ICCJ. Decizia nr. 4235/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4235
Dosar nr. 28335/1/200.
Nr. vechi 11873/2005
Şedinţa publică din 28 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Prin Decizia nr. 1806 din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova s-a respins ca nefondat apelul reclamantului S.M. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Olt, secţia civilă, sentinţă potrivit căreia s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în restituire în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 3150 mp, formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea hotărârii sale, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantului i s-a restituit în temeiul Legii nr. 18/1991 suprafaţa de 3,91 ha, suprafaţă evidenţiată în registrul agricol pe seama autorului său.
În această condiţie, recurentul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva susnumitei decizii a declarat recurs S.M. care a invocat pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
După ce arată că potrivit înscrisurilor a demonstrat ocuparea abuzivă, de către Oficiul de gospodărire a apelor, a terenului pe care aceasta a ridicat construcţii neautorizate ale căror lucrări au fost sistate, recurentul susţine că s-a denaturat actul dedus judecăţii în sensul că a fost judecat după dispoziţiile Legii fondului funciar, deşi s-a adresat cu notificare şi s-a argumentat de instanţă cu motive străine cauzei în situaţia în care în înţelesul Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut prin acte oficiale că la data construcţiei ilegale făcute de OGA. era proprietarul terenului pe care s-a construit abuziv.
Deliberând asupra recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite, în cauză fiind imperios necesar să se administreze noi probe în sensul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în scopul aplicării corecte a legii asupra terenului revendicat şi cărui regim juridic n-a fost lămurit.
Neîndoios că reclamantului i s-a restituit în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate 22883/24 a Comisiei judeţene Olt o suprafaţă totală de 3 ha şi 9100 mp din care 1058 mp reprezintă terenul intravilan.
Recurentul, însă, a pretins terenul ocupat abuziv de Oficiul gospodăririi apelor Olt, condiţie în care s-a adresat cu notificare, în baza Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât în urma demersurilor întreprinse instituţia îşi mută sediul de pe terenul revendicat.
De aceea, este necesar, ca în urma verificărilor întreprinse, să se identifice acest teren din scriptele ce fac referire la acest amplasament pretins în intravilan, cu excepţia celui reconstituit deja în baza Legii nr. 18/1991, pentru a stabili ca, în condiţia existenţei vreunei diferenţe de suprafaţă de teren, să se aibă în vedere dacă regimul juridic al acesteia implică aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
În acest scop, în afara probei cu înscrisuri care să-l îndrituiască pe reclamant în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, se va efectua o expertiză topo de identificare a terenului revendicat în temeiul aceleiaşi legi, Legea nr. 10/2001.
Prin urmare şi faţă de textul de lege enunţat al art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul cu casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru noi probe în limitele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva deciziei nr. 1866 din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4308/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4230/2006. Civil → |
---|