ICCJ. Decizia nr. 6117/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6117
Dosar nr. 1805/1/2006
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 1103 din 7 iulie 2004 reclamantele D.D.G.M. şi D.D.I.I. au chemat în judecată O.J.C.G.C. Vâlcea solicitând anularea deciziei nr. 10 din 24 mai 2004 emisă de pârât prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 1000 mp situat în comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, obligarea la restituirea în natură a acestui teren, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în cazul imposibilităţii restituirii în natură a terenului.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că autoarea lor D.O. a deţinut în proprietate mai multe suprafeţe de teren pe raza comunei Bujoreni, dobândite prin donaţie de la A.S., printre care şi suprafaţa de 16 ha situată în pct. „S.S." din care face parte şi terenul în litigiu. Acest teren a fost preluat fără titlu şi nu a făcut obiectul aplicării Legii nr. 18/1991 şi nici a Legii nr. 1/2000, cum s-a reţinut eronat prin Decizia emisă de pârât.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate că este constructor de bună credinţă cu privire la imobilele aflate pe teren, reclamantele să fie obligate la plata contravalorii acestora şi să se instituie în favoarea pârâtului un drept de retenţie până va fi despăgubită cu contravaloarea construcţiilor.
De asemeni, pârâtul a invocat şi excepţia tardivităţii cererii principale faţă de data comunicării deciziei şi data introducerii acţiunii în justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 23 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a respins excepţia invocată de pârât şi cererea reconvenţională, ca inadmisibilă.
S-a admis în parte acţiunea în sensul că s-a anulat în parte Decizia nr. 10/2004 cu privire la menţiunile din art. 1 al deciziei referitoare la incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi respectiv a Legii nr. 18/1991, republicată şi a Legii nr. 1/2000, menţinând restul dispoziţiilor referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului. A fost obligat pârâtul să emită o decizie completatoare, motivată cu oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de 891.879 lei/mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că statuările din Decizia pârâtului sunt irelevante în raport de situaţia de fapt şi incidenţa art. 8 alin. (1) rap. la art. 1 şi 6 din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, pentru că, chiar prin Decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit irevocabil că terenul în litigiu nu se afla la 1 ianuarie 1990 în perimetrul C.A.P., neavând la data aplicării Legii nr. 18/1991 acel regim. S-a mai reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că terenul în litigiu este intravilan şi nu face parte din suprafaţa de teren reconstituită reclamantelor în baza legilor de fond funciar adoptate după anul 1990.
Pe fondul pricinii, s-a reţinut că statul a preluat terenul în mod abuziv de la fostul proprietar, că reclamantele au calitatea de succesoare ale autoarei lor. Pârâtul deţine terenul în baza actului de schimb (f. 9, 57 fond), dreptul său de proprietate fiind înscris cu C.F. localităţii Bujoreni, judeţul Vâlcea, bunul figurând la numărul cadastral nr. 398, astfel cum rezultă din încheierea nr. 11440/2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Pe acest teren pârâtul a edificat construcţii în baza autorizaţiei administrative pentru executare lucrări nr. 1014/24149 din 10 decembrie 1971, evidenţiate ulterior în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului întocmit conform HG nr. 1326/2002.
Privitor la cererea reconvenţională, aceasta a fost apreciată ca inadmisibilă în actualul cadru procesual.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantele cât şi pârâtul.
Reclamantele au solicitat modificarea în parte a sentinţei şi restituirea în natură a terenului, susţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, reţinut de instanţa de fond, că actul de schimb invocat de pârât ca titlu de proprietate nu este valabil, că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit alin. (4) al. art. 16, excepţia de la regula restituirii în natură nu operează pentru imobilele preluate fără titlu valabil şi că instanţa de fond nu a luat în considerare dispoziţiile exprese din Decizia civilă nr. 520/2001 a Curţii de Apel Piteşti privitoare la actul de schimb.
Prin apelul declarat de pârât s-a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că din probele administrate rezultă că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată.
Prin Decizia civilă nr. 440/A din 27 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au respins ca nefondate ambele apeluri.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, referitor la apelul declarat de reclamante, că intimatul-pârât deţine imobilul în litigiu cu titlu, actul de schimb fiind încheiat în baza dispoziţiilor Decretului nr. 151 din 10 iunie 1950, în vigoare la data perfectării actului. Valabilitatea acestui act de schimb a fost analizată cu ocazia soluţionării litigiului având drept obiect constatarea nulităţii absolute a respectivului act, litigiu finalizat irevocabil prin Decizia civilă nr. 520/R din 1 martie 2001 a Curţii de Apel Piteşti în sensul respingerii în fond a acţiunii formulate de reclamantele în cauză.
În ce priveşte apelul declarat de intimat, s-a reţinut că terenul în litigiu nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, Legea nr. 169/1967 sau a Legii nr. 1/2000, fiind vorba de un teren intravilan pentru care nu se putea realiza reconstituirea dreptului de proprietate conform procedurii legilor de fond funciar.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, care susţin că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) şi cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că aplicarea fostului art. 46 (actualmente 50) din Legea nr. 10/2001 nu se justifică în cauză, de asemeni nici excepţia de la restituirea în natură prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauza de faţă.
Cu privire la valoarea de titlu valabil a actului de schimb, se arată în motivele de recurs, instanţa de apel are o motivare contradictorie.
În concluzie, se susţine că terenul în litigiu nu este exceptat de la restituirea în natură.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru motivele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în fundamentarea recursului de către recurente, modificarea sau casarea se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă însă cerinţele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele deciziei recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr. 10/2001, aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera şi spiritul ei.
Contrar susţinerilor recurentelor, instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa în cauză a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca urmare a reţinerii valabilităţii actului de schimb de care se prevalează intimatul.
Cu privire la acest ultim aspect s-a statuat în mod irevocabil, prin Decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curţii de Apel Piteşti prin care s-a evocat fondul, respingându-se acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute a acestui act, formulată de reclamante în contradictoriu cu OCOT Vâlcea.
În atare situaţie, toate criticile vizând nevalabilitatea actului de schimb sunt neavenite, dispoziţiile hotărârii sus-menţionate intrând în puterea lucrului judecat.
Aceeaşi concluzie este reţinută şi prin Decizia recurată, care a reţinut valabilitatea actului de schimb în raport de hotărârea irevocabilă de care s-a făcut vorbire şi nu se poate vorbi de o motivare contradictorie în acest sens, care să atragă eventual incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că imobilul în litigiu este exceptat de la principiul restituirii în natură, fiind vorba de un teren pe care intimatul-pârât a construit, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, depozit de carburanţi, garaj, împrejmuiri, neputându-se încadra în categoriile de imobile menţionate în anexa nr. 2 lit. a) la care face referire art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Faţă de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de D.D.G.M. şi D.D.I.I. împotriva deciziei nr. 440/A din 27 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6118/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5947/2006. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
