ICCJ. Decizia nr. 5524/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5524

Dosar nr. 4656/42/2006

Şedinţa publică din 5 iulie 2007

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorul N.N.M. a solicitat Tribunalului Prahova, instanţă pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 4960/2005, anularea dispoziţiei nr. 4728/2005 emisă de intimata Primăria municipiului Ploieşti, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul (teren şi construcţie-demolată) fost Hotel „Moldavia", preluat abuziv de către stat în anul 1950.

La termenul din 7 octombrie 2005 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi alăturat contestatorului, încuviinţată în principiu de instanţă, intervenientul N.A.E.

La acelaşi termen, contestatorul a solicitat „introducerea în cauză în calitate de intimate" a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin încheierea de şedinţă din 7 octombrie 2005 instanţa a respins cererea conte statorului cu privire la Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritate Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin sentinţa nr. 427 din 21 aprilie 2006, Tribunalul Prahova a admis contestaţia şi cererea de intervenţie, a dispus anularea dispoziţiei contestate şi a constatat dreptul conte statorului şi al intervenientului N.A.E. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul solicitat, măsuri reparatorii ce urmează a fi stabilite prin dispoziţie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 13, art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de Autoritate Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit deciziei nr. 405 din 22 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Critica apelantelor privind lipsa calităţilor procesuale pasive, a fost înlăturată cu motivarea că, după modificările şi completările aduse Legii nr. 10/2001, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a constituit Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuţii clar şi concret stabilite, în sensul că dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, iar în prezenta cauză, prin hotărârea instanţei de fond s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu obligarea Comisiei Centrale la stabilirea prin decizie a titlurilor de despăgubire.

Cu privire la Autoritate Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a reţinut că are calitate procesuală pasivă în baza atribuţiilor stabilite prin HG nr. 361/2005, ce constau în acordarea de sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiilor publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii, pentru aplicarea corectă şi unitară a Legii nr. 10/2001 „precum şi pentru opozabilitatea hotărâri".

Împotriva deciziei pronunţate în apel, au declarat recurs apelantele, reiterând motivele de apel privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Recursurile sunt fondate, în cauză fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prima instanţă a fost investită cu soluţionarea unei contestaţii îndreptată împotriva dispoziţiei nr. 4728/2005 emisă de Primăria municipiului Ploieşti prin primar, prin care notificarea depusă de petentul N.N.M. pentru restituirea imobilului (fost hotel „Moldavia") ce a aparţinut autoarei conte statorului, O.A., a fost respinsă, cu motivarea că nu s-a făcut dovada trecerii abuzive a bunului în proprietatea statului.

Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 26 după modificările şi completările aduse prin Legea nr. 247/2005).

În acest cadru procesual, au calitate procesuală titularii cererii de chemare în judecată (calitate procesuală activă) şi emitentul dispoziţiei contestate (calitate procesuală pasivă).

Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin titlul I şi titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu justifică în niciun mod calitatea procesuală pasivă a celor două recurente intimate în cadrul contestaţiei reglementată de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire şi stabileşte cuantumul final al despăgubirilor, într-o procedură administrativă distinctă şi ulterioară procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru care legiuitorul a prevăzut o altă cale de atac (art. 19, titlul VII din Legea nr. 247/2005) decât cea reglementată de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Comisia Centrală stabileşte cuantumul final al despăgubirilor şi emite titlurile de proprietate după finalizarea procedurilor administrative şi judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv după emiterea deciziilor/dispoziţiilor prin care s-au acordat (anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005) sau propus (după modificarea Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii ) ori a deciziilor/dispoziţiilor de respingere a notificărilor, anulate de instanţele judecătoreşti în baza judiciară a procesului de restituire în măsura în care se stabileşte imposibilitatea restituirii în natură.

Deciziile/dispoziţiile emise de unităţile investite cu soluţionarea notificărilor, obiect la contestaţiilor promovate în justiţie în condiţiile art. 26 din legea specială de reparaţie, pot fi menţinute, modificate sau anulate de instanţă, în litigiile astfel declanşate de către persoanele îndreptăţite având calitate procesuală pasivă exclusiv emitenţii deciziilor/dispoziţiilor şi nicidecum Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Aceste considerente sunt valabile şi în cazul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii de consultanţă şi îndrumare metodologică, în sarcina căreia Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 nu prevăd nicio obligaţie în raporturile cu persoanele îndreptăţite titulare ale notificărilor, în cadrul procedurilor de restituire reglementate de legea specială de reparaţie.

Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită ambele recursuri, să modifice Decizia, să admită cererile de apel şi să schimbe în parte sentinţa tribunalului, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celor două intimate, recurente în actuala etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de intimatele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 405 din 22 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Modifică Decizia, în sensul că admite apelurile declarate de aceste intimate împotriva sentinţei civile nr. 427 din 21 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, pe care o schimbă în parte.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, faţă de care respinge contestaţia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5524/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs