ICCJ. Decizia nr. 4643/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4643
Dosar nr. 2461/3/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantele S.C.L. şi C.N.C. au solicitat anularea deciziei nr. 123 din 25 martie 2004 emisă de RA A.P.P.S. prin care a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autorul lor C.G.A.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că autorul lor a formulat o notificare având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în comuna Snagov, judeţul Ilfov, compus din teren în suprafaţă de 33.857,49 mp şi construcţiile aferente, imobil ce a aparţinut autorului acestuia D.I.D., însă prin Decizia menţionată s-a respins notificarea deşi au fost depuse toate actele care făceau dovada dreptului de proprietate al autorului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea depunerii contestaţiei, respectiv peste termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr. 10/2001 întrucât Decizia a fost comunicată soţiei numitului C.G. la data de 30 martie 2004 şi inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului cu motivarea că retrocedarea terenului se poate realiza doar în cadrul unei acţiuni în revendicare.
Pe fondul cauzei, pârâta a susţinut că autorul reclamantelor nu a demonstrat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/200, deoarece nu a depus copii legalizate de pe documentele de care a înţeles să se folosească în susţinerea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 18 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârâtă. A fost admisă contestaţia şi s-a anulat Decizia nr. 123/2004 emisă de intimată, dispunându-se trimiterea cauzei la comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru judecarea în fond.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că Decizia contestată a fost emisă ulterior decesului autorului reclamantelor, C.G.A., fapt intervenit la data de 1 ianuarie 2004, astfel că actul întocmit pe numele unei persoane lipsită de capacitatea de folosinţă este lovit de nulitate; pe de altă parte, s-a reţinut că pârâta nu a făcut dovada comunicării acestei decizii către ambele succesoare ale defunctului, moment de la care începe să curgă termenul de 30 de zile stabilit de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că autorul reclamantelor a dovedit că este persoană îndreptăţită, anexând notificării o serie de contracte autentice de vânzare-cumpărare, acte de stare civilă şi o serie de alte înscrisuri, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, invocând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei faţă de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului, susţinându-se că acest capăt de cerere nu a fost motivat de către prima instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 247/A din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că la data emiterii deciziei şi a comunicării acesteia, persoana îndreptăţită era decedată, astfel că se impunea recomunicarea acestei decizii pe numele tuturor moştenitorilor pentru ca aceştia să poată exercita dreptul la contestaţie.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate s-a motivat că prima instanţă a reţinut în mod corect că se impune, faţă de înscrisurile depuse la dosar, ca autoritatea notificată să se pronunţe pe fondul cauzei.
Împotriva deciziei pronunţate în apel pârâta a declarat recurs, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţin, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de apel a reţinut în mod greşit că Decizia de respingere a notificării a fost emisă după trecerea termenului de 60 de zile întrucât acest termen a fost prelungit succesiv până la data de 1 iulie 2003 astfel că nu mai are relevanţă;
- contestaţia a fost tardiv formulată, deoarece termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la data de 30 martie 2004 când Decizia a fost comunicată soţiei notifîcatorului, iar reclamantele nu pot invoca propria turpitudine în situaţia în care nu au comunicat recurentei decesul autorului lor;
- pe fondul cauzei, se susţine că Decizia contestată a fost corect şi legal emisă, aceasta fiind un act juridic unilateral şi nu are cum să fie afectat de lipsa capacităţii de folosinţă a notificatorului, decedat la data emiterii deciziei, în această situaţie capacitatea de folosinţă este necesar şi suficient să existe în persoana subiectului de drept care a întocmit şi emis actul juridic civil constând în Decizia nr. 123/2004.
Se mai susţine că C.G. nu a demonstrat calitatea de persoană îndreptăţită în înţelesul Legii nr. 10/2001, prin faptul că nu a depus în copii legalizate documentele de care a înţeles să se folosească în susţinerea cererii, cu toate că RA A.P.P.S. i-a adus acest lucru la cunoştinţă prin două adrese.
Verificând legalitatea decizie recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Contrar susţinerilor recurentei prin primul motiv de recurs, instanţa de apel a reţinut în mod corect că Decizia contestată a fost emisă după trecerea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) (actualmente art. 25) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă avem în vedere şi ultima dată până la care a fost prelungit termenul de depunere a actelor doveditoare, respectiv 1 iulie 2003.
Pe de altă parte însă, această problematică devine irelevantă fată de modul de soluţionare a cauzei.
Nu poate fi primită critica vizând tardivitatea formulării contestaţiei invocată prin cel de al doilea motiv de recurs.
Decizia prin care pârâta a respins notificarea adresată de C.G.A. a fost emisă la data de 25 martie 2004, dată la care însă notificatorul era decedat.
Această decizie este un act de procedură prevăzut de legea specială în cadrul procedurii prealabile, supus comunicării în vederea contestării de către persoana îndreptăţită.
Emiterea şi comunicarea deciziei unei persoane fără capacitate de folosinţă este lovită de nulitate, întrucât potrivit art. 721 şi art. 106 C. proc. civ., actul de procedură supus comunicării fiind nul şi comunicarea este nulă.
În atare situaţie, nu se poate imputa moştenitoarelor notificatorului că au formulat tardiv contestaţia; termenul de 30 de zile prevăzut de lege începe să curgă în acest caz de la data primirii răspunsului nr. 12097 din 7 decembrie 2005, prin care pârâta le-a comunicat modalitatea de rezolvare a notificării făcută de autorul lor.
Reţinând că Decizia emisă în procedura prealabilă a Legii nr. 10/2001 este un act de procedură, nu pot fi primite criticile formulate prin al treilea motiv de recurs potrivit cărora Decizia în speţă ar fi un act juridic unilateral şi în consecinţă, capacitatea de folosinţă este necesar şi suficient să existe în persoana emitentă a actului respectiv.
După cum s-a precizat anterior, Decizia sau dispoziţia este un act de procedură prin care se finalizează procedura administrată prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedura iniţiată de persoana îndreptăţită şi finalizată prin acest act de către unitatea deţinătoare a bunului solicitat, interesul şi scopul fiind cel urmărit de persoana îndreptăţită, beneficiară a măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
Referitor la fondul cauzei, se constată că instanţele anterioare au reţinut în mod corect că autorul petentelor a anexat notificării o serie de contracte autentice de vânzare-cumpărare cu privire la terenul şi construcţiile solicitate, acte de stare civilă, certificate de moştenitor şi alte acte, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, înscrisuri doveditoare a calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul prevederilor art. 3 şi art. 4 din acelaşi act normativ.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 247/A din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4655/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4452/201/. Civil → |
|---|
