ICCJ. Decizia nr. 4335/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4335
Dosar nr. 44043/3/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 28 decembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D.L. să se dispună restrângerea dreptului acesteia la liberă circulaţie în statele membre UE, pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la 26 octombrie 2006, în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 825/1995.
S-au invocat prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată cu OG nr. 5/2006.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 17 din 8 ianuarie 2007, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că returnarea pârâtei din Belgia nu reprezintă o împrejurare de natură să justifice măsura în discuţie, în cauză nefiind administrate probe concludente din care să rezulte că restrângerea temporară a dreptului la liberă circulaţie al pârâtei se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Direcţia Generală de Paşapoarte şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, susţinând că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ci trebuie să se desfăşoare în condiţiile stabilite de lege, iar România trebuie să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, prezentă fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtei pe teritoriul unor state membre a UE dovedind contrariul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 188A din 26 martie 2007, a respins apelurile ca nefondate reţinând că, raportat la dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 şi Protocolul 4 la CEDO, apelanta nu a făcut dovada că intimata a încălcat condiţiile de exercitare a dreptului constituţional la liberă circulaţie garantat de Constituţie.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte criticând-o ca nelegală întrucât nu s-a ţinut seama că dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, prevăzut în art. 25 din Construcţie, nu este absolut, ci trebuie să se desfăşoare în conformitate cu regulile strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005.
S-a susţinut, totodată, că şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează posibilitatea „îngrădirii" prin lege a drepturilor şi libertăţilor, în speţă, Legea nr. 248/2005 fiind cea care stabileşte aceste „îngrădiri", cărora toţi cetăţenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la critica invocată, ce va fi cenzurată conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin acţiunea introductivă reclamanta a invocat ca unic motiv pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei, împrejurarea că aceasta a fost returnată din Belgia la 26 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această tară.
Unicele înscrisuri depuse la dosar în dovedirea acţiunii sunt talonul de returnare şi declaraţia pârâtei în care aceasta recunoaşte că a fost returnată pentru şedere ilegală.
Fără a cenzura măsura administrativă dispusă de autorităţile statului belgian, Curtea va reţine că re turnarea intimatei nu reprezintă o împrejurare de natură să justifice măsura restrângerii dreptului acesteia la liberă circulaţie în statele membre ale UE.
Dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretate şi aplicate cu respectarea Protocolului 4 la CEDO şi a practicii Curţii Europene a drepturilor Omului.
Astfel, reclamanta trebuie să facă dovada proporţionalităţii între interesul general şi cel particular în cadrul reglementării limitărilor dreptului la liberă circulaţie, garantat de prevederile art. 25 din Constituţie.
Totodată, se impune a fi avute în vedere şi prevederile art. 2 din Protocolul 4 la CEDO, prin care se recunosc anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele care figurează deja în Convenţie şi Primul Protocol adiţional, intrat în vigoare la 20 iunie 1994.
La alin. (2) al acestei prevederi se stabileşte că „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, alin. (3) statuând că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
Faţă de aceste considerente, se va constata că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei civile nr. 188/A din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4362/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4356/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
