ICCJ. Decizia nr. 6128/2006. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6128
Dosar nr. 7173/54/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cau2ei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 28 aprilie 2006, I.O. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi F.M., revizuirea deciziei civile nr. 844 din 5 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere formulate în recurs şi că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de aceleaşi grad şi chiar de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate. În acest sens, a invocat deciziile nr. 529/1997 şi 852/2005, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Decizia nr. 585/1998 a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi alte decizii ale instanţei supreme, prin care s-a indicat efectuarea unor expertize la rejudecare.
Prin Decizia nr. 198 din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.
Curtea de apel a reţinut că revizuirea unei hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Revizuirea unei hotărâri întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere numai dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
În cauză, instanţa a avut în vedere toate actele depuse la dosarul cauzei, pronunţându-se atât cu privire la drepturile de pensie ale revizuentului, cât şi cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de acestea.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a reţinut că nu există hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice, întrucât hotărârile existente invocate de revizuent sunt în favoarea acestuia fiind date cu respectarea actelor normative incidente în speţă şi cu respectarea recomandărilor şi a dispozitivelor pronunţate în funcţie de ordinea ierarhică a instanţelor care le-au pronunţat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuentul.
Invocând prevederile art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., revizuentul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din cod aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că există hotărâri contradictorii ale Curţii de Apel Craiova şi ale instanţei supreme.
A mai arătat că instanţa nu a răspuns la toate cererile sale şi că expertul D.G. nu a respectat obiectivul stabilit de instanţă.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. aparţine curţii de apel care a pronunţat Decizia atacată, dar competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată conform dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, în cauză, revizuentul a arătat că Decizia civilă nr. 844 din 5 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova este potrivnică deciziilor civile nr. 529/1997 şi 852/2005, pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi nr. 585/1998, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
În această situaţie, cum instanţa mai mare în grad este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. aparţine acesteia.
Faţă de cele arătate, se va admite recursul declarat, se va casa în parte Decizia atacată şi, menţinându-se dispoziţiile deciziei cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în urma constatării faptului că instanţa supremă are competenţa de soluţionate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7, se va respinge ca nefondată această cerere.
La respingerea cererii s-a avut în vedere faptul că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt potrivnice.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului lucrului judecat, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.
În cauză, prin Decizia civilă nr. 585 din 11 martie 1998, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de I.P. împotriva deciziei nr. 1645 din 8 iulie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, care a fost desfiinţată şi s-a constatat nul recursul declarat de D.G.M.P.S. Dolj. În acest fel, sentinţa civilă nr. 529 din 7 noiembrie 1997 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a anulat Decizia emisă de pârâta care a fost obligată să emită o nouă decizie, cu luarea în calcul a pensiei pentru grupa a II a de muncă şi a pensiei suplimentare, a rămas irevocabilă.
Prin Decizia civilă nr. 852 din 14 martie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamantul I.O. împotriva sentinţei civile nr. 2310 din 23 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, a casat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare, reţinând că la stabilirea drepturilor ce i se cuveneau reclamantului trebuia avută în vedere sentinţa nr. 529 din 7 noiembrie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
După rejudecare, prin Decizia civilă nr. 844 din 29 martie 2006, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul I.O. în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi F.M., a obligat Casa Judeţeană de Pensii Dolj la plata către reclamant a sumei de 18.321.289 lei, reprezentând diferenţe pensie suplimentară, a disjuns capătul de cerere în antrenarea răspunderii conducerii executive a casei de pensii şi a dispus trimiterea dosarului secţiei contencios administrativ a Tribunalului Dolj pentru soluţionarea capătului de cerere disjuns.
La pronunţarea acestei decizii s-au avut în vedere cele reţinut de instanţă prin Decizia civilă nr. 529/1997, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Se constată aşadar, că hotărârile indicate de revizuent nu sunt potrivnice, pentru că nu cuprind dispoziţii ireconciliabile, imposibil de executat.
De altfel, revizuentul este nemulţumit de modul în care expertul din cauză a calculat drepturile băneşti ce i se cuvin, dar acest aspect nu poate face obiect de analiză în calea extraordinară de atac a revizuirii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de revizuentul I.O. împotriva deciziei nr. 198 din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă, pe care o casează în parte.
Menţine dispoziţiile deciziei cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul I.O., întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 6197/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6179/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|