ICCJ. Decizia nr. 5998/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5998
Dosar nr. 1837/46/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamantul P.G., s-a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. 2000 SA Piteşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2002, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, situat în Piteşti, Argeş.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 19 decembrie 2002 Tribunalul Argeş a admis acţiunea, a anulat Decizia emisă de pârâtă şi a dispus restituirea în natură a imobilului compus din casă şi teren aferent, în suprafaţă de 820,36 mp şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.800.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pentru imobilul din litigiu, s-a făcut dovada că a fost proprietatea numitei T.V., drept ce a fost transmis prin moştenire numitei T.A., care 1-a vândut sau 1-a transmis prin moştenire reclamantului.
Acest imobil a fost preluat de stat în anul 1951 şi a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, ca având o suprafaţă de 1007,37 mp.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 şi s-a dispus anularea deciziei.
După un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 6051 din 3 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile formulate de părţi, s-a casat Decizia pronunţată în apel şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu a verificat apărările pârâtei privind calitatea de moştenitor şi de proprietar a reclamantului, nu s-a examinat dacă imobilul din litigiu a fost scos la licitaţie publică în contul unui debit datorat de T.V. şi dacă debitul a fost acoperit, situaţie în care imobilul ar fi reintrat în proprietatea lui T.A.
S-a mai reţinut că instanţa a ignorat mijloacele de apărare şi dovezile administrate în cauză, nepronunţându-se asupra unor înscrisuri din care rezultă că imobilul apare ca fiind naţionalizat pe numele unei alte persoane.
În final s-a mai reţinut că deşi a fost efectuată o expertiză tehnică în cauză, imobilul nu este identificat ca poziţie şi vecinătăţi şi nu s-a stabilit regimul său juridic.
Prin Decizia civilă nr. 288/A din 15 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C. 2000 SA şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 850 lei către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat, ţinând cont de îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelantă şi a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de ordine publică, prescrierea dreptului la acţiune, potrivit art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că imobilul ar fi fost scos la licitaţie publică, s-a observat că vânzarea nu s-a finalizat că există doar o încheiere prin care s-a dispus „ a se vinde la licitaţie publică" neexistând un proces-verbal de adjudecare. Separat de faptul că dosarul nr. 4292/1950 al Tribunalului Argeş, secţia I, nu se află la Arhivele Naţionale, nu a fost depus la această instituţie şi nu există o hotărâre de finalizare a vânzării, stabilită pentru data de 17 noiembrie 1950.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii formulate de reclamant, datorită faptului că imobilul revendicat nu-i sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 nefîind preluat în mod abuziv.
Această excepţie s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, imobilul încadrându-se în dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, care acoperă orice situaţie „de preluare fără titlu valabil". Art. 2 alin. (2) din lege, prevăzând că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Referitor la inadmisibilitatea acţiunii faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. e) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 614/2001. Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile speţei, întrucât ele se referă la imobilele preluate cu titlu valabil, ori imobilul din litigiu a fost preluat în mod abuziv fără titlu valabil.
Şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2002 a SC A.C. 2000 SA, s-a reţinut că este neîntemeiată. Acţiunea reclamantului s-a apreciat ca fiind admisibilă, fîindu-i aplicabile dispoziţiile referitoare la restituirea în natură care reprezintă regula, excepţia fiind acordarea de măsuri reparatorii.
Şi ultima excepţie referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului este neîntemeiată. Conform testamentului lăsat de T.A., reclamantul este moştenitorul acesteia, calitate care a fost stabilită în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce priveşte motivele de apel referitoare la fondul cauzei, în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi dovezi administrate, precum şi cu privire la neidentificarea imobilului s-au reţinut şi acestea ca fiind nefondate.
Astfel, încheierea nr. 12930 din 30 septembrie 1950, pronunţată de Tribunalul Argeş, nu s-a finalizat printr-o hotărâre definitivă de adjudecare a imobilelor, prin încheiere stabilindu-se ca dată a vânzării imobilului 17 noiembrie 1950. Eventuala hotărâre cât şi dosarul în care s-a pronunţat această încheiere nu s-au regăsit în Arhivele Naţionale, ceea ce conduce la concluzia că vânzarea nu s-a finalizat cu atât mai mult cu cât T.V. apare ca plătitor de impozite şi pe anul 1951.
Adresa emisă de Primăria Municipiului Piteşti nr. F/3819 din 27 august 2002, despre care se menţionează în Decizia de casare, este contrazisă de adresa depusă de reclamant, emisă tot de Primăria Municipiului Piteşti, adresă, din care rezultă că nu există evidenţe în arhivă pentru perioada 1952-1955.
Conţinutul acestei adrese, este întregit prin adresa emisă la data de 17 noiembrie 2006 de către D.G.F.P., adresă din care rezultă că pentru perioada 1952-1955, nu există documente de rol fiscal în arhiva unităţii.
Imobilul în litigiu nu a fost naţionalizat pe numele altei persoane, C.M. figurează în matricola nr. 2 în strada S.V. nr. 105, în timp ce T.V. figurează în matricola nr. 2, cu rol fiscal la nr. 160, şi se află în strada S.V. nr. 107.
Analizându-se cele două expertize efectuate în cauză, de către doi specialişti, şi în prezenţa părţilor convocate, s-a constatat că, prin acestea s-au formulat aceleaşi concluzii şi anume că imobilul în litigiu este acelaşi cu cel deţinut de SC A.C. 2000 SA.
Prin concluziile scrise s-a invocat, efectul devolutiv al apelului în raport de pretinsele îmbunătăţiri aduse imobilului, îmbunătăţiri efectuate după depunerea notificării reclamantului.
S-a apreciat că această cerere nu poate fi primită direct în apel, ea fiind o cerere nouă, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel, toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă.
În final, s-a reţinut că în context cu protecţia proprietăţii garantată de Constituţia României, de art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că dreptul persoanelor la respectarea proprietăţii asupra bunurilor sale nu poate fi lipsit a apărut şi Legea nr. 10/2001 care repară nedreptăţile şi neregularităţile făcute anterior.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta SC A.C. 2000 SA Piteşti a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut că deşi i s-a admis proba cu interogatoriu reclamantului, recurenta a fost lipsită de posibilitatea de a pune întrebări direct celui interogat, deoarece acesta nu s-a prezentat personal în instanţă şi totuşi răspunsurile la interogatoriu au fost depuse.
S-a mai susţinut că prin unirea excepţiilor cu fondul cauzei, s-au nesocotit şi au fost încălcate dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., generând implicit o antepronunţare asupra excepţiilor invocate.
În final s-a susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 266 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., deoarece deşi Decizia recurată a fost comunicată recurentei prin agent procedural, în copie, aceasta nu are semnăturile judecătorilor.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale menţionate, motiv prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a invocat pentru prima dată inadmisibilitatea dreptului de a ataca în instanţă, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că în Legea nr. 10/2001, acest drept este prevăzut de dispoziţiile art. 24 alin. (7), reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii cerinţei imperative a acestei legi speciale.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin restituirea în natură şi a imobilelor construcţii care nu au aparţinut niciodată autoarei T.V.
Referitor la ultimul motiv de recurs, cel prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii.
S-a mai susţinut că prin Decizia recurată s-a reţinut o situaţie de fapt eronată iar pentru excepţia lipsei calităţii procesuale active o motivare sumară.
Analizând pe rând motivele de recurs formulate de pârâtă, acestea vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
La fila 111, dosar apel, se află interogatoriul formulat de recurentă, spre a fi luat reclamantului. Acest interogatoriu poartă semnăturile tuturor părţilor şi a fost administrat în faţa instanţei, faptul că s-a omis consemnarea în încheierea de şedinţă că s-a procedat la luarea interogatoriului, nu este de natură a atrage incidenţa pct. 5 a art. 304 C. proc. civ.
Faptul că excepţiile de ordine publică invocate de recurenta-pârâtă prin apărător, au fost unite cu fondul, nu i-a produs o vătămare pârâtei şi nu a prejudiciat-o. Instanţa a pus în discuţia părţilor aceste excepţii, astfel că nu se poate aprecia că recurenta a fost lipsită de dreptul de a se apăra şi nici faptul că procedând în acest mod a generat o antepronunţare cu privire la excepţiile formulate.
Din fila cu nr. 140, dosar apel, rezultă într-adevăr că recurentei-pârâte i s-a comunicat Decizia recurată, pentru care a semnat şi a aplicat ştampila pe procesul-verbal de comunicare.
Părţilor nu li se comunică originalul hotărârii pronunţate, un exemplar al originalului acesteia se depune la dosarul cauzei, iar altul la mapa de decizii a instanţei. Părţile având posibilitatea la cerere, să legalizeze hotărârea pronunţată, printr-o cerere adresată registraturii secţiei instanţei respective.
Rezultă astfel, că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. că hotărârea instanţei de apel este legală, astfel că în mod corect s-au aplicat dispoziţiile legale prevăzute de art. 137 alin. (1) şi (2) şi art. 266 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi deci nu pot fi reţinute ca incidente în cauză motivele de recurs prevăzute în pct. 5 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Referitor la motivul de ordine publică privind inadmisibilitatea dreptului de a introduce acţiunea în instanţă, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui text, dacă oferta de restituire prin echivalent, făcută prin decizie sau dispoziţie motivată, este refuzată persoana îndreptăţită o poate ataca în justiţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Excepţia invocată nu este fondată, instanţa de fond a fost investită cu o contestaţie împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Textul de lege aplicat de instanţă în soluţionarea acţiunii reclamantului fiind exact acesta, consecinţa admiterii acţiunii şi dispunerea restituirii în natură, reprezintă întocmai aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Nici motivul prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, şi acesta urmând a fi respins ca nefondat.
La fila 6, dosar fond, se află notificarea formulată de reclamantul P.G.
Din cuprinsul acesteia rezultă că acesta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Piteşti, Argeş, format din parter cu 6 camere, 3 holuri, 2 cămări şi etaj cu 8 camere, holuri, casa scării. Anexat la parter se mai află 3 camere în prezent cu destinaţia de birouri şi 2 camere cu rol de garaje, precum şi terenul în suprafaţă de 830,83 mp.
Prin dispozitivul hotărârii instanţei de fond s-a dispus restituirea în natură a imobilului casă, situat la adresa menţionată conform raportului de expertiză şi terenul aferent în suprafaţă de 820,36 mp (filele 70-72 doar fond).
Respingând apelul pârâtei, instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond, prin care s-a acordat ceea ce s-a solicitat, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Şi ultimul motiv de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat, deoarece, în urma analizării şi verificării hotărârii instanţei de apel, prin prisma acestui motiv, se constată că aceasta este legală.
Astfel, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, considerentele ei reflectând situaţia de fapt şi de drept existentă.
Nu se poate reţine nici nemotivarea sau motivarea sumară a hotărârii, întrucât aceasta cuprinde motivarea analizelor efectuate de instanţă, pentru fiecare critică din apel. Celor trei excepţii, la care se face referire, cea a prescrierii dreptului la acţiune, a inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa de apel le-a acordat o atenţie deosebită analizându-le pe rând şi motivând de ce acestea nu pot fi reţinute ca întemeiate.
Conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligata la plata sumei de 600 lei către intimatul reclamant P.G., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Astfel, în raport de toate acestea, hotărârea instanţei de apel se priveşte ca legală, şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. 2000 SA Piteşti împotriva deciziei nr. 288/A din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către P.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6234/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5736/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
