ICCJ. Decizia nr. 4474/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4474
Dosar nr. 34167/1/200.
Nr. vechi 11725/2004
Şedinţa publică din 9 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 265 din 12 aprilie 2002, C.N. H. SA, E.M. Lonea a admis cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de B.S., ş.a., prin notificarea din 14 februarie 2002 şi a dispus ca acestora să le fie restituit în natură terenul în suprafaţă de 2.171,37 mp situat în Petrila.
Ulterior, prin dispoziţia nr. 365 din 27 mai 2002, măsura a fost anulată, cu motivarea că terenul nu poate fi restituit întrucât este prins în programul de conservare şi închidere definitivă a minei Taia.
La 9 iulie 2002 persoanele îndreptăţite au contestat această ultimă dispoziţie, solicitând instanţei, în calitate de moştenitori ai dreptului B.N., restituirea în natură şi parţial prin echivalent a imobilului ce a aparţinut autorului lor (casă şi teren în suprafaţă totală de 18.128,92 mp) expropriat prin Decretul nr. 92/1986.
Prin sentinţa nr. 719 din 11 septembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis cererea şi anulând dispoziţia a obligat-o pe pârâtă să restituie în natură reclamanţilor imobilul casă situat în Petrila, precum şi terenul în suprafaţă de 4596,62 mp aferent, condiţionat de restituirea, actualizată cu indicele de inflaţie, a sumei de 88.000 lei primită ca despăgubire, la data exproprierii.
Totodată, a dispus acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 395.127.187 lei, pentru construcţiile demolate şi terenul în suprafaţă de 13.532,3 mp, ce nu se pot restitui în natură.
A respins acţiunea, faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că scopul exproprierii s-a realizat doar parţial, astfel că, potrivit art. 11 alin. (8) din lege, partea din imobil care nu este ocupată poate fi restituită în natură.
Totodată, se mai arată, pârâta nu a înţeles să respecte dispoziţiile art. 9, art. 20, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi a emis o dispoziţie nelegală prin care şi-a anulat propria măsură vizând restituirea în natură a unei părţi din terenul expropriat.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia nr. 67/A din 20 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., C.N. H. SA Petroşani, E.M. Lonea care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ. susţine în esenţă că în mod greşit a fost obligată la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege întrucât nu mai este proprietarul imobilului expropriat care prin hotărâre de guvern a fost transferat Ministerului Industriei şi Comerţului.
Ca atare, se mai arată, instanţa trebuie să reţină lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi respectiv art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită se va adresa cu notificare pentru a solicita restituirea în natură a imobilului unităţii deţinătoare care, în termen de 60 de zile de la declanşarea procedurii administrative este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz dispoziţie motivată.
Din cuprinsul acestor dispoziţii, ca de altfel din întreaga economie a legii rezultă, că, de regulă, obligaţia stabilirii măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ revine entităţii investite cu soluţionarea notificării, în situaţia când aceasta este deţinătoarea imobilului în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire în natură sau prin echivalent.
În speţă, notificarea a fost adresată C.N.H. SA, E.M. Lonea, care a şi emis ambele dispoziţii, ultima nr. 365 din 27 mai 2002, fiind contestată în temeiul art. 26 alin. (3) din lege.
De altfel, din actele cauzei rezultă că pârâta, unitate subordonată a Ministerului Economiei şi Comerţului, şi-a păstrat dreptul de administrare asupra întregului patrimoniu aparţinând E.M. Lonea, situaţie în care în mod corect au reţinut instanţele calitatea procesuală pasivă.
Cât priveşte admiterea pe fond a contestaţiei şi restituirea în natură a unei părţi din terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea, soluţia este corectă în raport cu probatoriul administrat în cauză care atestă că lucrările efectuate ulterior exproprierii ocupă funcţional doar o porţiune din terenul în litigiu hotărârile pronunţate fiind în deplin acord cu dispoziţiile art. 11 alin. (1), (2) şi (3) din lege.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta E.M. Lonea împotriva deciziei civile nr. 67/A din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4590/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 42/2006. Civil → |
---|