ICCJ. Decizia nr. 4308/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4308
Dosar nr. 9038/1/200.
Nr. vechi 2163/2005
Şedinţa publică din 3 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 277 din 8 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii U.A., U.P. şi U.N. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Cireşu prin care s-a solicitat restituirea în natură, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a unei case de locuit şi a terenului aferent situate în comuna Cireşu, sat Juăneşti, judeţul Mehedinţi.
În pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut că pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, persoana îndreptăţită trebuie să adreseze notificare persoanei deţinătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Acest termen a fost prelungit cu 3 luni prin OUG nr. 109/2001 şi cu încă 3 luni prin OUG nr. 145/2001.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001. notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare ale persoanei deţinătoare precum şi a imobilului solicitat pentru care se va indica şi o valoare estimativă.
Nerespectarea termenului pentru depunerea notificării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 atrage pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În cauză, instanţa de fond a constatat că reclamanţii au notificat unitatea deţinătoare a imobilului în vederea restituirii acestuia şi ca atare nu au respectat prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
S-a înlăturat susţinerea reclamanţilor că nu se impunea notificarea persoanei deţinătoare întrucât au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 cu motivarea că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 sunt imperative şi nici o altă procedură nu echivalează cu formularea notificării ce este obligatorie.
Tribunalul a mai considerat că în speţă, nu sunt întrunite nici cerinţele art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru chemarea în judecată a Ministerului Finanţelor Publice, câtă vreme persoana deţinătoare este cunoscută.
Apelul declarat de reclamantul U.A. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3606 din 28 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, cu motivarea că atâta vreme cât reclamanţii nu au adresat prin executorul judecătoresc notificarea, în forma şi conţinutul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 au pierdut dreptul de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii.
În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., în contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul U.A. criticând-o ca fiind nelegală în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurentul susţine în esenţă că:
- Hotărârea instanţei de apel este nelegală pentru că i-a încălcat dreptul la apărare prin aceea că instanţa a refuzat să amâne procesul pentru a-şi angaja apărător şi a consemnat că a solicitat amânarea pentru a depune concluzii scrise.
- Instanţa de apel nu a reţinut că adresa nr. 40 din 20 ianuarie 2000 este un act de autoritate neconform, ilegal şi deci nul faţă de prevederile art. 105 C. proc. civ., ca de altfel şi procesul-verbal încheiat la data de 30 martie 1956 în baza unor legi speciale nepublicate în Monitorul Oficial.
- Nu s-a avut în vedere că imobilul în litigiu ce a aparţinut părinţilor recurentului, a fost preluat de Primăria comunei Cireşu şi apoi vândut către o persoană fizică, care la rândul ei l-a vândut altei persoane, această fraudă fiind acoperită de legi speciale nepublicate în Monitorul Oficial.
Din aceste motive mai presus de voinţa recurentului, imobilul nu a putut fi recuperat, iar Legea nr. 10/2001 nu reglementează ipoteza adresării notificării când imobilul este deţinut de o persoană fizică şi nu de o persoană juridică.
- Recurentul solicită să fie repus în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării în baza art. 103 C. proc. civ., art. 14, art. 16 din Decretul nr. 167/1958 art. 6, art. 13 şi art. 25 din Legea nr. 82/1991.
Se susţine că procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a putut fi respectată din motive independente de voinţa recurentului ceea ce atrage incidenţa art. 103 C. proc. civ.
Totodată recurentul a mai solicitat să fie declarate nule adresele nr. 40 din 20 ianuarie 2001, nr. 1178 din 2 noiembrie 2001, nr. 1013 din 3 noiembrie 2003, nr. 861 din 1 aprilie 2004 şi nr. 1923 din 21 februarie2001 emise de intimata Primăria comunei Cireşu întrucât sunt nelegale şi neconforme cu realitatea.
Recursul declarat nu este fondat.
Din practicaua deciziei pronunţate la data de 28 octombrie 2004, nu rezultă că recurentul U.A. a solicitat amânarea procesului pentru a-şi angaja avocat şi că instanţa i-a respins cererea, astfel susţinerea acestuia că i s-a încălcat dreptul la apărare nu se confirmă, mai ales că hotărârea judecătorească are caracterul unui act autentic.
Cu privire la declararea ca nule a adreselor emise de Primăria comunei Cireşu este de observat că recurentul-reclamant nu a învestit instanţa cu un asemenea capăt de cerere, aşa încât hotărârea instanţei de apel este în afara oricărei critici sub acest aspect.
Dacă procesul s-ar fi judecat pe fond, în sensul analizării posibilităţii restituirii în natură a imobilului, adresele primăriei puteau fi combătute cu alte înscrisuri, prezumţii că nu sunt conforme cu realitatea dar acţiunea recurentului-reclamant a fost respinsă pentru că acesta nu a depus notificarea la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001, în termenul defipt de legiuitor. Aşa fiind, nici pe cale de excepţie, instanţa de apel nu avea pentru ce să considere că înscrisurile sunt nule cât timp nu s-a antamat fondul.
Cererea de repunere în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării nu poate fi soluţionată întrucât nu a făcut obiectul învestirii instanţei de fond. O asemenea solicitare nu poate fi făcută direct în recurs, cale de atac în care părţile nu mai pot completa acţiunea introductivă.
Se constată că în mod judicios, instanţa de apel a constatat că recurentul-reclamant nu a adresat notificarea la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001 în termenul prevăzut de legiuitor, ce a expirat la data de 14 februarie 2002, aşa încât a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsurile reparatorii la care se referă Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul U.A. împotriva deciziei nr. 3606 din 18 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4375/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4235/2006. Civil → |
|---|
