ICCJ. Decizia nr. 6303/2006. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta G.G. S.P.A., prin cererea formulată la 20 decembrie 2004 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 3071, a solicitat obligarea pârâtului G.V. să înceteze importul de bunuri contrafăcute ale reclamantei, sub sancțiunea plății de daune cominatorii și să distrugă, pe propria cheltuială bunurile contrafăcute.
Instanța, prin sentința civilă nr. 94 din 2 februarie 2005, a admis în parte cererea în sensul obligării pârâtului să înceteze importul produselor contrafăcute purtând semnul "G.".
Prin considerentele hotărârii se arată că reclamanta este titulara mărcii "G." și pentru produsele de parfumerie, clasa 3 de produse, marcă înregistrată internațional, având ca țară indicată pentru protecție și România.
în baza art. 10 din Legea nr. 202/2000, Autoritatea Națională Vamală a dispus suspendarea operațiunii de vămuire și reținerea unor produse constând în 18 bucăți, apă de toaletă, susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, inscripționate "G.".
Această denumire este identică cu marca înregistrată a reclamantei, de unde se deduce existența riscului de confuzie cu produsele originale ale reclamantei, fiind aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) și art. 83 din Legea nr. 84/1998 și art. 1 alin. (1), pct. 13 lit. a) și e) din Legea nr. 202/2000.
Instanța a respins cel de-al doilea capăt de cerere față de dispozițiile art. 11 și 25 lit. a) din Legea nr. 202/2000 întrucât autoritatea vamală fiind abilitată să aplice, odată cu măsura amenzii contravenționale, și măsura confiscării mărfurilor.
Investită cu soluționarea apelului declarat de pârât împotriva sentinței menționate, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate, pentru considerentele ce urmează.
în bagajul personal al pârâtului s-au găsit 18 flacoane cu apă de toaletă a câte 8 ml. fiecare, în total 144 ml.
Dat fiind dimensiunea redusă a cantității lor, nu se poate considera că bunurile pretins contrafăcute au fost introduse în țară în scopuri ilicite, în condițiile în care, conform depoziției martorului audiat în cauză, au fost achiziționate la începutul lunii decembrie 2004 în Turcia pentru a fi oferite drept cadou.
în atare situație sunt întrunite condițiile art. 3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 202/2000, modificată prin O.U.G. nr. 59/2002, în sensul că cele 18 flacoane cu apă de toaletă reținute de autoritatea vamală, sunt exceptate de la aplicarea legii, iar acțiunea reclamantului de interzicere a importului, ce are la bază Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69478/MC din 2 decembrie 2004, apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă în baza art. 19 din actul normativ menționat.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea este criticată pentru considerentele ce se vor arăta.
Bunurile contrafăcute provin din Turcia, iar cantitatea, 18 cutii, oferă un puternic indiciu spre o distribuire ilegală.
Actele de comerț pot fi făcute și în afara cadrului stabilit de lege, fiind astfel lipsită de relevanță împrejurarea că pârâtul nu are calitatea de comerciant.
Depoziția martorului este neclară deoarece acesta nu și-a amintit nici numărul de flacoane, nici marca achiziționată.
Susținerile pârâtului, în sensul că intenționa să ofere 10 cutii prietenei sale, iar 8 să le păstreze pentru a le face cadou cu diferite ocazii, nu pot fi primite față de cantitatea bunurilor.
în drept sunt indicate dispozițiile art. 35 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.
Intimatul-pârât, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului față de lipsa calității sale de comerciant și a bunei credințe la achiziționarea bunurilor dintr-un bazar din Turcia.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Curtea a reținut următoarele:
Recurenta este titulara mărcii "G." pentru produse din mai multe clase, printre care clasa 3 ce include produse de parfumerie, marca fiind înregistrată internațional și având desemnată pentru protecție și România, aflându-se înăuntrul termenului de protecție, aspect necontestat de pârâtul-intimat.
Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 înregistrarea mărcii conferă titularului acesteia un drept exclusiv asupra mărcii. în cazul încălcării acestui drept titularul mărcii poate cere instanței de judecată să interzică terților să folosească în activitatea lor, fără consimțământul acestuia, un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată.
Actele de natura celor arătate constituie conform art. 83 din lege, acte de contrafacere.
în vederea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire a fost adoptată Legea nr. 202/2000.
Conform art. 1 pct. 13 lit. a) și c) din această lege o marfă, inclusiv ambalajul, este contrafăcută dacă poartă, fără autorizare, o marcă identică cu o marcă de produs sau de serviciu protejată, legal înregistrată ori care nu se poate deosebi substanțial de aceasta.
în speță, din ordinul Autorității naționale a vămilor, în baza art. 10 din Legea nr. 202/2000 s-a dispus suspendarea operațiunii de vămuire și reținerea a 18 cutii de apă de toaletă inscripționate "G." de 8 ml. fiecare, găsite în bagajele pârâtului la întoarcerea sa din Turcia.
Legea nr. 202/2000, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 59/2002, exceptează de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, conform art. 3 alin. (1) lit. b), bunurile aflate în bagajele călătorilor, în cadrul regimului aplicabil călătorilor și altor persoane fizice, cu îndeplinirea însă a condițiilor înscrise în O.G. nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale.
Astfel, conform art. 45 alin. (2) lit. b) din acest act normativ bunurile au caracter non comercial sunt cele introduse în bagaje, destinate exclusiv uzului personal al călătorului sau familiei sale ori bunuri destinate a fi oferite drept cadou, și care, prin natura sau prin cantitatea lor, nu au caracter comercial. în același sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 59/2003.
Dispozițiile art. 46 alin. (3) din O.G. nr. 59/2003, în temeiul cărora sunt scutite de la plata datoriei vamale flacoanele de apă de toaletă cu o cantitate de 250 ml, se coroborează cu dispozițiile art. 45 alin. (2) lit. b) din același act normativ referitoare la cantitatea (numărul) bunurilor de gen găsite în bagajul personal al călătorului.
în cauza de față numărul de cutii de apă de toaletă, 18, este mult prea mare pentru a fi considerat ca fiind destinate drept cadouri chiar dacă însumate, cantitatea de parfum nu depășește 250 ml, conform art. 46 pct. 3 din același act normativ. Și aceasta, și față de susținerea pârâtului că intenționa să ofere drept cadou prietenei sale 10 flacoane de apă de toaletă de aceeași marcă, când, uzual, se oferă doar un flacon.
Este lipsit de relevanță împrejurarea că intimatul nu are calitatea de comerciant, căci activitatea de comerț, în speță cumpărare în scopul revânzării, poate avea loc și în afara dispozițiilor legale în materie.
Ca atare, bunurile reținute, nu pot fi calificate drept bunuri personale, deoarece prin numărul lor, permit desfășurarea unei activități cu caracter comercial, în sensul obținerii unui mic profit rezultat dintre valoarea modică de achiziționare a mărfurilor dintr-un bazar și posibila revânzare la un preț superior.
Depoziția martorului M.D.L. este irelevantă față de numărul mare de flacoane de apă de colonie achiziționate de pârât.
Pentru considerentele sus arătate, înalta Curte, reținând incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarat.
Drept consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., decizia curții de apel a fost modificată în sensul că s-a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 94 din 2 februarie 2005 a Tribunalul București, pe care a menținut-o în totalitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6325/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6298/2006. Civil → |
|---|
