ICCJ. Decizia nr. 4590/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4590
Dosar nr. 1797/1/2006
Şedinţa publică din 11 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 29 decembrie 2004 reclamantul K.I. a chemat în judecată pârâtele SC E. SA Baia Mare, SC E. SA Bucureşti şi SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA solicitând anularea parţială a deciziei nr. 795, emisă la 2 decembrie 2004 de SC D.F.E.E.E. SA, cât priveşte art. 2 al acestei decizii, prin care se arată că modalitatea, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor băneşti este de competenţa Prefecturii judeţului Maramureş, această dispoziţie fiind contrară celei prevăzute la art. 1, prin care s-au aprobat măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti, în sumă de 14.280 dolari SUA pentru terenul în suprafaţă de 476 mp înscris în C.F. Baia Mare.
Prin sentinţa civilă nr. 151 pronunţată la 11 martie 2005, Tribunalul Maramureş, căruia i-a fost adresată contestaţia s-a dezinvestit, declinându-şi competenţa materială de soluţionare a contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că pricina este de competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află unitatea deţinătoare a imobilului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, care prin sentinţa civilă nr. 831 din 1 iulie 2005 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A admis acţiunea, a anulat în parte Decizia contestată în ceea ce priveşte art. 2 şi a obligat pârâta SC F.I.S.E.E.S. SA la plata către reclamant a sumei de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reţinut, în esenţă, că dispoziţia cuprinsă în art. 2 al deciziei nr. 795 din 2 decembrie 2004 a SC D.F.E.E.E. SA, în termenul în care a fost redactată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001, cu precizarea că despăgubirile acordate, conform art. 1 din aceeaşi decizie nu cad în sarcina Prefecturii judeţului Cluj, ori a societăţii comerciale care a emis-o, singurul debitor fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că art. 40 din Legea nr. 10/2001 nu face distincţie între situaţiile pe care le reglementează aceasta, în privinţa modalităţilor de soluţionare a notificărilor, rezultând implicit că aceste prevederi devin aplicabile şi în cazul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent şi, că forma în care a fost redactat art. 2 ce a fost contestat este în concordanţă cu prevederile art. 36 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc că Prefecturile centralizează notificările şi ofertele de acordare a despăgubirilor băneşti şi le transmite Ministerului Finanţelor Publice.
S-a mai susţinut că instanţa a omis a interpreta aceste dispoziţii în concordanţă cu cele prevăzute de Normele Metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, care la pct. a cuprinde dispoziţii privind realizarea dreptului la despăgubiri băneşti.
Prin Decizia nr. 866/A pronunţată la 11 noiembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a admis apelurile declarate de pârâtele SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA Cluj Napoca, SC E. SA, filiala Transilvania Nord, sucursala Baia Mare, şi SC F.I.S.E.E.S. SA Bucureşti.
A schimbat sentinţa Tribunalului Cluj şi a respins contestaţia formulată de K.I., reţinând că urmare modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 ce reglementează Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legiuitorul a reglementat această procedură, abrogând expres dispoziţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, fiind de imediată aplicare aceste reglementări îndrituiesc instanţa la respingerea acţiunii, acestea fiind în vigoare la data pronunţării deciziei nr. 866/A, respectiv la 11 noiembrie 2005.
Împotriva acestei decizii a declarat în termen legal, recurs contestatorul K.I., criticând-o sub aspectul aplicării în timp a dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocând nelegalitatea acestei hotărâri.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Reclamantul a investit instanţa cu soluţionarea unei contestaţii, împotriva unor dispoziţiile nelegale la data pronunţării acestora, cuprinse în Decizia nr. 795 din 2 decembrie 2004 emisă de SC D.F.E.E. SA, prin care a solicitat anularea parţială a acesteia.
Temeiul de drept al contestaţiei a fost precizat conform art. 24 alin. (7) şi (8) şi 36 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Cluj, urmare legalei investirii, ca efect al desesizării Tribunalului Maramureş - a apreciat corect raportul juridic dedus judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la acea dată, privind procedura reglementată de legiuitor în Capitolul V intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti" şi a reţinut că cele cuprinse în art. 2 al deciziei contestate, contravin pe de o parte dispoziţiilor inserate în art. 1 al aceleiaşi decizii, iar pe de altă parte celor reţinute în sentinţa civilă nr. 565/2003 a Tribunalului Cluj prin care s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 14.280 dolari SUA pentru terenul în litigiu.
Deşi în apelurile pârâtelor, ca urmare a admiterii acestora, soluţia Tribunalului Cluj prin care s-a admis acţiunea a fost schimbată, această interpretare a legii este corectă, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 de modificare a normelor prevăzute în Legea nr. 10/2001, care reglementează o nouă procedură administrativă pentru acordarea despăgubirilor, la art. 16 alin. (1), (6) şi (7).
Cum dispoziţiile acestui act normativ sunt de imediată aplicare, Înalta Curte constatând că instanţa de apel a interpretat corect aceste prevederi, apreciază că Decizia a fost dată cu respectarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ. instanţa de control judiciar ordinar, motivând argumentat admiterea apelurilor.
Ca atare, motivul de recurs privind nelegalitatea acestei hotărâri nu poate fi primit ca urmare a noilor reglementări instituite prin Legea nr. 247/2005, obligatorii şi în vigoare la data pronunţării apelurilor.
În consecinţă, cum dispoziţiile legii noi, modificatoare sunt incidente în cauză, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul K.I. împotriva deciziei civile nr. 866/A din 11 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 454/2006. Civil. Ordonanta presedentiala.... | ICCJ. Decizia nr. 4474/2006. Civil → |
|---|
