ICCJ. Decizia nr. 4356/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4356
Dosar nr. 2455/44/2006
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 1148 din 1 iunie 2005 primarul municipiului Focşani a restituit în natură petenţilor M.N. şi M.M. terenul în suprafaţă de 82,42 mp situat în municipiul Focşani, cu vecinătăţile arătate (art. 1), stipulând că această dispoziţie urmează a intra în vigoare în termen de 48 de ore de la data prezentării de către petenţi a dovezii de plată a sumei de 1.277.868 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii încasate la momentul exproprierii, actualizată conform legii.
Prin cererea formulată la 14 iulie 2005, astfel cum a fost precizată, reclamanţii M.N. şi M.M. au cerut anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtei Primăria municipiului Focşani să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în sumă de 252.543,60 lei pentru suprafaţa de 785 mp teren grădină, curte, în sumă de 20522 pentru casă şi anexe, precum şi la plata sumei de 17.907 lei daune compensatorii cu dobândă legală.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că imobilul a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 492/1983 şi că, fără a efectua în prealabile măsurători pentru a se stabili suprafaţa de teren liberă de construcţii, emitentul dispoziţiei îi restituie o suprafaţă de teren mult prea mică pentru a o putea folosi, dar pentru care urmează să i se stabilească impozite.
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 9 martie 2006 Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis cererea, a anulat dispoziţia şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul compus din 785 mp, teren, curţi şi construcţii şi casă de locuit cu anexe, expropriat prin Decretul nr. 492/1983.
Prin aceiaşi sentinţă a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata unor daune compensatorii şi a dobânzii legale formulată de reclamanţi precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Primăria municipiului Focşani.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că suprafaţa de teren expropriată a fost afectată de construcţia Bulevardului Independenţei, a unor blocuri de locuinţe, spaţii verzi şi trotuare, rămânând liberă de construcţii doar o suprafaţă de 82,42 mp care, dată fiind configuraţia pe care o are, este improprie pentru edificarea unei construcţii situaţie în care nu se justifică restituirea în natură astfel cum afirmă şi reclamanţii.
Aşa fiind, cum în prezent terenul expropriat nu mai poate fi restituit în natură reclamanţilor prima instanţă a constatat că aceştia sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Totodată, instanţa a reţinut că solicitarea reclamanţilor de a li se plăti daune compensatorii constând în dobânda legală nu poate fi primită întrucât pârâtul nu îi datorează vreo sumă de bani în condiţiile prevăzute de art. 1088 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 418/A din 21 noiembrie 2006 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a constatat că aceştia au dreptul la despăgubiri în sumă de 2.530.625.132 lei vechi (253.065,2132 RON) reprezentând echivalentul suprafeţei de 774,29 mp teren situat în municipiul Focşani, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească pentru terenul în litigiu despăgubiri până la concurenţa sumei de 2.530.652.132 lei vechi, ca urmare a scăderii despăgubiri deja încasate cu ocazia exproprierii, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Referitor la cererea de plată a unor daune compensatorii şi a dobânzii legale instanţa de apel a reţinut că în raport de faptul că expertul a stabilit valoarea de circulaţie a terenului la data de 20 decembrie 2005, nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că din greşeală instanţa de apel nu Ie-a acordat despăgubiri şi pentru construcţiile demolate conform evaluate la 205.215.220 lei vechi, despăgubiri care le erau datorate conform art. 26 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr.10/2001, cu menţiunea că solicită acordarea de despăgubiri băneşti şi nu măsuri reparatorii prin echivalent care să le fie acordate de Comisia Centrală de Despăgubiri. Totodată, recurenţii susţin că în raport de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 10/2001 pârâta le datora şi daune compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata unei despăgubiri corespunzătoare pentru imobilul expropriat şi lipsa de folosinţă a acestuia precum şi faptul că instanţa de apel a omis să le acorde cheltuielile de judecată avansate pentru efectuarea expertizei, conform art. 274 C. proc. civ.
Analizând criticile formulate de recurenţi care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele:
În drept, legea nouă se aplică imediat situaţiilor obiective (legale) adică acelor situaţii al căror conţinut şi efecte sunt imperativ stabilite de către legiuitor.
Or, atâta timp cât dreptul subiectiv pe care recurenţii îşi întemeiază cererea în despăgubire îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, adică într-un raport juridic trecut în legătură cu care însă legiuitorul a înţeles reglementeze, prin derogare de la normele dreptului comun, un drept special de despăgubire, efectele viitoare ale acestui raport sunt cele imperativ stabilite de către legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi, respectiv, prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Ca atare, în măsura în care bunul nu poate fi retrocedat în natură, reclamanţii au a urma, în scopul obţinerii titlului de despăgubire şi al plăţii efective a despăgubirii la care sunt îndreptăţiţi procedura prevăzută prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cu alte cuvinte, această nouă lege este cea care determină imperativ regimul stabilirii şi plăţii, în mod definitiv şi în mod efectiv, a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă.
În acest context al analizei este de menţionat că referitor la felul măsurilor reparatorii care puteau fi acordate persoanelor îndreptăţite, legiuitorul prin art. 24 din lege, dispoziţie invocată de recurenţi, prevedea posibilitatea acordării persoanelor îndreptăţite de despăgubiri băneşti pentru categoria imobilelor cu destinaţia de locuinţă.
Dispoziţia legală menţionată a fost însă abrogată prin Legea nr. 247/2005 (pct. 5) legiuitorul înţelegând să renunţe la o asemenea formă de despăgubire, lege prin care a statuat în mod imperativ că titlul de despăgubire se acordă persoanelor îndreptăţite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Aşa fiind, instanţele de fond au stabilit în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din lege, dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent şi, pentru considerentele arătate, cererea reclamanţilor de a obliga pe pârâta la plata unor despăgubiri băneşti în favoarea lor nu poate fi primită.
Se observă însă că, deşi prin dispoziţia art. 11 alin. (4) din lege se statuează că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii pentru întregul imobil, instanţa de apel, fără vreo justificare legală, Ie-a acordat despăgubiri doar pentru teren nu şi pentru construcţiile expropriate.
Ca atare, Înalta Curte urmează a admite recursul reclamanţilor şi a modifica, în parte, Decizia în sensul că va constata dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru construcţia demolată până la concurenţa sumei de 20.522 lei.
Referitor la critica reclamanţilor privind refuzul instanţelor de a-i acorda daune interese pentru executarea cu întârziere de către pârâtă a obligaţiei de a-i plăti sumele de bani datorate, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.
Mai întâi, că recurenţii nu sunt creditorii unor sume de bani, astfel cum greşit invocă, iar pârâta nu este debitoarea reclamanţilor pentru astfel de sume.
Apoi, legea specială nu consacră un astfel de drept în favoarea persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent iar dispoziţia art. 41 din lege potrivit căreia „încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală" nu poate constitui temei juridic pentru o astfel de cerere întrucât nu este dat conţinutul acestor răspunderi, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispoziţiile art. 42 şi urm.
Totodată, cum proba cu expertiză tehnică a fost administrată în cauză la solicitarea reclamanţilor şi în scopul cuantificării despăgubirii pe care sunt îndreptăţiţi să o primească, fiind absolut necesară în vederea evaluării prejudiciului suferit atâta timp cât contestau că s-ar fi realizat o reparaţie a acestuia la momentul exproprierii, reclamanţii nu pot invoca sub acest aspect o culpă procesuală pârâtei şi incidenţa dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. pentru obţinerea cheltuielilor legate de administrarea acestei probe, cheltuieli care rămân în sarcina lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.M. şi M.N. împotriva deciziei civile nr. 418/A din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Modifică, în parte, Decizia atacată în sensul că se constată dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent până la concurenţa sumei de 20522 lei pentru construcţia demolată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4335/2006. Civil. Limitarea exercitării... ICCJ. Decizia nr. 4328/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4356/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
