului Braşov în sensul înlăturării din aceasta a dispoziţiilor vizând: admiterea contestaţiei formulate de Z.A.A., anularea în parte a deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de SC R. SRL , în ceea ce priveşte art. 2 din această decizie, restituirea în natură către reclamant a cotei de 2/6 parte din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 29760, sub nr. top 11231/1/23 ce a constituit proprietatea tabulară a acestuia, condiţionat de restituirea de către reclamant a sumei de 20.501 lei, primită de reclamant prin Decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 a Consiliului popular al judeţului Braşov, actualizată cu indicele inflaţiei şi modificarea sentinţei tribunalului doar în ceea ce priveşte cererile arătate şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de Z.A.A.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.

Aşa cum reiese din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, în speţă, cota de 2/6 din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ prin care cetăţenii români care părăseau ţara erau lipsiţi în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut şi protejat atât pe plan intern, cât şi internaţional, astfel încât acesta era în contradicţie cu prevederile Constituţiei din 1965, cu dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. şi cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România era parte şi prin urmare titlul statului nu este valabil constituit.

Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă şi a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

Împrejurarea că reclamantul a fost despăgubit ca urmare a deposedării nu are relevanţă câtă vreme, în aplicarea legii, instanţa de fond a dispus restituirea în natură a imobilului, condiţionat de restituirea despăgubirilor primite, la valoarea actualizată.

Pârâta SC R. SRL Braşov a motivat Decizia de respingere a notificării ignorând împrejurarea că reclamantul a fost obligat să înstrăineze imobilul proprietatea sa către stat, ca urmare a părăsirii definitive a ţării, în schimbul unei sume pe care tot statul a stabilit-o, motiv pentru care nu putea să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă.

Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct. 1.4 lit. B) alin. ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 rezultă din încălcarea art. 2 alin. (1) din lege care enumera situaţiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice.

Constituţia României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.

Or, din analizarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 5 din Decretul nr. 223/1974 rezultă că, în situaţia în care o persoană fizică părăsea definitiv ţara, locuinţa proprietate personală trebuia înstrăinată numai statului, preţul fiind stabilit conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Era exclusă posibilitatea vânzării către o terţă persoană, întrucât o astfel de vânzare era apreciată ca fiind făcută în scopul eludării legii şi era considerată nulă de drept, consecinţa fiind tot preluarea de către stat.

Faţă de aceste prevederi ale Decretului nr. 223/1974, dispoziţiile pct. 1.4 lit. B) din Normele aprobate prin HG nr. 498/2003 sunt nelegale, schimbând, prin interpretare, dispoziţiile Decretului nr. 223/1974. Conduita persoanei era stabilită imperativ de Decretul nr. 223/1974, care încălca principiul constituţional al ocrotirii dreptului de proprietate, prevăzut chiar de către Constituţia din anul 1965 în art. 36.

Ca urmare, actul de înstrăinare către stat a imobilului în situaţia prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 223/1974 se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind, pct. 1.4 lit. B) din Normele aprobate prin HG nr. 498/2003 sunt nelegale. Ele contravin şi dispoziţiilor art. 41 şi art. 135 din Constituţia României, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a aderat conform Legii nr. 30/1994.

Susţinerea recurentei-pârâte conform căreia instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece au admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Cap. II art. 1, art. 1.4, B din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 pe cale incidentală, în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 376/2004 emisă de SC R. SRL Braşov, deşi competentă să se pronunţe era instanţa de contencios administrativ, nu poate fi primită cât timp soluţionarea litigiului pe fond depinde de Legea nr. 10/2001 însăşi şi nu de acele norme de aplicare a legii care, pentru considerentele prezentate, nu pot fi avute în vedere întrucât contravin actului normativ de rang superior în aplicarea căreia au fost edictate, instanţele de fond şi apel soluţionând legal acest aspect.

Instanţa de apel în mod corect a stabilit că nici critica vizând faptul că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut nu este fondată, în raport cu faptul că reclamantul Z.A.A. a cerut restituirea în natură a cotei de 2/6 din imobilul înscris în C.F. nr. 29760 Braşov cu nr. top 11231/1/23, compus din casă şi teren.

Susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia regimul juridic al imobilului este reglementat diferit, în sensul că Legea nr. 10/2001 ar fi incidenţă pentru situaţia construcţiei iar Legile fondului funciar ar fi incidente pentru situaţia terenului aferent construcţiei este neîntemeiată pentru că imobilul, în întregul său, se înscrie în categoria celor ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, fiind preluat de stat fără un titlu valabil constituit.

Înalta Curte constată că nici critica vizând faptul că, nelegal, SC R. SRL Braşov a fost obligată de instanţa de apel la plata cheltuielilor de judecată deoarece, faţă de dispoziţiile Cap. II pct. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003 nu s-a aflat în culpă procesuală, nu este fondată.

Art. 274 C. proc. civ. dispune că partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În speţă, dispoziţiile Cap. II pct. 1.4 lit. B) din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, nu sunt de natură s-o exonereze pe pârâta SC R. SRL Braşov de plata cheltuielilor de judecată făcute de reclamantul Z.A.A. în apel, întrucât a înţeles să exercite această cale de atac împotriva hotărârii instanţei de fond prin care s-a statuat că prevederile menţionate, pe care pârâta şi-a întemeiat dispoziţia de respingere a notificării reclamantului, sunt în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice, hotărâre la care nu a achiesat astfel că, în mod corect, instanţa de apel, respingând apelul pârâtei ca nefondat, a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele menţionate, se constată că Decizia atacată este legală şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 568 Ap din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2007.

← ICCJ. Decizia nr. 4136/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 4011/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4128/2006. Civil