ICCJ. Decizia nr. 6298/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 449/2005, contestatoarea D.V. a solicitat anularea deciziei nr. 316 din 12 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., care a respins notificarea contestatoarei privind acordarea de despăgubiri bănești pentru locuința demolată și terenul în suprafață de 459,85 mp situat în București.
în motivarea cererii contestatoarea a invocat netemeinicia motivelor A.V.A.S. de respingere a notificării, iar în susținere a depus un set de înscrisuri.
Tribunalul București investit cu soluționarea contestației, prin sentința civilă nr. 373 din 19 aprilie 2005, a respins contestația formulată de petentă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petenta nu a anexat notificării nr. 122/2001 înscrisuri care să demonstreze dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
A mai reținut tribunalul că înscrisurile anexate notificării, respectiv certificatul de moștenitor, acte de stare civilă care atestă calitatea de moștenitor și filiația, un extras din tabelul imobilelor naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950 și un certificat al Sfatului Popular din 1954, sunt insuficiente pentru acordarea despăgubirilor bănești solicitate de contestatoare.
împotriva sentinței pronunțată de tribunal a declarat apel contestatoarea, apreciind-o ca netemeinică și nelegală deoarece, prima instanță, nu a ținut seama că înscrisurile depuse fac dovada calității sale de moștenitor și că imobilul a fost preluat abuziv de stat, imobil ce se regăsește, în prezent, în patrimoniul SC M.F. SA, fapt dovedit de decizia nr. 6 din 3 decembrie 2003 a acestei societăți, privatizată.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 743/A din 18 noiembrie 2005, însușindu-și ad literam considerentele primei instanțe, a respins, ca nefondat, apelul contestatoarei.
Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de contestatoare, criticile formulate regăsindu-se în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât instanța de apel cât și cea de fond făcând o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Atât instanța de apel cât și prima instanță nu și-au îndeplinit rolul activ așa cum este definit de dispozițiile art. 129 pct. 4 și 5 C. proc. civ.
Potrivit pct. 4 al textului legal menționat, "cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare" iar pct. 5 precizează că "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Din succintele considerente ale instanței de fond, păstrate de instanța de apel care și-a ignorat rolul de instanță devolutivă, rezultă fără echivoc că judecătorii care au procedat la judecata contestației, nu au ținut seama și nu și-au îndeplinit rolul activ conferit de lege, hotărârile fiind date cu aplicarea greșită a legii, respectiv Legea nr. 10/2001.
Nici una dintre instanțe nu au stăruit, prin probatoriile administrate, să stabilească dacă petenta are sau nu calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul legii speciale arătate.
Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 313 C. proc. civ., recursul a fost admis, cu efectul casării deciziei atacată, admiterii apelului declarat de contestatoare împotriva sentinței civile pronunțate de tribunal pe care a desființat-o și a trimis cauza pentru rejudecarea fondului la această din urmă instanță.
La rejudecare, instanța de fond va ordona măsuri pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, având în vedere și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, aplicabil în speță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6303/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6279/2006. Civil → |
|---|
