ICCJ. Decizia nr. 4237/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4237
Dosar nr. 5925/118/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 28 iulie 2005, sub nr. 7945/2005, reclamantele G.E. şi G.G.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, R.A.E.D.P.P. Constanţa, D.M., A.A., T.H., D.A., D.P. şi D.C., solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, compus din clădire şi teren în suprafaţă de 660 mp; constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.E.D.P.P. şi T.H., cu nr. 28861 din 22 iulie 1997, D.A., cu nr. 28574 din 29 martie 1997, D.P. şi D.C., cu nr. 26953/1996; rezilierea contractelor de închiriere încheiate între aceeaşi pârâtă şi D.M., cu nr. 8424 din 10 iunie 2004 şi A.A., cu nr. 8423 din 29 mai 2004.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că imobilul a aparţinut autoarei lor, G.I.M., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5076, la grefa Tribunalului Constanţa. Casa a fost locuită de părţi şi de autorii lor până în anul 1943, când a fost rechiziţionată de trupele germane, în 1944 fiind rechiziţionată de trupele sovietice, iar în anul 1950, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
La decesul lui G.I.M. a rămas ca unic moştenitor fiul acesteia, G.I., care a făcut numeroase demersuri pentru a obţine imobilul; G.I. a decedat, rămânând ca moştenitoare reclamantele, în calitate de soţie supravieţuitoare şi, respectiv, fiică.
După apariţia Legii nr. 112/1995, a fost depusă o nouă cerere în revendicarea imobilului, înregistrată la Comisia de aplicare a acestei legi, care nu a fost soluţionată. De asemenea, reclamanta G.E. a formulat şi notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în prezent, nerezolvată.
Cu toate demersurile părţilor, apartamentele din imobil au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu încălcarea prevederilor legale ale acestui act normativ; de asemenea, alte apartamente au fost închiriate în anul 2004.
În dosar au depus întâmpinare pârâţii T.H., D.A., D.C. şi A.A., invocând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei D.P., decedată la 26 mai 2003; excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea având ca obiect nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în cererea de reziliere a contractelor de închiriere, iar pe fond, respingerea acţiunii.
De asemenea, au depus întâmpinare pârâţii RA E.D.P.P. Constanţa, care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor pe toate capetele de cerere şi excepţia inadmisibilităţii cererii privind rezilierea contractelor de închiriere, iar pe fond, respingerea acţiunii şi Municipiul Constanţa prin Primar, respectiv Consiliul Local Constanţa, care au solicitat precizarea cererii de chemare în judecată în legătură cu aspectele menţionate în întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 11370 din 15 decembrie 2005 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a fost declinată cauza spre competentă soluţionare către Tribunalul Constanţa, în raport de temeiul juridic al primului capăt de cerere, constând în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru celelalte cereri, operând prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, sub nr. 828/2006, reclamantele depunând în dosar o cerere precizatoare la fila 15.
Pe parcursul procesului, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei D.P., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în ceea ce priveşte rezilierea contractelor de închiriere încheiate între pârâta R.A.E.D.P.P. şi pârâţii D.M. şi A.A., a admis şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pentru argumentele prezentate în încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 2361 din 21 noiembrie 2006 a aceleaşi instanţe, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa, referitor la cererea în revendicare cu privire la imobilele pentru care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare cu pârâţii T.H., D.A. şi D.C. şi s-a respins ca atare, cererea respectivă, în contradictoriu cu pârâţii menţionaţi; s-a anulat în parte acţiunea, în ceea ce o priveşte pe pârâta D.P., pentru lipsa capacităţii procesuale; s-a respins pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor cererea de reziliere a contractelor de închiriere; s-a respins ca prescrisă cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare; s-a respins ca nefondată cererea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, D.M., A.A., T.H., D.A. şi D.C.
Cu privire la acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâţii T.H., D.A. şi D.C., prima instanţă a reţinut că aceştia sunt subdobânditori de bună-credinţă, cu titlu oneros, ai apartamentelor cumpărate, în considerarea aparenţei titlului statului şi a convingerii lor că imobilele nu au fost revendicate. Ca atare, dreptul pârâţilor este preferabil în orice condiţii, nemaifiind necesară o analiză în concret a titlului invocat de reclamante.
Acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, R.A.D.E.P.P., D.M. şi A.A., a fost respinsă ca nefondată, în raport de temeiul juridic al cererii, constând în dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Odată aleasă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite trebuie să urmărească finalizarea acesteia, având acces la instanţă doar în condiţiile art. 26 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din actul normativ în discuţie. Astfel, nu se poate formula o acţiune în revendicare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 deoarece instanţa nu poate recunoaşte direct dreptul de proprietate al reclamantelor, în lipsa unei soluţii date de către unitatea notificată, care să fie supusă controlului jurisdicţional.
Prin Decizia civilă nr. 154/C din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de către reclamante, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Instanţa de apel a constatat că temeiul juridic al acţiunii reclamantelor a fost corect reţinut de către prima instanţă, ca reprezentând dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Soluţia acestei instanţei în legătură cu imposibilitatea promovării unei acţiuni în temeiul acestei legi de către reclamante până la emiterea unei dispoziţii supuse controlului jurisdicţional, în condiţiile legii speciale, este însă greşită.
Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, aşa încât instanţa este competentă să soluţioneze pe fond notificarea persoanei îndreptăţite, care nu a fost rezolvată de către entitatea competentă, potrivit legii speciale. În acest sens, a fost avută în vedre Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Criticile vizând prescripţia dreptului la acţiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare şi reţinerea greşită a bunei-credinţe a cumpărătorilor au fost apreciate ca fiind nefondate, faţă de data sesizării instanţei, raportat la art. 46 din Legea nr. 10/2001, şi de probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs G.E. şi G.G.M., criticând-o ca nelegală întrucât, în mod greşit, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi s-a reţinut buna-credinţă a dobânditorilor T.H., D.A. şi D.C.
În dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri din care rezultă că G.E. a decedat la data de 1 noiembrie 2006 (adresa nr. 2782 din 15 aprilie 2008 emisă de Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Braşov, extras din registrul de deces, certificat de deces, certificat de calitate de moştenitor nr. 172 din 14 noiembrie 2006 emis de B.N.P. C.E.).
Întrucât, potrivit certificatului de moştenitor sus-menţionat, a rezultat că recurenta G.G.M. este unica moştenitoare a defunctei G.E., aceasta participă în proces atât în nume propriu, cât şi în calitate de continuatoare a persoanei decedate.
Faţă de data la care a încetat din viaţă G.E. şi data închiderii dezbaterilor la prima instanţă, inclusiv data pronunţării hotărârilor, de către cele două instanţe anterioare, Înalta Curte a supus dezbaterii, ca motiv de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nulitatea acestora, pentru pronunţarea în contradictoriu cu o persoană decedată, în consecinţă, lipsită de capacitate de folosinţă.
Astfel, din înscrisurile enumerate mai sus rezultă că G.E. a decedat la data de 1 noiembrie 2006, anterior închiderii dezbaterilor la prima instanţă (2 noiembrie 2006), pronunţarea sentinţei fiind amânată de mai multe ori şi, cu atât mai mult, anterior pronunţării sentinţei civile nr. 2361 din data de 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanţa şi pronunţării deciziei nr. 154/C din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, ambele hotărâri fiind date în contradictoriu cu o persoană decedată.
Conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., poate să fie parte în judecată, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
Aceasta presupune ca persoana respectivă să fie în viaţă atât la data sesizării instanţei, dar şi pe parcursul procesului, capacitatea de folosinţă presupunând tocmai îndeplinirea acestei cerinţe.
Conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia.
Capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile şi presupune ca partea din proces să fie în viaţă pe tot parcursul acestuia.
Aşa cum s-a arătat, G.E. era decedată la momentul închiderii dezbaterilor la prima instanţă, aşa încât sentinţa este lovită de nulitate, fără să poată fi aplicabile dispoziţiile art. 243 alin. final, conform cărora, decesul părţii nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosarul respectiv.
Bineînţeles, şi la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti de către prima instanţă şi instanţa de apel, reclamanta era decedată, astfel încât, aceste hotărâri, precum şi toate actele de procedură săvârşite de instanţe ulterior decesului reclamantei şi în legătură cu această parte, sunt lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, cauza se va trimite spre rejudecare aceluiaşi tribunal, care va dispune citarea în cauză a moştenitorilor persoanei decedate, în raport şi de faptul că reclamanta G.E. a decedat ulterior sesizării primei instanţe, care a avut loc la data de 28 iulie 2005. În speţă, după cum deja s-a arătat, moştenitoarea părţii sus-menţionate este reclamanta G.G.M., care va participa în proces, în dublă calitate.
Pentru aceste argumente, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta G.G.M., în nume propriu şi ca moştenitoare a lui G.E., va casa hotărârile instanţei de apel şi a primei instanţe, urmând a trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal. La pronunţarea acestei decizii, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.G.M. în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a reclamantei G.E. împotriva deciziei nr. 154/C din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 2361 din 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4238/2006. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
