ICCJ. Decizia nr. 5049/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5049
Dosar nr. 1575/98/2006
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 747/F din 16 octombrie 2006 Tribunalul Ialomiţa a respins contestaţia formulată de reclamanţii M.E. şi U.I. în contradictoriu cu Consiliul Local Scânteia.
Contestatorii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 emisă de primarul comunei Scânteia şi restituirea întregii suprafeţe de teren intravilan care a aparţinut autorilor lor.
În motivarea cererii reclamanţii au învederat că terenul pentru care au formulat notificarea are o suprafaţă de 300 mp, iar prin dispoziţia nr. 422/2004 s-a aprobat restituirea doar pentru suprafaţa de 900 mp.
În motivarea sentinţei instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 305 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Ialomiţa a fost respinsă cererea reclamanţilor privind completarea dispoziţiei nr. 422 din 14 iunie 2004 în sensul atribuirii a încă 2000 mp teren intravilan, în afara celor 900 mp, cât li s-a restituit prin dispoziţia atacată.
S-a mai reţinut că suprafaţa de teren deţinută de autorii reclamanţilor a fost integral restituită în baza dispoziţiilor legii fondului funciar şi a Legii 10/2001, aceştia nemaifiind îndreptăţiţi la restituirea altei suprafeţe în afara celor 900 mp.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii invocând următoarele motive:
- deşi, din acte rezultă că reclamanţii au dreptul la 3000 mp, Primăria Scânteia a restituit doar 900 mp pe motiv că nu posedă alte suprafeţe disponibile, dar a concesionat numitului M.A. 950 mp, iar dispoziţia contestată a fost emisă după 10 zile de la concesionare
- din conţinutul dispoziţiei nr. 1452/2005 rezultă că se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit, deci aceste despăgubiri nu au fost acordate, astfel cum greşit a reţinut instanţa
- apelanţii nu au cunoştinţă despre posibilitatea acordării suprafeţei de 0,50 ha teren extravilan în compensarea celui intravilan solicitat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin Decizia nr. 10 A din 15 ianuarie 2007 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prin contestaţia formulată împotriva primei dispoziţii nr. 422 din 14 iunie 2004 reclamanţii au solicitat atribuirea în natură a suprafeţei de 2000 mp în intravilanul comunei Scânteia, iar prin contestaţia de faţă au solicitat întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autorilor lor.
De remarcat este faptul că, deşi prin cea de-a doua dispoziţie, nr. 1452 din 18 noiembrie 2005, contestată în prezenta cauză, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit, fosta proprietate a defunctului U.V., fără a se face vreo referire la teren, reclamanţii solicită restituirea diferenţei de teren, de la 900 mp deja restituiţi, la 3000 mp, cât consideră că este suprafaţa reală.
În speţă, în baza aceloraşi acte au fost emise două dispoziţii, nr. 422 din 14 iunie 2004 privitoare la restituirea terenului şi nr. 1452/18 noiembrie 2005 referitoare la propunerea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit.
Dispoziţia nr. 422/2004 a fost contestată în justiţie, iar cele constatate irevocabil de instanţele judecătoreşti nu mai pot fi puse în discuţie pe calea unei alte contestaţii cu privire la o altă situaţie de fapt. Cu alte cuvinte, apelanţii încearcă să înfrângă autoritatea de lucru judecat conferită sentinţei civile nr. 305 din 11 octombrie 2004.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii M.E. şi U.I. reiterând motivele de apel. Deşi recurenţii nu au indicat expres temeiul juridic al recursului, analiza criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru motivele ce succed.
Prin notificarea nr. 9/2001 adresată Primăriei comunei Scânteia, reclamanţii M.E. şi U.I. au solicitat restituirea proprietăţii defunctului U.V. situată în comuna Scânteia, compusă din casă de locuit şi 6,30 ha teren trecută abuziv în patrimoniul statului prin Decretul 11/1951.
Soluţionând notificarea, unitatea deţinătoare a creat o situaţie atipică prin emiterea a două dispoziţii, nr. 422 din 14 iunie 2004 potrivit căreia reclamanţilor li s-au restituit suprafaţa de 900 mp teren intravilan şi nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă de locuit demolat.
Reclamanţii au contestat în justiţie prima dispoziţie emisă în anul 2004, solicitând restituirea întregului teren deţinut de autorul lor în intravilan în suprafaţă de 3000 mp.
Contestaţia a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 305 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Ialomiţa, irevocabilă prin respingerea recursului, care a reţinut cu putere de lucru judecat, că prin titlul de proprietate nr. 108004/560066 din 19 februarie 2002 s-a reconstituit reclamantei U.M., în baza legii fondului funciar, dreptul de proprietate pentru 5,710 ha teren, cu aplicarea coeficientului de reducere de 6% potrivit art. 19 din Legea nr. 18/1991întrucât suprafaţa existentă nu acoperea suprafaţa solicitată, iar prin dispoziţia contestată s-a restituit şi diferenţa de 0,9 ha teren intravilan.
În prezenta cauză reclamanţii au contestat cea de-a doua dispoziţie, nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit demolată solicitând anularea acesteia şi restituirea întregii suprafeţe de teren intravilan care a aparţinut autorului lor.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că cererea de restituire a terenului intravilan a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 305/2004 a tribunalului Ialomiţa, astfel încât aceasta nu mai poate fi supusă judecăţii încă o dată.
Mai mult, dispoziţia atacată în cauză priveşte acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă de locuit demolat, fără a se referi şi la terenul intravilan. In atare situaţie, contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nu poate viza alte bunuri decât acelea asupra cărora s-a dispus prin actul contestat, persoana interesată nefiind îndrituită să lărgească cadrul procesual conferit de actul supus controlului judiciar.
Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia nu s-au acordat măsurile reparatorii pentru imobilul demolat.
Prin dispoziţia contestată s-a propus acordarea măsurilor reparatorii, însă plata efectivă a acestora va urma regimul prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul invocat de recurenţi fiind supus acţiunii legii noi, de imediată aplicare.
Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.E. şi U.I. împotriva deciziei nr. 10 A din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 20 iunie 2007, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5101/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4874/2006. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
