ICCJ. Decizia nr. 4875/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4875
Dosar nr. 4381/46/2006
Şedinţa publică din 14 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Argeş la data de 14 ianuarie 2002 reclamantul F.P.D.C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria municipiului Câmpulung solicitând restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 1 ha, situat în Câmpulung, cartier Vişoi şi a 2 cuptoare pentru pregătirea varului.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că bunurile solicitate provin de la autoarea sa, F.E. şi au fost preluate în mod abuziv de stat.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu numitul T.G. care a susţinut că el este proprietarul suprafeţei de 1525 mp din terenul în litigiu, în baza unui act de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 31 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor şi a intervenientului în nume propriu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că terenul în litigiu provine de la autoarea reclamantului, care însă l-a donat Primăriei Câmpulung în anul 1981. Aceasta a transmis terenul fostei C.A.P., iar în schimb a primit aceeaşi suprafaţă de teren pe un alt amplasament, reţinându-se astfel incidenţa prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei, însă prin Decizia civilă nr. 58/A din 11 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost donat statului prin actul autentic încheiat la data de 26 decembrie 1981, donaţie acceptată, iar reclamantul nu a cerut constatarea nulităţii acestui act.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamant care a susţinut că actul de donaţie a fost făcut sub imperiul presiunilor exercitate de autorităţile comuniste, iar pe de altă parte că imobilul în litigiu nu poate face obiectul Legii fondului funciar deoarece a fost donat Statului Român.
Prin Decizia nr. 63 din 12 ianuarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri pronunţate în cauză şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
În adoptarea acestei soluţii s-a reţinut că în cauză se impunea examinarea nemijlocită a donaţiei şi verificarea valabilităţii schimbului cât şi a atribuirii terenului în litigiu altor persoane fizice şi juridice decât moştenitorul fostului proprietar, în condiţiile în care reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 90 din 23 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş în rejudecare s-a respins contestaţia formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autoarea reclamantului a oferit spre donaţie Statului Român 1 ha teren, donaţie autentificată sub nr. 2772/1981 prin care s-a acceptat donaţia terenului şi a celor două cuptoare de var, fiind inutil a se verifica dacă s-a întocmit sau nu vreo declaraţie autentificată de acceptare a ofertei.
Referitor la validitatea donaţiei instanţa a reţinut că petentul nu a făcut dovada existenţei vreunui viciu de consimţământ la data încheierii actului, donaţia este fără sarcini, iar acţiunea în anularea contractului de donaţie pentru vicierea consimţământului donatorului prin violenţă este prescrisă faţă de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958; pe de altă parte, nu s-a constatat existenţa vreunui motiv de nulitate absolută a contractului de donaţie care să poată fi invocat din oficiu, astfel că în speţă nu se regăseşte situaţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut totodată că petentul şi mama sa au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile provenite de la autorul lor D.D.L., iar prin hotărâre irevocabilă s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha echivalent arabil, care este însă un alt teren decât cel în litigiu, astfel că este evident că petentul nu a solicitat anterior reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu şi nu a făcut nici o dovadă că la data de 1 ianuarie 1990 terenul s-ar fi aflat în administrarea C.A.P. Câmpulung, situaţie faţă de care nu poate fi analizată împrejurarea că atribuirea terenului altor persoane s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că această hotărâre a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi că instanţa motivează soluţia în mod contradictoriu, cu argumente superficiale şi contradictorii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că actul de donaţie a fost încheiat prin „inhibarea consimţământului" autoarei sale, care a fost ameninţată, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Printr-un alt motiv de recurs se critică Decizia recurată sub aspectul reţinerii că nu a cerut această proprietate în baza Legii nr. 18/1991 sau că cererea sa nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În cauză a formulat întâmpinare intervenientul T.G.
Verificând legalitatea deciziei criticate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prevede că fac parte din această categorie, prin art. 2 alin. (1) lit. c) şi cele „donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada de referinţă, precum şi alte imobile donate statului, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".
Rezultă că restituirea imobilelor vizate în teza a II-a a acestui text, cele donate statului potrivit dreptului comun, deci prin act autentic, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă prin care s-a anulat sau s-a constatat nulitatea donaţiei respective.
O asemenea soluţie îşi păstrează actualitatea şi după modificarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 şi OUG nr. 209/2005, prin noul text precizându-se expres că anularea sau constatarea nulităţii donaţiei prin hotărâre definitivă şi irevocabilă este cerută când donaţia s-a făcut prin act autentic, deci conform dreptului comun, nu şi în cazul în care donaţia nu s-a făcut în formă autentică, în temeiul Decretului nr. 410/1948, Decretului nr. 479/1954 ş.a.
Cazul în speţă se încadrează în teza a II-a a art. 2 alin. (1) lit. c) prezentată, pentru care se cere imperativ existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi anulat sau constatat nulitatea donaţiei.
În speţă, nu există o asemenea hotărâre, motiv pentru care imobilului în cauză nu-i sunt aplicabile dispoziţiile textului de lege citat.
Toate criticile invocate de recurent privind vicierea consimţământului autoarei sale la data încheierii actului de donaţie exced cadrului procesual de faţă, ele putând fi invocate numai în cadrul unui alt proces, de anulare sau constatare a nulităţii donaţiei, pe care însă nu l-a declanşat.
Pe de altă parte, este de observat că instanţele anterioare au analizat respectivele critici, răspunzând punctual motivelor invocate, atât la fond cât şi în apel.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel ca şi cea de fond, în rejudecare, au analizat în mod corect împrejurarea dacă reclamantul a solicitat sau nu reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 faţă de menţiunile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi având în vedere prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de F.P.D.C. împotriva deciziei nr. 238/A din 9 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5029/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4796/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
