ICCJ. Decizia nr. 6006/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6006
Dosar nr. 3850/33/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acţiunea introdusă la data de 6 iunie 2005 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul Ş.F.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate următoarele:
- privarea sa de libertate pe care a suportat-o timp de 1 an de zile peste durata pedepsei rezultate de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 530/2002 a Tribunalului Cluj, secţia penală, modificată prin Decizia nr. 81 din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 1355 din 10 martie 2004 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost nelegală;
- obligarea pârâtului la achitarea daunelor morale în sumă de 35.000.000.000 lei pentru perioada de privare de libertate executată în plus şi a cheltuielilor de judecată;
Prin sentinţa civilă nr. 501 din 23 mai 2006, Tribunalul Cluj, a respins acţiunea civilă pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 530/2002 a Tribunalului Cluj, modificată prin Decizia penală nr. 81/2003 a Curţii de Apel Cluj şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1355/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor şi creditelor societăţii, ultima pedeapsă fiind graţiată prin Legea nr. 137/1997.
Împotriva reclamantului s-a luat măsura arestării pentru o perioadă de 1 an şi 5 luni, depăşindu-se întinderea pedepsei cu închisoarea ce i-a fost aplicată, pentru care se solicită plata de daune morale cu caracter reparator.
Reclamantul nu s-a aflat în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., măsura privativă de libertate a încetat de drept, neconstatându-se de către instanţele penale caracterul ei nelegal.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 369/A din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, astfel s-a desfiinţat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Situaţia apelantului reclamant nu se regăseşte în dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. pentru a putea să-şi întemeieze acţiunea pe acesta.
Însă, observând celelalte dispoziţii legale pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, respectiv art. 20 alin. (2) din Constituţia României, art. 5 paragraful 1 din CEDO în urma interpretării acestor texte legale se conturează concluzia că privarea de libertate a reclamantului este nelegală şi injustă.
Astfel, acesta este în drept a pretinde reparaţii conform art. 5 paragraful 5 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri are dreptul la reparaţii. In subsidiar s-au reţinut şi concluziile deciziei nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen. potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Cluj a formulat recurs criticând hotărârea pentru nelegalitate.
În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că, în speţă, temeiul legal invocat de reclamant îl reprezintă dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. şi că acesta nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de acest articol. S-a mai susţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 5 paragraful 1 din CEDO întrucât starea de fapt nu se circumscrie prevederilor la care face trimitere instanţa de apel.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamantului, aşa cum a fost formulată, este întemeiată pe textul art. 504 C. proc. pen., interpretat în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi ale art. 5 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) din CEDO.
Articolul 20 alin. (2) din Constituţia României consacră prioritatea absolută a reglementărilor internaţionale prevăzute în pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, faţă de legislaţia internă.
Articolul 5 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, la care şi România este parte, consacră dreptul oricărei persoane arestate de a fi adus de îndată în faţa unui magistrat şi de a fi judecat în mod echitabil şi într-un termen rezonabil sau de a fi pusă în libertate în cursul procesului.
CEDO a statuat astfel, în legătură cu raportul ce trebuie să existe între condamnare şi privarea de libertate, că acesta trebuie să-şi aibă baza legală în hotărârea judecătorească de condamnare.
Drept urmare, faţă de prevederile acestor dispoziţii, chiar dacă reclamantul nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen. acesta este îndreptăţit la reparaţii.
Surplusul de închisoare executat de reclamant reprezintă o detenţie nelegală, în acest sens fiind şi Decizia pronunţată de CEDO în cazul Grosa contra Italiei, cu referire la prevederile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţie.
În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., constatându-se că dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., sunt constituţionale numai în cazul în care prin acestea nu se limitează la situaţiile prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie.
În concluzie, hotărârea instanţei de apel se constată ca fiind legală, criticile formulate de recurent ca nefondate iar recursul în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca atare.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 2.380 lei, către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei civile nr. 369/A din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă pe recurent la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant S.F.I.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6179/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6009/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
