ICCJ. Decizia nr. 4992/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 13 mai 2003, R.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu SC F.D. SA, obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și folosință imobilul "depozit de cherestea" cu terenul aferent, aflat în perimetrul construibil al comunei Pietroșița, județul Dâmbovița.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a aparținut bunicului său C.M. și a fost preluat abuziv în anul 1948, regăsindu-se în prezent în patrimoniul pârâtei, care a refuzat să răspundă notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, la 1 noiembrie 2001.
Investită inițial cu soluționarea acestui litigiu, Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 2445 din 5 august 2003 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 639 din 27 septembrie 2004, a respins "plângerea" reclamantei reținând în esență că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Pe de altă parte, se mai arată, pârâta este o societate integral privatizată, încă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în virtutea calității sale de cumpărător de bună credință fiind exceptată de la obligația restituirii în natură.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești care, cu aceeași motivare, prin decizia nr. 587 din 28 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
în cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta R.A. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra expertizei extrajudiciare, depusă în cauză și a respins cererea pentru efectuarea unei noi expertize topografice, deși între raportul de expertiză inițial întocmit și completarea acestuia, există contradicții majore;
- completarea raportului de expertiză este "nulă" și reprezintă "un fals" în condițiile în care a fost făcută fără citarea părților;
- prin probele administrate, a făcut în mod indubitabil dovada dreptului de proprietate al autorului său, înscrisurile depuse la dosar fiind însoțite și de schița de identificare a terenului;
- nu se poate reține buna credință a pârâtei, în condițiile în care antecesoarea acesteia nu beneficia decât de un drept de folosință asupra imobilului.
Recursul se privește ca nefondat.
Din economia dispozițiilor art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 rezultă că acest act normativ constituie în prezent legea cadru în materia restituirii bunurilor preluate de statul român, în perioada 1940-1989.
Ca atare, câmpul de aplicare al legii este circumscris imobilelor preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și celor preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechizițiilor și nerestituite.
în consecință, pentru a beneficia de măsurile reparatorii stabilite prin acest act normativ, persoana care se pretinde îndreptățită trebuie să facă dovada preluării abuzive (cu sau fără titlu valabil) în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 219/2005, precum și a faptului că ea sau autorul său deținea, la data preluării, proprietatea asupra imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Or, probele administrate atestă doar că autorul reclamantei a deținut proprietatea asupra imobilului în litigiu până la nivelul anului 1903, martorii audiați confirmând împrejurarea că terenul aflat în prelungirea proprietății moșnenilor Petroșani, a făcut obiectul mai multor acte de înstrăinare, fiind deținut în prezent de alte persoane fizice.
De altfel, potrivit expertizelor efectuate în cauză, terenul solicitat pe calea notificării, în suprafață totală de 18.834 mp, nici nu se suprapune cu terenul ce se regăsește în patrimoniul pârâtei, decât pe o suprafață de 1781 mp, restul suprafeței situându-se în partea de vest a proprietății acesteia și fiind ocupat de gospodării țărănești.
Totodată, instanța nu era obligată să țină cont de concluziile unei expertize extrajudiciare sau să ordone, la cererea părții, o expertiză suplimentară, în condițiile în care potrivit legii, art. 201 și urm. C. proc. civ., expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar constatările tehnice ale expertului nu se pot substitui aprecierilor făcute de instanță.
De altfel, conform dispozițiilor mai sus invocate, expertiza se dispune de instanță din oficiu sau la cererea părții interesate iar experții se numesc de judecători, la recomandarea biroului local de expertize, dintre persoanele autorizate, lista acestora fiind publicată anual în Monitorul Oficial.
Nefondată este și critica vizând "nulitatea" completării la raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru necitarea părților în condițiile în care, pentru cea de a 2-a lucrare, nu a fost necesară efectuarea unor măsurători în teren ci doar confruntarea schiței imobilului cu planurile cadastrale.
în acest context, al inexistenței unor dovezi concludente vizând deținerea de către autorul reclamantei a proprietății asupra terenului în litigiu, la data preluării acestuia, este de prisos a mai analiza buna credință a pârâtei, în raport de distincția: preluare cu sau fără titlu, a imobilului.
Așa fiind, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4976/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4344/2006. Civil → |
|---|
