ICCJ. Decizia nr. 5073/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5073
Dosar nr. 1060/57/2006
Şedinţa publică din 20 iunie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 155 din 11 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc M.V., petiţionara C.E.A. a solicitat Primăriei municipiului Sibiu restituirea în natură a imobilului, teren şi construcţii, situat în Sibiu, înscris în C.F. 1334 cu nr. top 1749 şi 1750, imobil ce a aparţinut autorilor săi.
Prin dispoziţia nr. 898 din 4 mai 2005 Primarul Municipiului Sibiu a respins cererea de restituire în natură a cotei de ¾ părţi din imobilul situat în Sibiu, formulată de numita C.E.A. (născută F.) motivat de faptul că nu făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită după foştii proprietari M.F.; H.S. şi S.I.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a respins cererea de restituire în natură a cotei de ¼ părţi din acelaşi imobil (situat în Sibiu) formulată de aceeaşi petentă, în calitate de moştenitoare a fostei coproprietare E.U., întrucât imobilul a fost înstrăinat în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 către foştii chiriaşi.
Prin aceeaşi dispoziţie s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent bănesc în cuantum de 1.274.000.000 lei, echivalentul a 35.000 Euro, la cursul oficial al BNR de 36.400 lei/Euro, în favoarea petentei C.E.A., pentru data de ¼ din imobil.
La data de 9 iunie 2005, reclamantul B.A.V., în calitate de moştenitor al numitei C.E.A. (decedată la 28 ianuarie 2005), în contradictoriu cu Primarul municipiului Sibiu, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 898 din 4 mai 2005 emis de pârât, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtului de a emite dispoziţie privind restituirea în natură a cotei de ¾ din ½ părţi din imobilul înscris în C.F. 1334 Sibiu, cu nr. top 1749 şi 1750 situat în Sibiu, cotă ce a aparţinut antecesorului S.F.O. aflată încă în proprietatea Statului Român şi obligarea pârâtului, în caz de refuz, la daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod greşit prin dispoziţia emisă de pârât s-a reţinut că autoarea sa C.E.A. nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, respectiv de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari, în condiţiile în care din Încheierea finală emisă la data de 19 aprilie 2002 de Notarul Public D.C.P., rezultă, pe de o parte, că defuncta U.E.S., este aceeaşi persoană cu U.S.E. şi că C.E.A. (mama reclamantului) este singura moştenitoare acceptantă după aceasta, iar pe de altă parte, că M.I.F. este sora lui U.E.S., deci mama lui C.E.A.
Reclamantul a mai arătat că după defunctul S.O.F. au rămas ca moştenitori în cote egale: S.I.; U.E. (născută S.); F.M.(născută S.) şi H.S.
A mai arătat reclamantul că antecesoarea sa, C.E.A. a făcut dovada deplină a faptului că este moştenitoarea lui F.M. în calitate de fiică şi că atât U.E. cât şi H.S. au fost surorile lui F.M. şi deci mătuşile lui C.E.A., faţă de care în lipsa altor moştenitori, mama sa, C.E.A. avea calitatea de persoană îndreptăţită.
La data de 19 septembrie 2005 (fila 41 dosar fond) reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a întregului imobil situat în Sibiu, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât nu rezultă că alte persoane îndreptăţite ar fi formulat vreo notificare, aşa încât de cotele celorlalţi moştenitori, care nu au formulat notificare profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, în speţă reclamantul.
A solicitat cuvenita dezmembrare şi operaţiunile de carte funciară.
Fiind astfel investit, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 228 din 17 martie 2006, a admis în parte contestaţia aşa cum a fost precizată şi în consecinţă:
A dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 898 din 4 mai 2005 emisă de pârât.
A constatat calitatea de persoană îndreptăţită a numitei C.E.A. după foştii coproprietari M.I.F. şi U.E.S. asupra cotei de ¼ parte fiecare din imobilul înscris în C.F. 1334 Sibiu.
A dispus restituirea în natură corespunzător cotelor de proprietate a corpului „C" din imobilul situat administrativ în Sibiu, înscris în C.F. 1334 Sibiu nr. top 1749, 1750/1/2, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert P.G., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A respins în rest contestaţia.
A obligat pe pârât la 1600 lei RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă, s-a făcut dovada calităţii de moştenitor în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 a defunctei C.E.A. numai după coproprietarii M.I.F. şi U.E.S. asupra cotelor de ¼ părţi fiecare, dar nu şi după ceilalţi coproprietari, în condiţiile în care chiar reclamantul a precizat la fila 20 din dosar că de pe urma defunctului coproprietar S.I. „nu formulează vreo revendicare".
S-a mai reţinut de către prima instanţă în privinţa situaţiei juridice a imobilului că urmare dezmembrării, parte din imobil a fost înstrăinat foştilor chiriaşi în condiţiile Legii nr. 112/1995, iar contractele de vânzare-cumpărare nu au fost contestate şi că în prezent, pe imobilul cu nr. top 1749; 1750/1/2 există în corpul „C" al clădirii un apartament aflat în proprietatea Statului Român, căruia îi corespunde o cotă indiviză de teren în suprafaţă de 889 mp, iar acest corp de clădire este folosit în prezent de Grupul Şcolar de Industrie Uşoară, aşa încât, în speţă, sunt incidente prevederile art. 8 coroborate cu art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin Decizia civilă nr. 270 A din 29 septembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A dispus anularea în totalitate a dispoziţiei nr. 898 din 4 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Sibiu.
A constatat calitatea de persoană îndreptăţită a numitei C.E.A. şi asupra cotei de ½ părţi a foştilor coproprietari S.H. şi S.I., cu privire la care a dispus restituirea prin echivalent în condiţiile capitolului V din Legea nr. 247/2005.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei primei instanţe.
A respins apelul declarat de Primarul municipiului Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat pe Primarul municipiului Sibiu la 10.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în apel reclamantul a făcut dovada cu Încheierea finală nr. 51 din 17 aprilie 2006 a Notarului Public (fila 27) a calităţii de moştenitor şi, prin urmare, de persoană îndreptăţită la restituire şi de pe urma mătuşii sale S.H., iar cu actele de stare civilă, de deces, a făcut dovada calităţii şi faţă de defunctul S.I., (fratele celorlalţi 4 coproprietari) fiecare având câte o cotă de ¼.
Instanţa de apel a mai reţinut că în mod greşit prima instanţă a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care aceste prevederi sunt aplicabile în speţă întrucât C.E.A. (mama reclamantului) a urmat procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi îi moşteneşte pe toţi coproprietarii ca nepot de frate potrivit art. 672 C. civ., de cotele moştenitorilor legali care nu au urmat procedura de restituire profită celorlalţi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, cum este cazul în speţă.
Referitor la cererea reclamantului de restituire în natură a întregului imobil, instanţa de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanţă a reţinut că, cu excepţia corpului „C", imobil neintabulat, din C.F. 1334, în suprafaţă de 889 mp, aflat în proprietatea Statului Român şi în administrarea Grupului Şcolar de Industrie Uşoară, restul imobilului, cuprinzând apartamentele identificate în raportul de expertiză (fila 122 dosar fond), nu se mai află în patrimoniul municipiului Sibiu ci în proprietatea unor persoane fizice, dobândite prin cumpărare în condiţiile Legii nr. 112/1995, aşa încât, pentru restul imobilului nerestituit în natură de prima instanţă (respectiv apartamentele vândute chiriaşilor conform Legii nr. 112/1995 şi care reprezintă restul cotei de ½ aparţinând antecesorilor H.S. şi I.S. (câte ¼ pentru fiecare), reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii potrivit capitolului V din Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei civile nr. 270 A din 29 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia au declarat recurs atât pârâtul cât şi reclamantul.
I. Prin recursul declarat, pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, nu invocă nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri nelegale, în condiţiile în care dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită se poate face numai în cadrul procedurii administrative şi nu pe cale judecătorească.
În speţă, instanţa se putea pronunţa doar cu privire la constatarea calităţii de persoană îndreptăţită a notificatoarei C.E.A., dar nu şi cu privire la modul de soluţionare a notificării, respectiv instanţa nu se putea pronunţa asupra fondului notificării.
Invocând încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) şi (4) şi ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, este evident că recurentul-pârât îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. Prin recursul declarat, reclamantul B.A.V. invocă prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Reclamantul susţine, în esenţă, că în mod corect ambele instanţe au reţinut ca fiind pe deplin dovedită calitatea de moştenitor şi deci de persoană îndreptăţită a autoarei sale.
Instanţa de fond apreciind că autoarea sa C.E.A. are calitate de moştenitoare doar după M.I.F. şi U.E.S. a dispus restituirea în natură a părţii din imobil rămasă în proprietatea Statului Român, respectiv corpul „C", corespunzător cotelor de proprietate, deci a dispus restituirea doar a cotei de ½ parte din corpul „C", corespunzător cotelor de proprietate ale persoanelor după care era îndreptăţit (¼ fiecare).
În această situaţie, soluţia corectă ce trebuia adoptată de instanţa de apel, raportat la faptul că este moştenitorul tuturor coproprietarilor de carte funciară, era de a i se restitui în natură întreg corpul „C" din imobil (cota de ½ a lui M.I.F. şi U.E.S., ce a fost acordată de instanţa de fond, precum şi cota de ½ a lui S.H. şi S.I. (reţinută de instanţa de apel).
Cum în prezent se mai află în proprietatea statului o suprafaţă de 889 mp teren şi o construcţie, identificată de expertiză sub denumirea corp „C" care ca urmare a propunerii de dezmembrare se identifică sub nr. top nou 1749/5 şi 1750/1/2/5 ca şi apartament nr. V, instanţa de apel, în mod greşit a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din corpul „C", apreciind că această cotă este înstrăinată şi menţinând dispoziţia primei instanţe în ceea ce priveşte restituirea în natură a cotei de ½ din acelaşi cop „C".
Mai susţine că în mod greşit instanţa de apel a considerat că apartamentele (locuinţele) înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 fac parte din corpul de clădire „C", întrucât o atare apreciere este lipsită de suport probator, cu atât mai mult cu cât, expertul a stabilit că în corpul „C" există un apartament din 13 camere şi anexe, cu teren aferent de 889 mp, neîntrăinat, aflat în proprietatea statului, apartament ce putea fi restituit în natură, iar pentru celelalte construcţii care cuprind apartamentele înstrăinate, instanţa putea constata îndreptăţirea la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii speciale nr. 10/2001, republicată.
În fine, reclamantul mai critică hotărârea atacată şi prin aceea că, în mod greşit instanţa de apel nu a procedat la compararea titlurilor, motiv de critică la care reclamantul a renunţat prin avocatul său, aspect menţionat în practicaua deciziei.
I. Referitor la recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, se constată a fi nefondat.
Controlul judiciar împotriva deciziei/dispoziţiei emisă de entitatea investită cu soluţionarea notificării nu este limitat numai la a stabili doar condiţiile de formă şi de fond la data depunerii notificării şi respectiv emiterii deciziei/dispoziţiei.
Persoana îndreptăţită poate complini lipsurile de probaţiune în faţa instanţei, drept care derivă din necesitatea asigurării unui proces echitabil, cu toate garanţiile procedurale pe care o procedură judiciară le antrenează şi care implică, între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, etc., exigenţe ce decurg din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului la care România este parte în baza Legii nr. 30/1994.
Instanţele judecătoreşti au plenitudine de jurisdicţie şi pot administra orice mijloc de probă în condiţiile legii în materia reglementată de Legea nr. 10/2001, obligaţia de a depune actele doveditoare odată cu notificarea sau în termenul ce era prevăzut în art. 22 (abrogat prin Legea nr. 247/2005) nu are ca efect stingerea dreptului material.
Că este aşa, o demonstrează şi faptul că prin art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ... şi orice alte înscrisuri ... pot fi depuse până la data soluţionării notificării, ceea ce, nu exclude însă posibilitatea depunerii acestora în faţa instanţei judecătoreşti.
Cum, în faţa instanţei reclamantul a depus şi alte acte doveditoare cu privire la calitatea autoarei sale de moştenitoare de pe urma celorlalţi coproprietari tabulari, pe lângă înscrisurile anexate notificării de către autoarea sa, în mod just ambele instanţe le-au avut în vedere şi s-au pronunţat pe fondul notificării în virtutea plenitudinii lor de jurisdicţie.
Aşadar, nu se poate susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
De aceea, pentru considerentele arătate, recursul declarat de pârât se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Referitor la recursul declarat de reclamantul B.A.V.; se constată a fi fondat pentru considerentele ce succed:
Din actele depuse la dosar rezultă că proprietari tabulari ai imobilului în litigiu au fost F.M.I.; U.E.S.; S.H. şi S.I. în cotă indiviză de ¼ fiecare.
Imobilul este alcătuit din 1142 mp teren şi 3 corpuri de clădire A, B şi C.
Prin Decizia instanţei de apel s-a reţinut în mod just calitatea de persoană îndreptăţită în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a numitei C.E.A. (autoarea reclamantului) şi după proprietarii tabulari S.H. şi S.I., proprietari în cotă de ¼ părţi fiecare din imobilul înscris în C.F. 1334 Sibiu nr. top 1749; 1750/2 şi nu doar după coproprietarii F.M.I. şi U.E.S., aşa cum a reţinut instanţa de fond.
În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că prin hotărârea primei instanţe i-a fost restituit reclamantului în întregime corpul „C" din imobilul în litigiu ca aparţinând defuncţilor F.M.I. şi U.E.S.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi faptul că cota de proprietate de ½ parte (¼ parte fiecare) a lui S.H. şi S.I. din imobilul în litigiu o reprezintă „restul imobilului nerestituit în natură de prima instanţă respectiv, apartamentele cumpărate de chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 identificate în raportul de expertiză şi că pentru această cotă reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii potrivit capitolului V din Legea nr. 247/2005.
Imobilul din litigiu are un corp „C", imobil intabulat în C.F. 1334 Sibiu, în suprafaţă de 889 mp, aflat în proprietatea Statului Român şi în administrarea Grupului Şcolar de Industrie Uşoară, iar restul imobilului cuprinzând mai multe apartamente a fost înstrăinat de stat în baza Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi.
Instanţa de fond apreciind că autoarea reclamantului, defuncta C.E.A. are calitate de moştenitoare doar după F.M.I. şi U.E.S. a dispus restituirea în natură a părţii de imobil rămasă în proprietatea statului, respectiv corpul „C", corespunzător cotelor de proprietate ale persoanelor după care reclamantul era îndreptăţit (¼ fiecare).
Soluţia instanţei de apel de a dispune restituirea prin echivalent a cotei de ½ parte a lui S.H. şi S.I. din corpul „C", în condiţiile în care instanţa de fond a restituit în natură cealaltă cotă de ½, este greşită.
Soluţiile pronunţate de instanţa de apel şi de instanţa de fond sunt însă nelegale sub aspectul modului în care au dispus cu privire la modalitatea concretă de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură.
În cauză s-a efectuat o expertiză topografică prin care expertul P.G. a constatat că imobilul situat în Sibiu, str. Dealului nr. 2 înscris în C.F. 1334 Sibiu, A+2, sub nr. top 1749 şi 1750/1/2, casă, curte şi grădină de 1142 mp, este imobilul preluat de către stat de la foştii proprietari tabulari.
Din acest imobil au fost înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995 4 apartamente, de sub A+3+6 şi suprafaţa de teren aferentă acestora de 253 mp.
Expertiza a constatat că în prezent se mai află în proprietatea statului o suprafaţă de teren de 889 mp şi o construcţie identificată de expert sub denumirea corpul „C", care, urmare a propunerii de dezmembrare se identifică sub nr. top nou 1749/5 şi 1750/1/2/5, ca şi apartament nr. V.
Raportat la această situaţie juridică, instanţa de apel, în mod greşit, a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din corpul „C" apreciind că această cotă este înstrăinată şi menţinând dispoziţia primei instanţe în ceea ce priveşte restituirea în natură a cotei de ½ din acelaşi corp „C".
Ca atare, în mod greşit instanţa de apel a considerat că apartamentele (locuinţele) înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 fac parte din corpul de clădire „C" în condiţiile în care o atare concluzie nu are suport probator iar expertiza efectuată în cauză a stabilit că „în corpul de clădire „C" există un apartament compus din 13 camere, anexe şi pivniţă, cu teren aferent de 889 mp, neînstrăinat, aflat în proprietatea statului.
Or, pe terenul imobilului din C.F. 1334 Sibiu, care are suprafaţa totală de 1142 mp se află şi alte corpuri de clădire A şi B care cuprind apartamentele înstrăinate, dar aceste supraedificate au un alt amplasament, distinct de cel al corpului „C". În corpul „C" la demisol, se află totuşi apartamentul II înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 numitei G.D. (fila 121 verso şi fila 125 dosar fond).
Or, atâta vreme cât Legea nr. 10/2001, instituie ca principiu prevalenţa restituirii în natură a imobilelor aflate în proprietatea statului (neînstrăinate), iar imobilul este liber în sensul legii, soluţia instanţei de apel este nelegală, dată cu încălcarea prevederilor art. 1, art. 2 şi ale art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat de reclamant se priveşte ca fiind fondat şi urmează a fi admis, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi în consecinţă:
Se vor casa în parte atât Decizia atacată cât şi sentinţa primei instanţe.
Se va înlătura din decizie dispoziţia privind restituirea prin echivalent în condiţiile capitolului V din Legea nr. 247/2005 a cotei de ½ părţi a foştilor coproprietari S.H. şi S.I.
Se va înlătura din sentinţa primei instanţe dispoziţia de restituire în natură corespunzător cotei de ½ părţi a foştilor coproprietari M.I.F. şi U.E.S. a corpului „C" din imobilul situat în Sibiu.
Se va dispune restituirea în natură către reclamant a apartamentului compus din 13 camere, anexe şi pivniţă situat în corpul „C" identificat în anexa 3 la raportul de expertiză P.G., împreună cu terenul aferent de 889 mp, imobil situat în Sibiu, înscris în C.F. 1334 Sibiu cu nr. top 1749; 1750/1/2.
Se va constata că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile capitolului V din Legea nr. 247/2005 pentru cele 4 apartamente înstrăinate conform Legii nr. 112/1995 şi, pentru diferenţa de teren de 253 mp.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., intimatul-pârât va fi obligat la 5.100 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.A.V. împotriva deciziei nr. 270 A din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează în parte, atât Decizia cât şi sentinţa civilă nr. 228 din 17 martie 2006 a Tribunalului Sibiu, în sensul că:
Înlătură din decizie dispoziţia privind restituirea prin echivalent în condiţiile cap. V din Legea nr. 247/2005 a cotei de ½ părţi a foştilor proprietari S.H. şi S.I.
Înlătură din sentinţa civilă nr. 228 din 17 martie 2006 a Tribunalului Sibiu dispoziţia de restituire în natură corespunzător cotei de ½ părţi, a foştilor coproprietari M.I.F. şi U.E.S., a corpului „C" din imobilul situat în Sibiu înscris în C.F. 1334 Sibiu nr. top 1749;1750/1/2.
Dispune restituirea în natură către reclamant a apartamentului compus din 13 camere, anexe şi pivniţă, situat în corpul „C" identificat de expertul P.G. în anexa 3 la raportul de expertiză ca fiind apartamentul V, împreună cu terenul aferent de 889 mp, imobil situat în Sibiu, înscris în C.F. 1334 Sibiu, nr. top 1749; 1750/1/2.
Constată că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile capitolului V din Legea nr. 247/2005, pentru cele 4 apartamente înstrăinate conform Legii nr. 112/1995 şi pentru diferenţa de teren de 253 mp.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe pârât la plata sumei de 5100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5284/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5101/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
