ICCJ. Decizia nr. 4976/2006. Civil

Prin dispoziția nr. 377 din 28 octombrie 2002, Primarul Municipiului Rădăuți a respins cererea formulată de S.F., în baza Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilului din Rădăuți, cu motivarea că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, a trecut în proprietatea Statului Român în baza Convenției româno-germane din anul 1940 și ulterior a fost vândut foștilor chiriași, cu respectarea dispozițiilor legale.

La 21 noiembrie 2002, persoana îndreptățită S.F. a contestat această dispoziție solicitând, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Rădăuți, prin primar, restituirea în natură a imobilului sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 240 din 23 martie 2004, a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul, casă și teren, din Rădăuți.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că intabularea Statului Român s-a făcut abia în anul 1949, după repatrierea proprietarilor coindivizari, cărora li s-au acordat despăgubiri.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care, prin decizia nr. 1701 din 8 iunie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Suceava și de Municipiul Rădăuți, prin primar.

împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâții Municipiul Rădăuți, prin primar și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Suceava, criticând hotărârea sub aspectul interpretării greșite a probelor administrate și aplicării greșite a legii.

La 21 aprilie 2006, s-a depus la dosarul cauzei, dispoziția nr. 246 din 15 martie 2006 prin care Primarul Municipiului Rădăuți a dispus acordarea, către persoana îndreptățită S.F., a despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Ca atare, recursurile declarate în cauză au rămas fără obiect, și au fost respinse în consecință.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4976/2006. Civil