ICCJ. Decizia nr. 5218/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5218
Dosar nr. 8258/105/2006
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 12 mai 2004 Tribunalul Prahova, secţia civilă, rejudecând după casare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.M.A., G.E.O., G.D.V., G.G.N., G.Ş.L. şi G.S.R. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Local Breaza şi a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 2899 mp situat în oraşul Breaza, judeţul Breaza.
Sentinţa menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 977/2005 şi Decizia 472/2005 ale Curţii de Apel Ploieşti.
Prin cererea înregistrată la 15 septembrie 2006 reclamanţii au cerut revizuirea sentinţei menţionate, invocând incidenţa art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii revizuienţii au susţinut că nu au ştiut că terenul care a aparţinut autorilor lor măsoară în realitate 3218 mp şi nu 2899 mp, astfel cum au solicitat şi s-a stabilit prin Decizia atacată cu revizuire, aspect de care au luat cunoştinţă ulterior, prin consultarea încheierii de intabulare şi a documentaţiei cadastrală, înscrisuri care le-au fost eliberate de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară abia la data de 31 august 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1436 din 17 noiembrie 2006 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins excepţia tardivităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Educaţiei şi învăţământului.
Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamanţi.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că încheierea de intabulare şi documentaţia cadastrală, înscrisuri noi şi determinante, nu întrunesc însă cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât nu au fost reţinute de partea potrivnică iar reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa lor care să-i fi împiedicat să le procure şi să le depună la dosarul cauzei.
Prima instanţă a reţinut şi faptul că art. 41 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare prevede posibilitatea ca orice persoană interesată să poată cerceta cartea funciară iar la cerere să i se elibereze extrase, certificate sau copii conforme cu originalul de pe cărţile funciare planuri sau înscrisuri. Ca atare, instanţa a reţinut că nu poate primi apărarea reclamanţilor în sensul că nu ar fi putut obţine astfel de relaţii în cursul procesului finalizat cu pronunţarea hotărârii atacată cu revizuire, sub motiv că încă nu li se recunoscuse dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 113 din 6 martie 2007 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul declarat de revizuienta W.G.G.N. pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
În motivarea deciziei instanţa a mai reţinut şi faptul că nu se poate reţine că aceste înscrisuri ar fi fost determinante şi ar fi condus la darea unei alte soluţii în litigiul anterior în condiţiile în care, prin ele însele, nu fac dovada dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuienta W.G.G.N., invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului revizuienta susţine că imposibilitatea obiectivă de a înfăţişa înscrisurile în faţa instanţei nu a fost determinată de imposibilitatea de a le procura, astfel cum greşit au reţinut instanţele de fond, ci a fost consecinţa directă şi imediată a imposibilităţii obiective de a cunoaşte despre existenţa lor.
Revizuienta susţine totodată că înscrisurile noi, anume documentaţia cadastrală şi încheierea de intabulare au fost întocmită şi respectiv pronunţată, la cererea părţii adverse care, cu rea credinţă, nu Ie-a prezentat instanţei investite cu judecata cererii de revendicare şi fără vreo culpă din partea revizuienţilor sub acest aspect, fapt ce echivalează „cu motivul mai presus de voinţa lor" care a „determinat imposibilitatea prezentării anterioare a înscrisurilor invocate".
Totodată, revizuienta susţine că aceste înscrisuri erau determinante pentru soluţionarea litigiului, concluzie ce se impune din faptul că instanţa a admis doar în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi, menţiune determinată doar în raport de întinderea suprafeţei de teren. Ca atare, revizuienta apreciază că dacă instanţa ar fi avut cunoştinţă de documentaţia cadastrală ar fi observat că raportul de expertiză întocmit în timpul procesului nu se coroborează cu aceasta şi ar fi putut aprecia cu privire la întreaga suprafaţă de 3218 mp.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Cu alte cuvinte, înscrisul doveditor nou invocat trebuie, în primul rând, fie să fi fost reţinut de partea potrivnică, fie să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Or, în speţă, în mod corect instanţele de fond au reţinut că înscrisurile invocate de revizuienti, anume documentaţia tehnică de înscriere în carte funciară întocmită de Oficiul de cadastru, geodezie şi cartografie al jud. Prahova, la cererea proprietarului Ministerul Apărării Naţionale înregistrată sub nr. 18/S din 4 februarie 2004 şi, respectiv, încheierea nr. 1285 din 15 aprilie 2004 a Judecătoriei Câmpina, biroul de carte funciară nu întrunesc o asemenea cerinţă.
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din acelaşi teritoriu administrativ şi, respectiv, are ca scop instituirea posibilităţii pentru orice persoană interesată să poată cerceta şi să se poată informa în acest sens.
Menţiunile cuprinse în aceste registre şi evidenţe nu întrunesc cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât fiind publice şi întocmite în scopul informării oricărei persoane interesate despre situaţia unui imobil ele pot fi consultate oricând de către părţile implicate într-un litigiu şi pot fi verificate de către experţii care întocmesc lucrări în legătură cu astfel de imobile.
În acest context al analizei este de menţionat că nu poate fi primită nici apărarea recurentei în sensul că nu ar fi cerut în timpul procesului de revendicare consultarea acestor evidenţelor publice sub motiv că nu ar fi ştiut de existenţa acestora, întrucât o asemenea necunoaştere îi este imputabilă.
Mai mult, cerinţa prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la imposibilitatea obiectivă de prezentare a unor înscrisuri, presupune ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fi fost determinat fie de ascunderea acestora de către partea potrivnică fie de existenţa unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat partea să le descopere, împrejurări care să fi fost mai presus de voinţa acesteia.
Cerinţa nu este îndeplinită cât timp aceste înscrisuri nu au fost ascunse de partea potrivnică şi, respectiv, nu au fost descoperite şi înfăţişate instanţei ca urmare a unei atitudini subiective a părţii interesate, adică urmare a unei conduite neglijente adoptată de aceasta constând în omisiunea de a consulta un registru public.
Cu alte cuvinte, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu poate fi primită cât timp partea interesată invocă motive subiective pentru care nu a prezentat unei instanţe judecătoreşti anumite înscrisuri, cum se invocă şi în speţa dedusă judecăţii, şi nu motive obiective, astfel cum prevede legea.
Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea criticii referitoare la caracterul determinant al înscrisurilor invocate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta W.G.G.N. împotriva deciziei nr. 113 din 6 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5294/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5235/2006. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
