ICCJ. Decizia nr. 4479/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4479
Dosar nr. 41640/1/200.
Nr. vechi 18936/2004
Şedinţa publică din 9 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările formulate la 28 martie 2001 şi respectiv 14 mai 2001, S.F.C., S.A. şi S.M. au solicitat Primăriei Municipiului Târgu Mureş, SC L. SA Târgu Mureş şi SC C.T.A. T. SA, ca în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, să li se restituie în natură imobilul situat în Târgu Mureş, înscris în C.F. Tg. Mureş, iar în subsidiar să li se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele din imobil care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie 2005) aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 15 martie 2002, în motivarea căreia reclamanţii S.F.C. şi S.A. au arătat că imobilul (construcţie compusă din parter şi etaj, construită din cărămidă, acoperită cu ţiglă, ce a format în trecut o singură unitate locativă şi teren în suprafaţă de 363 mp) a aparţinut autorului lor S.F. şi a fost trecut în proprietatea statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 773 din 6 octombrie 2003, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că revendicarea pe calea dreptului comun a imobilelor preluate abuziv de stat nu mai poate fi primită, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
De altfel, se mai arată, reclamanţii au încasat la 18 octombrie 1999 suma de 363.243.360 lei, în baza Legii nr. 112/1995, cu titlu de despăgubiri, pentru imobilele din Târgu Mureş.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 630/A din 12 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor reţinând că nefinalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii motivate de către persoana juridică deţinătoare, se datorează culpei exclusive a reclamanţilor care neconformându-se solicitărilor deţinătorului au promovat o acţiune în revendicare, pe calea dreptului comun.
În cauză, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii S.F.C. şi S.A.
În motivarea recursului, se susţine în esenţă că instanţa a stabilit greşit cadrul procesual, întrucât acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind justificată de întârzierea, cu mult peste termenul prevăzut de lege, soluţionării notificărilor, în condiţiile în care, se mai arată, au depus toate actele doveditoare ale calităţii lor de persoane îndreptăţite.
Recursul se priveşte ca fondat, în considerarea argumentelor ce succed.
La data exercitării căii extraordinare de atac, cazul dedus recursului de faţă a pus de fapt în discuţie, conduita culpabilă a unităţii deţinătoare care, în condiţiile existenţei unei cereri formulată în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau, parţial prin echivalent a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, nu şi-a îndeplinit obligaţia ce derivă din lege de a emite o decizie sau dispoziţie motivată, prin care să facă o ofertă concretă, în urma căreia persoana îndreptăţită să-şi poată manifesta opţiunea.
Or, în condiţiile în care, notificărilor formulate de persoanele îndreptăţite la 28 martie 2001 şi respectiv 14 mai 2001, nu li s-a răspuns, conform legii, prin dispoziţie motivată (la dosar fiind depuse mai multe adrese fără relevanţă juridică sub aspectul finalizării procedurii administrative), iar la data de 15 martie 2002, când s-a formulat acţiunea, acest act administrativ nu fusese încă emis, se impune concluzia că lipsa răspunsului, în speţă într-un interval de cca. 1 an de la data formulării notificării, echivalează cu un refuz al persoanei deţinătoare, de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de lege.
În acest context, cadrul procesual nu putea fi decât cel stabilit prin dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar demersul judiciar al persoanelor îndreptăţite trebuia să aibă ca finalitate soluţionarea cererilor formulate pe calea notificării şi respectiv acţiunii în justiţie, în raport cu dovezile prezentate şi probele administrate.
Pe de altă parte, împrejurarea că cei în cauză au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, în baza Legii nr. 112/1995 nu poate conduce la respingerea de plano a unei cereri întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în condiţiile care, potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din acest act normativ, în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, persoanele îndreptăţite pot solicita fie restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei primită ca despăgubire, actualizată cu indicele inflaţiei, fie stabilirea diferenţei dintre valoarea încasată şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Aceste dispoziţii sunt reluate şi după republicarea actului normativ, fiind redate, potrivit variantei în vigoare, prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) ale legii.
Faptul că, ulterior pronunţării hotărârii atacate, primarul municipiului Târgu Mureş a emis dispoziţia nr. 4300 din 10 august 2004, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a făcut reclamanţilor o ofertă de restituire prin echivalent, nu este de natură să schimbe datele cauzei, sub aspectul greşitei reţineri de către instanţă a cadrului procesual, cu prilejul rejudecării persoanele îndreptăţite urmând a preciza instanţei de trimitere care este poziţia lor în legătură cu actul ce marchează finalizarea procedurii administrative.
Această precizare este cu atât mai utilă cauzei, cu cât după republicarea Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent constau numai în compensare cu alte bunuri sau servicii şi respectiv despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Or, dispoziţia în cauză stabileşte modalităţi de restituire prin echivalent care nu se mai regăsesc în conţinutul actului normativ, în redactarea actuală.
Aşa fiind, recursul se va admite cu consecinţa casării atât a deciziei atacate cât şi a sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.F.C. şi S.A. împotriva deciziei civile nr. 630/A din 12 iulie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 773 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Mureş şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4465/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4380/2006. Civil → |
|---|
