ICCJ. Decizia nr. 4831/2006. Civil
Comentarii |
|
H.H.E. a chemat în judecată Primarul orașului Făget și Prefectura județului Timiș, solicitând anularea dispoziției nr. 12 din 11 ianuarie 2001 emisă de primul pârât și obligarea ambilor pârâți la emiterea unei noi dispoziții care să conțină oferta de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul casă de locuit, curte și grădină situat în orașul Făget, înscris în C.F. Făgetul German cu nr.top. 44/b, la valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit cu ocazia soluționării notificării.
în motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că imobilul în litigiu a aparținut părinților săi H.R. și H.A., de naționalitate germană care au fost deportați într-un lagăr de concentrare iar averea le-a fost integral preluată de stat în mod abuziv și, la scurt timp după ieșirea lor din lagăr, au decedat.
în anul 1983, statul a atribuit imobilul în dispută unei persoane fizice din orașul Făget, care a demolat casa și a construit în locul acesteia o vilă, iar ulterior în baza Legii nr. 18/1991 și-a intabulat dreptul de proprietate și asupra terenului aferent.
Față de această situație reclamantul invocând dispozițiile art. 24 alin. (2) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a învederat că era îndrituit la despăgubiri bănești, întrucât restituirea în natură a imobilului nu mai era posibilă și a solicitat anularea dispoziției atacate și obligarea pârâtelor la emiterea unei noi oferte pentru despăgubiri bănești în valoare de 594.247.520 lei.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 956/PI din 25 mai 2005 a admis în parte contestația, a anulat dispoziția nr. 12 din 11 ianuarie 2005 emisă de Primarul orașului Făget și a obligat intimata Prefectura județului Timiș să emită decizia privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești în cuantum de 594.247.520 lei către reclamant pentru imobilul înscris în C.F. Făgetul German cu nr.top. 44/b.
A respins în rest contestația vizând obligarea intimatului Primarul orașului Făget la emiterea unei noi dispoziții.
Instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamantul era îndrituit la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu constând în despăgubiri bănești, iar conform art. 36 din lege prefectura era ținută să analizeze notificarea formulată de acesta și nu primarul, astfel că în mod greșit prefectura și-a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea Primarului orașului Făget.
Astfel fiind și în conformitate cu art. 36,art. 24 alin. (2), art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art. 36 pct. 1 lit. b), art. 36 pct. 2 din normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 498/2003, tribunalul a conchis că Prefectura Timiș trebuia să emită decizia privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești în cuantum de 594.247.520 lei către reclamant.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1824 din 28 octombrie 2005 a respins apelul declarat de Instituția Prefectului, județul Timiș împotriva sentinței nr. 956/2005 a Tribunalului Timiș, secția civilă, reținând în esență că în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 deoarece petentul, conștient de faptul că imobilul nu putea fi restituit în natură a solicitat în mod expres despăgubiri, astfel că prevederile art. 24 din lege nu erau incidente în cauză.
în contra menționatei decizii a declarat recurs Instituția Prefectului, județul Timiș, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a învederat faptul că potrivit art. 137 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual în condițiile legii.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 pct. 4 din H.G. nr. 498/2003 activitatea prefecturii în ceea ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001 se finalizează într-un proces verbal care însă nu are caracterul unui act administrativ și nu poate da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, ci se limitează doar la constatarea unei situații de fapt, motiv pentru care, hotărârea pronunțată de instanță nu poate fi pusă în aplicare. în adevăr, Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea sau obligația prefectului de a emite decizii sau dispoziții. Această obligație revine conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 24 pct. 1 din normele metodologice, în cazul imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, deținătorului care trebuie să facă oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii bunului.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente s-a stabilit regimul plăților tuturor despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Totodată prin Titlul VII art. 33 din lege, au fost abrogate art. 34-40 din Legea nr. 10/2001 respectiv capitolul IV, Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni și Capitolul V, Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, astfel încât prefecturile nu mai dețin competențe în soluționarea notificărilor privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, iar noțiunea de despăgubire bănească nu se mai regăsește.
De asemenea, în baza art. 16 din Legea nr. 247/2005 persoanelor beneficiare ale măsurilor reparatorii li se emit titluri de despăgubiri.
Astfel fiind, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea dispoziției nr. 12 din 11 ianuarie 2005 emisă de Primarul orașului Făget.
Recursul este fondat.
în extrasul C.F. Făget German cu nr.top. 44/b existent la dosar, figurează casa nr. 48/b curte și grădină 1011 mp cu casa P + 1 având ca proprietari pe M.R. prin cumpărare și I.M. prin moștenire. Totodată există mențiunea dreptului de primereditate în favoarea lui R.M. măritată H. (F. dos. nr. 2558/c/2005). în același extras C.F. în rubrica "înscrieri privitoare la proprietate" este menționat procesul-verbal nr. 588/1947 de predare-primire a activelor germane, iar la nr. curent 5 Uniunea RSS.
Ulterior, cu nr. 319/1966 este înscris protocolul încheiat la 10 februarie 1950 între RSR și URSS, iar ca proprietar Statul Român.
O altă mențiune privitoare la proprietate este aceea privind radierea casei și înscrierea sub nr. 6310/1992 a construcției aparținând soților M.D. și M.M., iar sub nr. 1512/1994, în baza Legii nr. 18/1991, a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea celor doi soți proprietari ai construcției.
Reclamantul a susținut prin acțiune că proprietatea autorilor săi H.A. și H.R. născută M. a fost preluată fără titlu valabil avându-se în vedere naționalitatea acestora de supuși germani și că întreaga familie a fost internată în lagăr, sens în care a depus în copie procesul-verbal-inventar din 8 septembrie 1945, fișa vizând averea acestora din 30 noiembrie 1945, cum și adresa nr. 1043 din 27 mai 1945 a Primăriei comunei Făget care atesta internarea în lagărul de la Târgu Jiu a mecanicului H.A. împreună cu soția și un copil de 4 ani.
Cum din probele administrate în cauză inclusiv extrasul de C.F. deja evocat a rezultat că imobilul în litigiu nu putea fi restituit în natură, aspect necontestat în cauză, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești în cuantum de 594.247.520 lei.
Instanțele au considerat că în raport de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 10/2001, respectiv a normelor metodologice de aplicare a legii, obligația de acordare a despăgubirilor bănești solicitate revenea Prefecturii județului Timiș și au obligat Instituția Prefecturii să emită decizia privind oferta de acordare a respectivelor despăgubiri.
Or, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu a fost aprobată, sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești, prefecturii în raza căreia își au sediul.
Prin urmare, din modul de redactare al textului evocat în vigoare la data soluționării litigiului în fond și apel rezulta cu evidență că formularea ofertei de despăgubiri bănești intra în competența unității deținătoare sau a primăriei, după caz, și numai aceste entități erau îndrituite a emite decizia sau dispoziția de acordare a respectivelor despăgubiri, cu obligația de a sesiza prefectura în raza căreia își aveau sediul și a o transmite acesteia.
Astfel fiind greșit instanțele au obligat instituția prefecturii de a emite decizia privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești în cuantum de 594.247.520 lei către reclamant.
Pe de altă parte, Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005, prin art. 33 a abrogat art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, și implicit și art. 36 în baza căruia a fost pronunțată soluția de obligare a instituției prefecturii de a emite o decizie privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești.
De asemenea, Legea nr. 247/2005 stabilește regimul plății tuturor despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 indiferent de forma în care au fost acordate.
în acest context este de menționat faptul că măsurile reparatorii prin echivalent reglementate de Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată).
Pe cale de consecință, reclamantul-intimat este beneficiar al măsurilor reparatorii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, text de imediată aplicare, ce urmează a fi acordate în condițiile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005.
Față de cele ce preced, recursul a fost admis, a casat hotărârile pronunțate în cauză și a trimis dosarul instanței de fond pentru reluarea judecății.
← ICCJ. Decizia nr. 4905/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4931/2006. Civil → |
---|