ICCJ. Decizia nr. 6284/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6284
Dosar nr. 1668/107/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 1668/107/2006, reclamanţii D.H. şi D.J. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 964 din 10 august 2006 emisă de Primarul municipiului Blaj şi emiterea unei noi dispoziţii, de restituire în natură, a imobilului situat în Blaj.
Prin sentinţa civilă nr. 1118 din 18 octombrie 2006, Tribunalul Alba a respins cererea ca nefondată, reţinând în considerentele hotărârii faptul că în mod corect, prin dispoziţia atacată, notificarea a fost respinsă ca tardiv adresată primăriei.
Aceasta, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 a instituit prin art. 22 şi urm., o anume procedură de urmat în vederea recuperării imobilelor preluate abuziv, procedură care presupune în prima etapă transmiterea notificării înăuntrul termenului de 6 luni (prelungit de două ori cu câte 3 luni) de la intrarea în vigoare a legii.
Cum reclamanţii au transmis notificarea la 15 septembrie 2005, rezultă că aceştia nu s-au conformat dispoziţiei legale imperative, ceea ce atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că notificarea a fost transmisă în condiţiile prevăzute de lege, iar dispoziţia a fost atacată în termen de 30 de zile de la emiterea ei.
Pe de altă parte, întrucât titlul statului nu este valabil, se impune restituirea imobilului în natură, reclamanţilor încălcându-li-se dreptul de proprietate.
Apelul a fost respins ca nefondat, conform deciziei nr. 73/A din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă soluţia de primă instanţă, întrucât respingerea notificării ca tardiv formulată a fost impusă de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi de faptul că termenul instituit prin acestea nu a fost respectat.
Întrucât Legea nr. 247/2005 nu a operat repuneri în termenul de transmitere a notificării, nu este justificat demersul reclamanţilor de a solicita retrocedarea imobilului după intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Împrejurarea că anterior reclamanţii au transmis, în privinţa aceluiaşi imobil, o altă notificare, este lipsită de relevanţă, întrucât acea solicitare a fost soluţionată conform dispoziţiei nr. 712 din 14 august 2003.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanţii-reclamanţi, care au susţinut nelegalitatea sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., învederând următoarele aspecte:
- Instanţele au reţinut greşit că notificarea nu a fost expediată în termen, întrucât reclamanţii au respectat sub acest aspect procedura Legii nr. 10/2001, notificarea fiindu-le respinsă cu motivarea că imobilul neîncadrându-se în prevederile Decretului nr. 223/1974, preluarea nu s-ar fi făcut abuziv.
- Dispoziţia nr. 964 din 10 august 2006 emisă de primar a fost atacată în termen, astfel încât contestaţia nu putea fi respinsă ca tardiv introdusă.
- Întrucât imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, se impunea restituirea lui în natură, în situaţia contrară fiind încălcat dreptul de proprietate al recurenţilor-reclamanţi.
Recursul este nefondat.
Susţinând că s-au conformat prevederilor Legii nr. 10/2001 şi că au formulat notificarea în termen, recurenţii au în vedere o altă solicitare a acestora, transmisă la 27 august 2001, sub nr. 172.
Această primă notificarea a fost soluţionată însă, conform dispoziţiei nr. 712 din 14 august 2003 (care nu constituie obiectul prezentului dosar).
Respectiva dispoziţie a finalizat la acel moment procedura prealabilă a Legii nr. 10/2001, astfel încât reclamanţii nu se mai pot prevala de ea, pentru a susţine că sunt înăuntrul termenului de notificare.
În măsura în care erau nemulţumiţi de soluţia propusă de entitatea învestită cu rezolvarea notificării, reclamanţii aveau calea procedurii judiciare (de cenzurare a dispoziţiei) şi nu pe aceea a transmiterii unei noi notificări.
Sub acest ultim aspect, instanţele au apreciat corect că expedierea notificării (ce a făcut obiectul dispoziţiei nr. 964 din 10 august 2006, atacată în prezentul dosar) s-a realizat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 22 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce a impus soluţia de respingere a notificării, ca tardiv formulată.
În consecinţă, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce exclude aplicabilitatea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Referitor la greşita apreciere asupra termenului în care a fost formulată contestaţia, susţinerea recurenţilor nu are temei raportat la soluţia adoptată în cauză.
Instanţele nu au avut în vedere tardivitatea în exercitarea căii de atac împotriva dispoziţiei primarului, ci tardivitatea în expedierea notificării.
Ca atare, nu este vorba despre o interpretare greşită a actului dedus judecăţii (lato sensu), care să facă aplicabil motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci de o denaturare de către recurenţi, a soluţiei pronunţate.
- Susţinerea recurenţilor, în sensul că imobilul ar fi fost preluat abuziv de către stat şi că aceasta ar impune restituirea în natură a bunului, nu se poate constitui într-o critică de natură să atragă nelegalitatea soluţiei, având în vedere aspectele de ordin procedural care au impus adoptarea acesteia.
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Drept urmare, nerespectarea procedurii instituite de legea specială pentru valorificarea dreptului subiectiv este imputabilă reclamanţilor şi sancţionată cu pierderea posibilităţii de a deduce justiţiei raportul juridic de drept material.
- În ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ca motiv de recurs, se constată că aceasta s-a realizat în mod formal, neaducându-se critici legate de nemotivarea hotărârii atacate (care conţine argumentele de fapt şi de drept ce susţin soluţia adoptată).
În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D.H., D.J. împotriva deciziei nr. 73/A din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6296/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6283/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
