ICCJ. Decizia nr. 6265/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6265
Dosar nr. 7755109/2006
Şedinţa publică din 2 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 noiembrie 2006, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei, în baza dispoziţiilor art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului D.G.A., returnat din Franţa, la 31 august 2006, în baza Acordului de readmisie, încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 278/1994.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 108/CA din 12 februarie 2007, a respins cererea reţinând că pârâtul, ca cetăţean al Uniunii Europene, beneficiază începând cu 1 ianuarie 2007 de dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre, drept fundamental care nu poate fi restrâns decât în condiţiile expres stipulate prin Directiva nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, iar dispoziţiile comunitare prevalează asupra celor din legislaţia naţională.
Tot astfel, se mai arată, nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau de consideraţii de prevenţie generală.
În esenţă cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 194/A din 26 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte care susţine în esenţă că, după aderarea la Uniunea Europeană a României, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se poate aplica pentru statul din care persoana a fost returnată, în speţă, Franţa, măsură ce se impune pentru controlul migraţiei ilegale din România spre statele europene şi respectiv pentru apărarea securităţii naţionale şi ordinii publice.
Astfel, se mai arată, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, încheiat cu România, încalcă prevederile din Constituţie sau alte instrumente juridice internaţionale referitoare la dreptul la liberă circulaţie.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Instanţele au făcut o judicioasă trimitere la dispoziţiile Directivei nr. 38/CE/ din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
Art. 27-33 din aceeaşi Directivă, statuează într-adevăr că cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul altui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse de altfel în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005, privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 ale Directivei nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile mai sus expuse, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine, sau cu caracter preventiv iar simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind şederea în Franţa, neînsoţită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor de respingere a cererii, se justifică.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 194/A din 26 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6283/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6130/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
