ICCJ. Decizia nr. 4380/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4380
Dosar nr. 25187/2/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 530 din 9 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de P.S., P.P. şi B.A. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General, dispunându-se obligarea acestuia de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 200 mp situat în Bucureşti, identificat în raportul de expertiză P.M.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu a aparţinut autorilor reclamanţilor, fiind cumpărat în anul 1944. În anul 1966 construcţia situată pe acest teren a fost demolată, după expropriere, dar terenul solicitat nu a fost afectat de noi construcţii, astfel că este posibilă restituirea lui.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1448 din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a avut în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, întrucât terenul ce a fost expropriat nu a fost utilizat pentru construirea de blocuri şi nici nu există utilităţi aferente blocurilor din jur.
Împotriva acestei decizii Municipiul Bucureşti prin Primarul General a declarat recursul de faţă, susţinând că aplicarea prevederilor Legii nr. 33/1994 este greşită, întrucât se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile şi că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 de care reclamanţii nu au uzat.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ori de câte ori bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Aceste prevederi sunt aplicabile şi în cazul în care măsura exproprierii a fost luată anterior adoptării acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat, întrucât textul menţionat conţine norme de procedură care sunt de imediată aplicare. Aceasta înseamnă că ele privesc atât raporturile juridice ivite după intrarea în vigoare a legii, cât şi situaţiile juridice existente la data intrării ei în vigoare, cum este cazul în speţă.
În aceste condiţii, nu se poate susţine cu temei că aplicarea prevederilor Legii nr. 33/1994 şi în situaţia în care exproprierea s-a efectuat anterior, dar consecinţele ei juridice subzistă şi după intrarea în vigoare a legii s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile înscris în art. 1 cod civil.
Prin urmare primul motiv de recurs urmează a fi respins.
Nici cel de al doilea motiv legat de inadmisibilitatea unei acţiuni în restituire, în condiţiile în care a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 nu este de admis. Aceasta constituie în adevăr legea cadru în materia reparaţiilor, însă Legea nr. 33/1994 alcătuieşte dreptul comun al exproprierilor. În principiu, cele două legi cuprind norme generale, dar întrucât vizează domenii diferite nu se exclud. Este adevărat că în situaţia imobilelor expropriate şi care sunt libere, cele două reglementări pot avea ca obiect comun reconstituirea dreptului de proprietate privată şi restituirea posesiei. Numai că art. 35 din Legea nr. 33/1994 este un text sancţionator împotriva statului, atunci când scopul exproprierii nu a fost atins. Textul consacră astfel dreptul la retrocedare, care poate fi stins printr-o nouă declarare de utilitate publică sau prin înstrăinarea bunului conform art. 37 din lege.
Art. 11 din Legea nr. 10/2001, fără a avea caracter sancţionator, consacră în favoarea expropriatului dreptul la reparaţii, în natură sau prin echivalent, indiferent dacă bunurile au primit sau nu afectaţiunea pentru care au fost expropriate.
Este vorba de două instituţii juridice diferite, complementare, ceea ce conduce la ideea că în situaţia în care expropriatul nu recurge la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, este logic şi firesc să aibă deschisă calea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994.
O altă interpretare ar fi de natură a suprima această cale de retrocedare, ceea ce este în dezacord cu normele dreptului comunitar şi sistemul apărării proprietarilor împotriva exproprierilor abuzive.
De aceea se va reţine că în mod corect ambele instanţe au avut în vedere admisibilitatea acţiunii de faţă, întemeiată direct pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1448 din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4479/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 43/2006. Civil → |
|---|
