ICCJ. Decizia nr. 4615/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4615
Dosar nr. 14595/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 februarie 2003, sub nr. 402/2003, reclamanta S.N.C.R.R., filiala judeţeană Covasna, a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA Sfântu Gheorghe pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să emită dispoziţie motivată privind imobilul situat în satul Vâlcele, înscris în C.F. 511 nr.top 6595 Vâlcele, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001. S-a cerut totodată obligarea pârâtei la daune interese moratorii de 200.000 lei pe fiecare zi de întârziere de la data la care a expirat termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru emiterea deciziei.
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2002, sub nr. 3355/2002, reclamanta S.N.C.R.R., sucursala judeţeană Covasna, a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA Sfântu Gheorghe pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- Nulitatea absolută a deciziei nr.404/1960 emisă de fostul Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare prin care a preluat de la fosta Cruce Roşie a R.P.R., al cărei succesor de drept este reclamanta, imobilul situat în satul Vâlcele, judeţul Covasna, înscris în C.F. nr. 511, nr.top 6595, construit din fondurile centralizate ale Crucii Roşii a R.P.R.;
- Restituirea în natură a imobilului, compus din casă cu parter şi etaj şi teren în suprafaţă de 660 mp, preluat în mod abuziv, cu obligarea pârâtei de a preda imobilul reclamantei;
- Înscrierea în C.F. nr. 511 nr.top 6595 Vâlcele a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamantei;
În motivarea acţiunii reclamanta arătat că imobilul ce solicită a fi restituit a fost construit între anii 1950-1957 din fondurile centralizate ale Crucii Roşii din R.P.R., în scopuri umanitare, pe terenul cedat de Comitetul Executiv al fostului Sfat Popular Vâlcele, aşa cum rezultă din procesul-verbal de conciliere încheiat la data de 27 decembrie 1960, anexat la acţiune. Prin Decizia nr. 404/1960 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare imobilul a fost preluat de la Colonia de Cruce Roşie Vâlcele, trecut în proprietatea statului şi dat în administrarea operativă Întreprinderii de Gospodărie Orăşenească Sfântu Gheorghe. După apariţia Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991 imobilul a fost trecut în proprietatea pârâtei SC O. SA Sfântu Gheorghe, care, deşi notificată potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, nu s-a pronunţat prin decizie sau dispoziţie motivată.
Prin încheierea din 9 aprilie 2003 Tribunalul Covasna a dispus conexarea dosarului nr. 402/2003 la dosarul nr. 3355/2002, iar prin sentinţa civilă nr. 1024 din 3 octombrie 2003, aceeaşi instanţă, a respins acţiunea reclamantei, cu motivarea că procesul-verbal de conciliere din 27 decembrie 1960 nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 256/Ap din 29 martie 2004, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa Tribunalului Covasna şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sfântu Gheorghe, deoarece, legiuitorul a dat în competenţa tribunalelor doar cauzele având ca obiect contestaţia formulată de persoana îndreptăţită împotriva deciziei sau dispoziţiei emisă de persoana deţinătoare a imobilului [art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001] şi contestaţiile la procesele-verbale de divergenţă [art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege], toate celelalte cereri, având obiect diferit de cel arătat mai sus, fiind de competenţa, în primă instanţă, a judecătoriei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 94 din 6 ianuarie 2006, a admis recursul declarat de pârâta SC T.A.O. SA Sfântu Gheorghe, a casat Decizia dată de Curtea de Apel Braşov şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă cu motivarea că logic şi firesc, pentru raţiuni de judecată unitară, litigiile izvorâte din temporizarea ori refuzul de finalizare a procedurii necontencioase nu pot fi atribuite decât simetric regulilor procesuale prevăzute de Legea nr. 10/2001, în competenţa instanţei care judecă acţiunea principală, adică a tribunalului, competent conform art. 21 alin. (3) şi urm. din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 164/Ap din 20 septembrie 2006, a admis apelul declarat de reclamanta S.N.C.R.R., filiala judeţeană Covasna, a schimbat în parte sentinţa Tribunalului Covasna, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâta SC O. SA Sfântu Gheorghe să emită dispoziţie motivată privind restituirea în natură a imobilului din C.F. nr. 511 Vâlcele, nr.top 6595 sub sancţiunea unor daune cominatorii de 20 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definite şi irevocabile a hotărârii. Prin aceeaşi decizie s-au respins restul pretenţiilor, inclusiv acţiunea formulată de reclamantă contra pârâtei A.P.A.P.S.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut şi motivat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cu titlu de construire, rezultă din actul de preluare, respectiv procesul-verbal de conciliere încheiat la data de 27 decembrie 1960 între Colonia Crucea Roşie Vâlcele şi fostul Sfat Popular al comunei Vâlcele, în acest sens fiind aplicabile prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Întrucât preluarea imobilului s-a făcut fără temei legal, printr-un act de dispoziţie al organului local al administraţiei de stat, o atare preluare a fost abuzivă, în înţelesul art. 24 lit. i) din Legea nr. 10/2001, şi cum reclamanta a notificat unitatea deţinătoare a bunului, pârâta a fost obligată să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC T.A.O. SA Sfântu Gheorghe care a invocat următoarele motive de casare: greşit a fost admisă acţiunea deoarece reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nici preluarea lui abuzivă; instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu neobservarea prevederilor art. 1, pct. 1 din OUG nr. 184 din 12 decembrie 2002, de completare şi modificare a Legii nr. 10/2001, potrivit cu care societăţile naţionale nu au calitatea de persoane îndreptăţite; instanţa de apel nu a verificat dacă reclamanta este succesoarea în drepturi a fostei Colonii Crucea Roşie Vâlcele.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi".
Prin Legea nr. 139/1995 Societatea Naţională de Cruce Roşie este considerată persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ ce îşi desfăşoară activitatea cu caracter umanitar, ca organizaţie de ajutor voluntar, auxiliară a autorităţii publice (art. 1). Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este organizată şi funcţionează pe baza statutului propriu, ca singură societate de Cruce Roşie, atât în timp de pace, cât şi în timp de război, în baza legii şi a Convenţiilor de la Geneva din 1949 la care România este parte [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 139/1995].
Fiind organizată ca persoană juridică de drept public, auxiliară a autorităţii publice şi ca singură societate de Cruce Roşie la nivel naţional, având titulatura, stabilită prin lege, de „Societate Naţională", reclamanta-intimată nu are calitatea de persoană îndreptăţită şi nu face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Întrucât legiuitorul, în mod expres, a exclus din rândul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale societăţile naţionale, se constată că în mod greşit instanţa de apel a admis acţiunea reclamantei întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced şi care fac inutilă cercetarea celorlalte motive de casare, se va admite recursul pârâtei, va fi casată Decizia dată în apel, urmând a fi menţinută soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1024 din 3 octombrie 2003 de Tribunalul Covasna, hotărâre a cărei considerente vor fi înlocuite cu cele cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC T.A.O. SA Sfântul Gheorghe jud. Covasna împotriva deciziei nr. 164 Ap din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1024 din 3 octombrie 2003 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4452/201/. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4427/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|