ICCJ. Decizia nr. 5235/2006. Civil. Anulare act. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5235
Dosar nr. 10.398/1/2006
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2273 din 1 noiembrie 2005 primarul municipiului Sibiu a restituit în natură către persoana îndreptăţită T.M. cota de ½ părţi din imobilul, construcţii şi teren, situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 14079 Sibiu, sub nr. top 5237/1/2/1/3/1.
În motivarea dispoziţiei s-a arătat că prin Decizia nr. 2365/2003 Curtea de Apel Cluj a dispus rectificarea încheierii de intabulare nr. 824/1998 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra parcelei cu numărul topografic 5237/1/2/1/3/1/2, înscrisă în C.F. nr. 41287. La dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 s-a depus şi încheierea de intabulare nr. 12601/2003 pronunţată de judecătorul delegat de carte funciară în temeiul deciziei Curţii de Apel Cluj prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioară de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra numărului topografic identificat mai sus, încheiere operată în C.F. nr. 41287 Sibiu, cu nr. topo 5237/1/2/1/3/1/2, sub nr. 22628 din data de 3 decembrie 2003.
Printr-o comunicare ulterioară înregistrată la Primăria municipiului Sibiu, Judecătoria Sibiu a transmis încheierea nr. 13172 din 10 decembrie 2003 prin care a fost rectificată eroarea materială strecurată în încheierea de intabulare nr. 12601 din 3 decembrie 2003, în sensul menţinerii anulării încheierii de intabulare nr. 824 din 24 ianuarie 1998 din C.F. Sibiu nr. 14079 şi respingerii cererii de reînscriere a dreptului de proprietate a Statului Român asupra parcelei cu număr topo nou 5237/1/2/1/3/1/2 din C.F. nr. 41287 Sibiu.
La data de 6 decembrie 2005 reclamanta T.M. a contestat în justiţie dispoziţia nr. 2273 din 1 noiembrie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Sibiu solicitând anularea art. 1 al acestei dispoziţii şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se restituie în natură imobilul situat în Sibiu, în sensul identificării corecte a acestuia în C.F. 1287, cu nr. top. 5237/1/2/1/3/1/2, care se află în prezent în proprietatea statului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în calitate de persoană îndreptăţită, a formulat în termen, potrivit Legii nr. 10/2001, notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului din Sibiu, înscris în C.F. 41287 Sibiu cu nr. topo 5237/1/2/1/3/1/2. Ulterior, reclamanta a formulat acţiune în baza art. 46 (actual art. 50) din Legea nr. 10/2001, situaţie care a condus la suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii. Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 2365/2003, a admis acţiunea reclamantei şi a statuat că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, dispunându-se, totodată, anularea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, ca fiind încheiat cu rea-credinţă, atât din partea statului vânzător, cât şi din partea chiriaşilor cumpărători. Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate în favoarea statului asupra imobilului înscris în C.F. 41287 Sibiu, cu nr. topo 5237/1/2/1/3/1/2.
Reclamanta a mai arătat că prin dispoziţia contestată, dispunându-se restituirea cotei de ½ din imobilul înscris în C.F. nr. 14079 nr. top 5237/1/2/1/3/1, pârâtul s-a pronunţat asupra unui bun care nu mai există în evidenţele de publicitate imobiliară, ceea ce echivalează cu refuzul acestuia de a retroceda imobilul care în prezent se află în proprietatea statului.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, prin sentinţa nr. 235 din 20 martie 2006, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta T.M. şi a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 2273/2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Sibiu. A fost obligat pârâtul să restituie în natură imobilul identificat în Decizia nr. 2365/2003 a Curţii de Apel Cluj. Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamantă şi a fost obligat pârâtul la 300 lei, parte din cheltuielile de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut şi motivat că reclamanta T.M. a fost coproprietară, împreună cu soţul său, T.I., asupra imobilului înscris în C.F. 14079 Sibiu nr. top 5237/1/2/1/3/1. Ulterior, cei doi soţi au deţinut numai cota de ½ din acest imobil ce a fost preluată de stat conform Decretului nr. 223/1974. Imobilul ce iniţial a fost înscris în C.F. nr. 14079 Sibiu nr. top 5237/1/2/1/3/1 a fost dezmembrat în două corpuri funciare cu numere topografice noi, respectiv nr. top. 5237/1/2/1/3/1/1 (proprietari G.I. şi G.M.) şi nr. top. 5237/1/2/1/3/1/2 (proprietari B.I. şi B.G.L.), acest corp funciar fiind transcris în C.F. 41287 Sibiu.
Prin Decizia civilă nr. 2365/2003 Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de reclamanta T.M., a modificat hotărârile pronunţate anterior în cauză, a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, SC U. SA Sibiu, B.I. şi B.G.L. şi a constatat că imobilul înscris, iniţial, în C.F. 14079 Sibiu nr. top. 5237/1/2/1/3/1/2 şi transcris în C.F. 41287 Sibiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv pentru cota de ½ parte. Curtea de Apel Cluj a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4538/1997 încheiat între SC U. SA Sibiu şi B.I. şi B.G.L., având ca obiect imobilul menţionat. Prin aceeaşi decizie curtea de apel a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 824/1998 şi înscrierea dreptului de proprietate a Statului Român pentru imobilul din C.F. 41287 Sibiu nr. top. 5237/1/2/1/3/1/2 şi a respins petitul privind anularea încheierii de intabulare nr. 277/1989.
Din întregul dispozitiv al deciziei nr. 2365/2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prima instanţă a reţinut că s-a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 824/1998 prin care s-a intabulat dreptul cumpărătorilor B.I. şi B.G.L., însă preluarea de către stat a imobilului s-a făcut prin încheierile nr. 694/1987 şi nr. 277/1989 care însă nu au fost anulate şi cum bunul a reintrat în proprietatea Statului Român el este de retrocedat fostului proprietar.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 178/A din 24 mai 2006, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Sibiu şi a schimbat în tot sentinţa Tribunalului Sibiu, în sensul că a respins contestaţia formulată de reclamanta T.M.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a motivat că „Decizia civilă nr. 2365/2003 a Curţii de Apel Cluj vizează numai cota de ½ parte din imobil care a fost deja dezmembrat, iar prin încheierea nr. 92354 din 11 martie 2003 pronunţată de secţia de C.F. a Judecătoriei Sibiu, a fost respinsă cererea de reînscriere a dreptului de proprietate al Statului Român asupra parcelei cu nr. top. 5237/1/2/1/2/1/2 din C.F. 41287 Sibiu. Instanţa a reţinut cu acelaşi prilej că în baza încheierii de intabulare nr. 4829/1988 s-a format un nou corp funciar, iar această încheiere nu a fost anulată prin Decizia de mai sus.
Întrucât Statul Român nu deţine posesia imobilului şi nici nu este proprietar, primarul nu poate fi obligat la restituirea imobilului în litigiu".
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta T.M., care a invocat următoarele critici: instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu ignorarea deciziei civile nr. 2365/2003 a Curţii de Apel Cluj prin care s-a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 824/1998 din C.F. nr. 14079 Sibiu şi s-a restabilit situaţia anterioară de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra parcelei cu nr. top nou 5237/1/2/1/3/1/2 din C.F. nr. 41287 Sibiu şi, pe cale de consecinţă, dispoziţia de restituire atacată trebuia să privească imobilul astfel identificat şi nu altul; nu are nici o relevanţă faptul că nu au fost anulate încheierile nr. 694/1987 şi nr. 277/1989 din C.F. nr. 14079 Sibiu prin care Statul Român şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului, deoarece această măsură excede procedurii de retrocedare reglementată de Legea nr. 10/2001; împrejurarea că prin Decizia nr. 2365/2003 Curtea de Apel Cluj nu a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 4829/1998 de dezmembrare şi ieşire din indiviziune, nu schimbă cu nimic aspectul de fond cu privire la titlul de proprietate asupra imobilului, atât indiviziunea, cât şi dezmembrarea, având efect declarativ, şi pe cale de consecinţă, neafectând acest titlu, redevenit al statului; trebuia să se observe că, urmare a dezmembrării şi ieşirii din indiviziune, nu a fost anulată încheierea de intabulare nr. 4829/1998 din C.F. nr. 14079 Sibiu, ceea ce nu înseamnă că a fost reînfiinţat titlul de proprietate al soţilor B., anulat anterior printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recursul este fondat.
Prin notificarea nr. 76 din 11 iunie 2001 adresată Primarului municipiului Sibiu, reclamanta T.M. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu. În motivarea notificării reclamanta a arătat că imobilul revendicat se compune din cota de 2/8 părţi ce a aparţinut soţului său decedat T.I., trecută în proprietatea statului prin Decizia nr. 99 din 16 martie 1987 şi din cota reclamantei de 2/8 părţi trecută în proprietatea statului prin Decizia nr. 1097 din 4 februarie 1989, ambele decizii fiind emise în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974 şi a Decretului nr. 223/1974.
Constatând în procedura administrativă că după preluarea imobilului de către stat, bunul a fost dezmembrat şi vândut, în baza Legii nr. 112/1995, foştilor chiriaşi, prin cererea nr. 31135 din 20 martie 2002 (fila 31 dosar de fond) adresată Primăriei municipiului Sibiu, reclamanta a cerut suspendarea procedurii de soluţionare a notificării prin care a solicitat restituirea în natură a nemişcătorului, până la rezolvarea cauzei având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ce s-a încheiat cu referire la acest imobil.
Prin Decizia nr. 2365 din 13 octombrie 2003 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamanta T.M. şi a casat hotărârile pronunţate anterior de Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj. Rejudecând în fond după casare, instanţa de recurs a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor Statul Român, prin Municipiul Sibiu, SC U. SA Sibiu, B.I. şi B.G.L. şi a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 14079 Sibiu, nr. top. 5237/1/2/1/3/1/2 şi transcris în C.F. 41287 Sibiu, situat în Sibiu, a fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv, cota de ½ parte din imobil. Instanţa de casare a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4538/3.10.1997 încheiat între pârâţii SC U. SA Sibiu şi B.I. şi B.G.L., având ca obiect imobilul menţionat şi a dispus rectificarea de C.F. în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 824 din 21 ianuarie 1998 şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra parcelei cu nr. top. nou 5237/1/2/1/3/1/2 din C.F. nr. 41287 Sibiu.
Prin aceeaşi decizie s-a respins acţiunea faţă de pârâtul Consiliul judeţean Sibiu, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi s-a respins petitul privind anularea încheierii de intabulare nr. 277/1989.
Întrucât prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de înstrăinare a imobilului către foştii chiriaşi, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, imobilul trebuie restituit în natură fostului proprietar de către persoana juridică deţinătoare, respectiv de Primăria municipiului Sibiu.
Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4538 din 3 octombrie 1997 încheiat între SC U. SA Sibiu şi B.I. şi B.G.L., ca sancţiune de drept civil, a constat în lipsirea actului juridic, în tot, de efectele în vederea cărora actul a fost făcut, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă, aşa cum au fost ele menţionate în considerentele deciziei de casare a Curţii de Apel Cluj şi cum nulitatea a operat atât pentru trecut, cu efect retroactiv (ex tunc), cât şi pentru viitor (ex nunc), este de aplicat principiul restabilirii situaţiei anterioare, prin restituirea nemişcătorului în natură fostului proprietar.
Statul Român redevenind, ca efect a nulităţii actului de înstrăinare, proprietar al bunului nemişcător, este dator să-l restituie către cel de la care l-a preluat fără respectarea legii, fiind fără relevanţă că instanţa care a constatat nulitatea actului de preluare nu a decis şi asupra nulităţii încheierilor prin care statul şi-a intabulat dreptul de proprietate nelegal dobândit, deoarece aceste evidenţe de publicitate imobiliară, chiar nedesfiinţate, nu pot împiedeca ori anula aplicarea principiului restabilirii situaţiei anterioare.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul reclamantei, se va casa Decizia dată în apel şi în fond, va fi menţinută sentinţa Tribunalului Sibiu, urmare a respingerii apelului promovat de pârât.
Întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, cererea privind acordarea acestora va fi respinsă cu atare motivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva deciziei nr. 178 A din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi, în fond respinge apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinţei nr. 235 din 20 martie 2006 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, pe care o menţine.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5218/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5165/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|