ICCJ. Decizia nr. 4362/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4362
Dosar nr. 11747/1/2006
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursurilor de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2004, reclamanţii H.I. şi H.M. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, T.I. şi T.V. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să îi restituie în natură suprafaţa de 1100 mp teren situat în Municipiul Tg.Mureş, (identificat tabular) şi să se dispună ieşirea din indiviziune prin formarea a două loturi, cel pretins în favoarea reclamanţilor şi cel de-al doilea, de 959 mp, în favoarea pârâţilor T., prin constituirea unor noi topuri şi înscrierea lor în cartea funciară.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că pentru o suprafaţă de 4413 mp teren, la data de 16 iulie 1966, s-a înscris dreptul de proprietate în cote de ½ părţi indivize în C.F. nr. 9599 Tg.Mureş pentru ca, în anul 1971, pentru aceiaşi proprietari, să se înscrie dreptul de proprietate şi asupra construcţiilor edificate pe acest teren, pentru ca, ulterior, la data de 10 aprilie 1975, să se procedeze la dezmembrarea pe apartamente astfel: ap. I-II s-au intabulat pe numele H.I. şi soţie, ap. III s-a intabulat pe numele R.E. şi soţia, iar ap. IV intabulat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1176/75, ca bun comun, pe numele T.I. şi soţia V. iar terenul aferent acestuia pe numele Statului Român.
Reclamanţii au susţinut că prin Decretul nr. 408/1972 s-a procedat la exproprierea acestor terenuri însă lor Ie-a fost lăsată în posesie suprafaţa de 2845 mp (indicată la poziţia 59 din anexa la decret) şi li s-a impus să o îngrădească.
Cum, scopul exproprierii nu a mai fost realizat, reclamanţii susţin că în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt îndreptăţiţi ca imobilul să le fie retrocedat în natură.
Pârâţii T.I. şi T.V. au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive şi au cerut scoaterea din cauză susţinând că nu deţin vreo suprafaţă de teren din cel revendicat de reclamanţi (fila 26).
Reclamanţii au declarat că renunţă la judecarea capătului de cerere privind ieşirea din indiviziune formulat în contradictoriu cu pârâţii T.
Pârâtul primarul municipiului Tg.Mureş a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă apreciind că atâta timp cât reclamanţii nu au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 ei nu pot solicita direct în justiţie retrocedarea imobilului (fila 52).
La 27 octombrie 2005, în cauză a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu J.I.A. care a susţinut că terenul revendicat de reclamanţi este proprietatea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 1571 din 9 decembrie 2005, Tribunalul Mureş a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii de ieşire din indiviziune formulată în contradictoriu cu pârâţii T.I. şi T.V. şi a respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul J.I.A.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Municipiului Tg.Mureş şi pârâtul a fost obligat să le restituie în natură suprafaţa de 1065 mp teren situat în str. B. nr. 65 înscris în C.F. 9590 Tg.Mureş, nr. top 4601/1, 4602/a/1, 4602, 4602/a/2, 4602/a/3, 4601/3, 4602/a/4 şi 4602/a/15 şi să le plătească 10.202.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, dispoziţii care consacră dreptul persoanei expropriate de a solicita, în condiţiile prevăzute de acest text de lege, restituirea imobilului expropriat, este admisibilă.
A reţinut prima instanţă că terenul în litigiu, în suprafaţă de 1065 mp, parte din suprafaţa de 2845 mp expropriată prin Decretul nr. 408/1972 în scopul construirii ansamblului de locuinţe şi dotări „Dâmbu Pietros" nu a mai fost folosită în acest scop, ea rămânând şi după expropriere în folosinţa reclamanţilor până în prezent şi fiind, conform concluziilor expertizei efectuată în cauză, liberă de construcţii şi îngrădită.
Ca atare, reţinând că terenul expropriat nu a fost utilizat în termen de 1 an pentru scopul declarat al exproprierii şi cum cu privire la acest teren nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică, instanţa a apreciat că se impune retrocedarea acestuia fostului proprietar.
Totodată, instanţa a reţinut că nu se justifică încuviinţarea cererii de intervenţie formulată de J.I.A. întrucât acesta nu a probat care ar fi legătura sa cu proprietarii tabulari ai imobilului, şi că se impune, dată fiind declaraţia formulată de reclamanţi să se ia act că aceştia au renunţat la judecata cererii de ieşire din indiviziune formulată de aceştia în contradictoriu cu pârâţii T.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii H., T.I., T.V. şi pârâtul primarul municipiului Târgu Mureş, acesta din urmă formulând şi o cerere de aderare la apelul declarat de T.I. şi T.V.
Prin Decizia civilă nr. 115/A din 8 mai 2006 Curtea de Apel Tîrgu Mureş a respins apelurile declarate de T.I. şi T.V., precum şi cererea de aderare la apel formulată de primarul municipiului Tg.Mureş.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca tardiv, apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Tg.Mureş şi s-a luat act că reclamanţii au renunţat la judecata apelului pe care l-au declarat.
În motivarea hotărârii instanţa de apel a reţinut că atâta timp cât, în primă instanţă, reclamanţii au renunţat la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâţii Tătar care, la rândul lor, au susţinut că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, aceştia nu au avut calitatea de parte litigantă în proces şi, ca atare, apelul pe care l-au dedus judecăţii este inadmisibil iar soluţionarea sa ar reprezenta o încălcare a principiul disponibilităţii, principiu care guvernează procesul civil. Pe cale de consecinţă, cum apelul declarat de T.I. şi T.V. este inadmisibil instanţa a reţinut că nu poate primi cererea de aderare la acest apel formulată de pârâtul primarul municipiului Tg.Mureş.
Referitor la apelul declarat de primarul municipiului Tg.Mureş instanţa a constatat că în raport de data comunicării sentinţei, 9 ianuarie 2006, acesta dovedeşte a fi tardiv declarat (abia la 27 ianuarie 2006), iar referitor la apelul declarat de reclamanţi instanţa a luat act că aceştia au renunţat la judecată.
Instanţa de apel a reţinut şi faptul că, cererea dedusă judecăţii şi întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 era admisibilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenientul J.I.A. şi T.I. şi T.V. criticând hotărârile ca fiind nelegale.
Recursurile deduse judecăţii nu pot fi primite pentru următoarele considerente invocate, pe cale de excepţie, de intimaţii-reclamanţi, care fac de prisos analizarea criticilor formulate de recurenţi cu privire la nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond:
În drept, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţii dintr-un litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor.
Ca atare, partea care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe nu are deschisă calea de atac a recursului.
Soluţia se impune prin coroborarea dispoziţiilor art. 299 şi art. 377 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum intervenientul J.A. a declarat recursul omisso medio, adică fără să fi exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei dată în prima instanţă, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de acesta este inadmisibil.
Totodată, în drept, exerciţiul căilor de atac este subordonat îndepliniri în principal a două condiţii: apelantul ori recurentul să fi fost parte la judecata, în fond a pricinii şi el să justifice un interes în desfiinţarea hotărârii, ştiut fiind că părţile nu pot ataca hotărârile în interesul abstract al legii ci numai în interes propriu şi în măsura în care au suferit un prejudiciu prin hotărârea atacată.
Or, în speţă, în prima instanţă, reclamanţii au renunţat la judecata cererii pe care o formulaseră în contradictoriu cu recurenţii pârâţi T.I. şi T.V. iar aceştia nu au înţeles să intervină în acest proces în formele prescrise de lege, ci, dimpotrivă, au susţinut în mod constant că nu se justifică chemarea lor în judecată în această cauză.
Ca atare, atâta timp cât recurenţii T.I. şi T.V. nu au avut calitatea de părţi litigante la judecata în primă instanţă a procesului, ei nu au deschis exerciţiul căilor de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţată de aceasta, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.
Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât judecata cererii principale asupra căreia s-a pronunţat în primă instanţă tribunalul, s-a realizat în mod explicit în contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Municipiului Tg. Mureş.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de recurenţii T. se dovedeşte a fi nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii T.I. şi T.V. împotriva deciziei civile nr. 115/A din 8 mai 2006 a Curţii de Apel Tg.Mureş, secţia civilă, de muncă şi litigii sociale, pentru minori şi de familie.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de intervenientul J.I.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii H.I. şi H.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 460/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4335/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
